» Arhivă
02.03.2018 | Alexandra GORDEA
Avocatul Bârdan - Raine Danny Gabriel din Baroul București
Din categoria "alegerile vin!", vă prezentăm propunerile avocatului Bârdan - Raine Danny Gabriel pentru Congresul Avocaților 2018
Asociația "Societatea Avocaților din București" (SAB) face publice propunerile avocatului Bardan - Raine Danny Gabriel pentru Congresul Avocaților 2018. Printre propunerile clasice - înființarea unui grup de lucru care să propună, să negocieze și să încheie un protocol cu CSM sau înființarea unui grup de lucru care să identifice potențiali cumpărători pentru Complexul Balnear de la Techirghiol "Corpore Sano" - se numără și propunerea înființării la nivelul fiecărui Barou a unei Comisii de specialitate, iar la nivelul U.N.B.R. a unei Comisii centrale, ce vor avea ca obiect de activitate reglementarea modului de întocmire a contractelor de colaborare și de salarizare între avocați și formele de exercitare a profesiei.

Asociația "Societatea Avocaților din București" (SAB) face cunoscute propunerile avocatului Bârdan – Raine Danny Gabriel din Baroul București care vor fi susținute în cadrul Congresului Avocaților 2018 ca urmare a votului și implicit a mandatului primit din partea colegilor:

Adoptarea de către Congresul Avocaților a unei hotărâri prin care să se stabilească difuzarea pe pagina de internet a U.N.B.R. a inregistrarii integrale a lucrărilor Congresului Avocaților 2018, iar Congresele viitoare să fie difuzate inclusiv în direct pe pagina de internet a U.N.B.R., cu precizarea că avocații vor avea acces la înregistrări și la difuzarea în direct în baza unui nume de utilizator și a unei parole.

Motivare: Apreciez că este cât se poate de justificat ca avocații să aibă posibilitatea de a cunoaște în integralalitate și în detaliu lucrările din cadrul fiecărui Congres al Avocaților, inclusiv activitatea avocaților mandatați de către aceștia ca să le reprezinte interesele.

Adoptarea de către Congresul Avocatilor a unei hotărâri prin care să se stabilească în sarcina Consiliului U.N.B.R. obligația de a pune în dezbaterea publică a avocaților, cu cel puțin 90 (nouăzeci) de zile înainte de a fi pus pe ordinea de zi a Consiliului U.N.B.R., orice proiect de majorare a contribuțiilor la Casa de Asigurări a Avocaților, U.N.B.R., Barou, inclusiv taxele cursanților de la I.N.P.P.A.

Motivare: Apreciez că este cât se poate de justificat ca avocații să aibă posibilitatea de a formula puncte de vedere sau alte petiții cu privire la orice propunere de majorare a contribuțiilor.

Adoptarea de catre Congresul Avocaților a unei hotărâri prin care Comisia permanentă a U.N.B.R. să fie mandatată în vederea înființării unui grup de lucru care să propună, să negocieze și să încheie un protocol cu Consiliul Superior al Magistraturii prin care să se stabilească faptul că instanțele de judecată nu vor comunica acte de procedură către justițiabilii persoane fizice sau juridice care au domiciliul respectiv sediul procesual ales la formele de exercitare ale profesiei de avocat în luna august și în perioada 20 decembrie – 5 ianuarie a fiecărui an, cu excepția cauzelor civile care se soluționează potrivit legii cu celeritate și a cauzelor penale.

Motivare: Este cunsocută practica instanțelor de judecată de a comunica acte de procedură în perioada în care avocații se află în concediu.

Adoptarea de catre Congresul Avocaților a unei hotărâri prin care Comisia permanentă a U.N.B.R. să fie mandatată în vederea înființării unui grup de lucru care să identifice potențiali cumpărători pentru Complexul Balnear de la Techirghiol "Corpore Sano" în vederea valorificării acestuia la un preț care să reprezinte cel puțin dublul valorii investiției realizate.

Motivare: Complexul Balnear de la Techirghiol "Corpore Sano" nu este și nu poate fi profitabil în condițiile în care această "afacere" presupune cheltuieli lunare uriașe în ceea ce privește utilitățile, cheltuieli curente de întreținere și mai ales cheltuieli privind personalul angajat (aproximativ 90 de salariați), ca să nu mai vorbesc de suma "confidențială" pe care o încasează prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată acela care este supranumit "doctorul avocaților", Septimiu Bourceanu. Apreciez că se impune recuperarea rapidă, cât încă mai sunt bani și investitori pe piață, a capitalului investit și a unui profit echivalent cel puțin cu valoarea investiției. Banii de pensie ai avocaților nu sunt destinați pentru "afaceri" care să diminueaze rata șomajului în anumite zone din România și nici ca să asigure venituri substanțiale și "confidențiale" anumitor persoane.

De precizat faptul ca ma voi opune la orice propunere de achizitie a unui nou teren la Techirghiol (propunere care se prefigurează la acest moment din informațiile pe care le dețin).

Adoptarea de către Congresul Avocaților a unei hotărâri prin care Comisia permanentă a U.N.B.R. să fie mandatată în vederea înființării unui grup de lucru care să elaboreze o metodologie având ca finalitate întreprinderea demersurilor legitime de către U.N.B.R. pentru dizolvarea, lichidarea și radierea tuturor societăților comerciale înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comețului care au în componența actului constitutiv codul CAEN 6910 – Activități juridice, prin raportare la Recursul în interesul legii admis prin Decizia nr. XXII din 12 Iunie 2016 a Î.C.C.J., publicată în Monitorul Oficial nr. 936 din 20 noiembrie 2006.

Motivare: Această propunere se justifică prin aceea că încă există societăți comerciale care s-au înființat anterior pronunțării Recursului în interesul legii menționat mai sus și care prin activitatea pe care o desfășoară în prezent, exercită fără drept profesia de avocat în temeiul codului CAEN 6910 – Activități juridice.

Adoptarea de către Congresul Avocaților a unei hotărâri prin care Comisia permanentă a U.N.B.R. să fie mandatată în vederea înființării unui grup de lucru care să efectueze demersuri atât prin intermediul CCBE cât și în mod direct prin intermediul U.N.B.R. la nivelul Comisiei Europene, al Parlamentului European și al Consiliului Europei în vederea emiterii unor recomandări, formulării unor propuneri și adoptării unor directive sau alte acte normative având ca finalitate uniformizarea și eficientizarea asistenței publice judiciare la nivelul Uniunii Europene, inclusiv sub aspectul stabilirii și majorării cuantumului onorariilor avocaților care asigură asistența publică judiciară.

Motivare: O mai bună reglementare a asistenței publice judiciare sub toate aspectele reprezintă o prioritate pentru garantarea dreptului la apărare și a liberului acces la justiție.

Adoptarea de către Congresul Avocaților a unei hotărâri prin care Comisia permanentă a U.N.B.R. să fie mandatată în sensul elaborării unui proiect pentru înființarea la nivelul fiecărui Barou a unei Comisii de specialitate, iar la nivelul U.N.B.R. a unei Comisii centrale ce vor avea ca obiect de activitate reglementarea modului de întocmire a contractelor de colaborare și de salarizare între avocați și formele de exercitare a profesiei, supravegherea modului în care sunt derulate aceste contracte, având inclusiv competențe de soluționare a oricăror sesizări formulate atât de către avocați, cât și de către formele de exercitare a profesiei cu privire la modalitatea de derulare a contractelor de colaborare și de salarizare în interiorul profesiei.

Motivare: Această propunere se justifică prin aceea că în practică există dispute între avocați și formele de exercitare a profesiei de avocat ce au ca izvor contractele de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei, iar normele din Statutul profesiei de avocat se dovedesc a fi depășite pentru o soluționare efectivă, cu celeritate și în condiții de transparență a acestor dispute. În aceeași ordine de idei, apreciem că este necesară o nouă reglementare în această materie care să asigure o minimă și legitimă protecție profesională a avocaților colaboratori și salarizați în interiorul profesiei, mai ales a avocaților stagiari și să se realizeze totodată un echilibru între aceștia și formele de exercitare a profesiei.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/17150/din-categoria-alegerile-vin-va-prezentam-propunerile-avocatului-bardan-raine-dan.html