Viața (juridică) bate filmul! Consemnări din sala de judecată - Dosar Bîrsan, ÎCCJ: "Procurorul este «un dobitoc, un amețit» / «Dar condamnă-mă odată și lasă-mă în pace!»" (vorbe de inculpat, fost magistrat)

Așa că atunci când m-a sunat, în ziua de Florii, o prietenă, fostă procuror, să mă "invite" la ÎCCJ că se judecă Dosarul Bîrsan și că merită să fii în sală și ca jurnalist, dar și ca simplu cetățean, am zis că merg fără să stau pe gânduri. Știam că vor fi prezenți și avocați de renume (Marian Nazat, Viorel Roș, Adrian Horia Miclescu, Ovidiu Budușan) și m-am gândit că sigur vor fi lucruri ce nu mi-au fost predate la Drept și poate mi-ar prinde bine să le cunosc, chiar și din postura de ne-avocat...

La ora 11.30 eram în fața Curții Supreme de Justiție, o clădire frumoasă pe exterior, dar mai urâtă și ponosită ca hrubele întunecate din poveștile lui Edgar Allan Poe pe dinăuntru. Am ajuns în sala unde avea loc ședința și am intrat cuminte, luând loc pe un scaun în spatele sălii. Se audia un martor.

Nu voi expune motivele de fapt și de drept enumerate și de către dl procuror pe parcursul celor aproape 2 ore (!!) cât s-a dat cuvântul pe fond, și nici nu voi încerca să împart eu dreptatea. O va face instanța care, nici la ora aceasta (17.00), când scriu acest material, nu a terminat de ascultat toate pledoariile din acest dosar...

Am participat aproximativ 3 ore la ședința de judecată. Nu am apucat să consemnez decât concluziile pe fond ale procurorului. La ora 15 când am plecat, niciun avocat dintre greii greilor aflați acolo nu luase cuvântul încă...

În schimb, am putut "consemna" reacții, atitudini, acțiuni ce nu mi-aș fi imaginat că s-ar putea desfășura într-o ședință de judecată la ÎCCJ, complet de 5 judecători.

În primul rând, nu aveam cum să nu sesizez ținutele și atitudinile inculpaților. Până la urmă vorbim de (foști) judecători ai Înaltei Curți, de avocați, de oameni de afaceri. Poate din cauza faptului că eram cea mai casual îmbrăcată, jandarmul mă urmărea încontinuu cu privirea, nu care cumva să filmez sau să fac ceva necugetat.

În schimb, necugetat s-au manifestat oameni cu vârstă și poziție înaintate.

Cel mai colorat și vocal personaj din sală s-a dovedit a fi inculpata Iuliana Pușoiu, fost judecător la Înalta Curte. Bineînțeles că nu cunoșteam persoana în cauză și nu aveam de unde să știu ce anume o revoltă atât de tare, încât pufnea și vorbea extrem de tare peste procuror, până când a exasperat-o pe președinta de ședință, care i-a spus că se vede nevoită să ia măsuri.

Nu știu cum să mă exprim pentru a putea reda tabloul cât mai fidel: Să vezi o femeie de vreo 60 de ani, cu o fustă à la Viorica Dăncilă, cu unghii roz fosforescent, cu o geantă Chanel de mii de euro care "șoptește" din penultimul rând de aude și președintele de ședință din față că procurorul este "un dobitoc, un amețit" / "ăsta are ceva cu mine" / "Doamne, ce inepții spune!" / "Dar condamnă-mă odată și lasă-mă în pace"/ "nu știu ce fac cu el" / "un inapt, un incompetent" și așa mai departe, într-o sală de judecată de la ÎCCJ, ea fiind fost judecător la aceeași instanță, te amuzi și te sperii în același timp.

Acela este momentul când îți dai seama că ceea ce ai învățat în 4 ani de Drept nu se va ridica niciodată la nivelul de aplicabilitate și de tupeu din instanțele noastre. Nu! "Materia" asta se învață prin instanțe, din dosare, din ședințe, din tupeul și nesimțirea altora, care au știut că asta cântărește mai mult decât bunul simț sau nota de 10 de la Procedură Penală.

Imediat am dedus că doamna cu pricina, care în imaginația mea căpătase deja rol pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", este inculpat în dosar, că viața a învățat-o că dacă ești tare în gură (și dumneai era rău de tot!) sunt șanse mari fie să enervezi pe cineva, deci să-i distragi atenția de la ceea ce are de făcut și astfel să câștigi în final, fie să fii dată afară, deci tot să strici bunul mers al lucrurilor, pentru ca în final iar să câștigi.

Ea a ieșit singură să se răcorească. A urmat-o și avocatul ei, Miclescu, care nu prea reușea să-și țină clienta în frâu în sala de judecată. Poate nici nu voia. Tactică avocațială și asta.

În schimb, ceea ce am observat a fost că judecătoarea Bîrsan știe să se tempereze, știe să-și "avertizeze" avocații din 5 în 5 minute - bieții de ei... să ai așa un client... - și mai știe că până nu se pronunță o hotărâre definitivă, totul se bucură de prezumția de nevinovăție.

Acum, dacă mă întrebați pe mine, cred că este un sentiment aparte să fii șef de secție pe la ÎCCJ, să stai în jilțul acela, să împarți / să faci legea (după cum a subliniat procurorul că ar fi spus avocatul Roș al dnei Bîrsan: "Judecătorul face legea!"), și la un moment dat să ajungi pe banca aia ponosită și incomodă din sala de judecată.

Nu știu dacă domnii și doamnele acelea mari din sala de judecată de astăzi sunt sau nu vinovați. Vom vedea. Însă, m-a întristat faptul că nici la cea mai înaltă instanță din țară nu se respectă norme de bun simț.

Și m-a mai marcat un fapt: un procuror va rămâne mereu procuror în suflet, iar un avocat va fi mereu un avocat. Și am observat acest lucru, uitându-mă și analizând reacțiile și comentariile prietenei mele, fost procuror.

Eu, până la urmă, eram un simplu spectator. Mă simțeam ca la un spectacol de magie. Știam că se întâmplă lucruri pe care eu nu aveam cum să le văd, știam că marii magicieni mereu vor reuși să mă fraierească, dar cel puțin am avut parte de un spectacol frumos!

Concluzie: Mergeți din când în când prin instanțe. Mai ales cei tineri, care vreți să urmați calea Dreptului. Mergeți de vedeți ce veți ajunge sau ce nu ar trebui să ajungeți.