19.02.2019 | Alexandra GORDEA
`Cine afirmă că cel mai bun avocat penalist este cel care îți câștigă cazul, nu greșește cu nimic!`, av. coordonator Ciprian Motorga
Calitățile unui avocat de penal ⚖️ Ciprian Motorga - Baroul București
Unii aleg Dreptul penal pentru că este mai antrenant, mai dinamic. Puțini știu însă ce tip de muncă implică avocatura de Penal. Dar, cu siguranță și mai puțini sunt cei care aleg acest drum datorită unor cuvinte din Biblie: Deschide gura ta pentru cel mut și pentru pricina tuturor părăsiților. Deschide gura ta, judecă drept și fă dreptate celui sărac și năpăstuit.

Despre motivele pentru care aleg avocații "drumul" Penalului, dar și ce calități ar trebui să aibă un avocat în acest domeniu, am discutat cu avocatul Ciprian Motorga, coordonator "Motorga, Cănureci și Asociații".

Avocatura.com: Spuneți-mi, vă rog, ce v-a determinat să alegeți să practicați în domeniul dreptului penal?

Avocat Ciprian Motorga: În primul rând, doresc să încep prin a vă spune că structura mea interioară nu o consideră ca pe o alegere, ci mai degrabă ca pe o chemare, o vocație. Pășind în tărâm teologic și scriptural, aș putea să afirm că această vocație își are sorgintea în cuvintele împăratului Solomon al iudeilor, care spunea:"Deschide gura ta pentru cel mut și pentru pricina tuturor părăsiților. Deschide gura ta, judecă drept și fă dreptate celui sărac și năpăstuit". Pildele lui Solomon cap. 31: 8-9.
 
Desigur, pot exista voci care vor spune că aceste versete din Vechiul Testament nu se aplică avocaților deoarece aceștia nu apără oamenii din credință și convingeri dezinteresate, ci, în cele mai multe cazuri, contra unui onorariu consistent.

Asumându-mi eventualele critici din partea cititorilor care poate sunt inițiați în domeniul sacerdotal, fiind mai familiarizați decât mine cu aspectele dogmatice ale religiei creștin-ortodoxe, afirm că profesia de avocat are și un țel profund sacru, avocatul de drept penal fiind cel care apără atributul suprem al oricărui suspect/inculpat ca ființă umană, și anume, libertatea fizică ca raport parte/întreg al liberului arbitru. 

Or, în atare condiții, rolul avocatului de drept penal în societatea umană este esențial, neexistând altă categorie profesională căreia să-i fi fost conferit acest drept și, în același timp, obligație. Poate nu întâmplător mulți sfinți și teologi ai bisericii creștine au fost avocați, menționându-l în acest sens pe Sfântul Ioan Gură de Aur (cel care a întocmit Liturghia ce se săvârșeșe în Biserica Ortodoxă), care a fost un orator prin excelență.
 
În al doilea rând, menționez că a contat foarte mult și tendința mea de a empatiza și a mă identifica cu persoane aflate în suferință și de a ajută oamenii

De-a lungul carierei mele am lucrat cu oameni care au trecut prin diverse traume, au suportat atât suferințe fizice cât și psihice, și am avut ocazia să observ cât de diferit reacționează aceștia atunci când se confruntă cu durerea și suferința în viața lor. 

Majoritatea oamenilor, atunci când sunt confruntați cu probleme care îi împiedică să-și continue viața așa cum o făceau în mod obișnuit, au instinctul primar de a nu adopta o atitudine curajoasă în înfruntarea problemei, trecând foarte greu peste aceasta.

Angrenarea într-un proces penal, iar aici fac referire strict la situația unei persoane ce dobândește calitatea de suspect ori de inculpat, te macină treptat și pentru o perioadă îndelungată de timp, și la fel cum picătura de apă curgând frecvent sparge piatra, așa și tehnicile și tacticile criminalistice aplicate regulat de organele judiciare au efectul și uneori și scopul, atins de cele mai multe ori în cazul în care nu eșți o persoană puternică emoțional și centrată în ea însăși, de a te demola efectiv, de a-ți ruina reputația profesională, viața socială și relațiile personale-afective. 

Pe cale de consecință, în astfel de momente de grea încercare ai nevoie de sprijinul unui specialist al dreptului, al unui avocat penalist profesionist care să-ți ofere siguranța că drepturile tale procesuale îți sunt respectate și că nu eșți supus unor presiuni și abuzuri.  
 
 Avocatura.com: Ce calități ar trebuie să aibă un avocat bun de drept penal? 

 Avocat Ciprian Motorga: Cu titlu prealabil, precizez că n-aș vrea să mă refer la calitățile generale, am putea spune clasice pe care ar trebui să le aibă orice avocat, indiferent că profesează în domeniul dreptului civil, fiscal sau penal, ci vreau să punctez anumite aspecte ce țin de inteligența emoțională și de modul de abordare al cazului atunci când cineva se angajează să ofere asistență juridică pe parcursul unui proces penal.

Vedeți dumneavoastră, domeniul dreptului penal este foarte complex și delicat, iar pentru a practica avocatura într-un domeniu atât de sensibil trebuie să ai anumite calități psiho-emoționale. 

Spre exemplu, un avocat care dorește să exceleze în ramura dreptului penal trebuie să posede abilitatea de a recunoaște și de a gestiona propriile emoții, cu alte cuvinte, posibilitatea de a discerne între diferite tipuri de sentimente, a le identifica, și a le stabili sursa și impactul.  

Mai mult decât atât, acesta trebuie să identifice emoțiile altora generate prin comunicare verbală și non-verbală, limbajul gesturilor, contactul vizual (sau lipsa acestuia), tonul vocii, postura.
 
Abilitățile menționate anterior ajută clienți, cărora le oferi asistență juridică, în vederea studierii, analizării și anticipării comportamentului organelor judiciare, al celorlaltor părți și participanți din procesul penal, și al prevederii, în concret, a evoluției unui dosar în funcție și de acești factori, pe lângă probatoriul administrat în cauză.
 
Deși poate părea destul de simplu la prima vedere, lucrurile nu stau deloc așa! Un avocat slab de înger nu poate să ofere clientului o asistență juridică optimă pe parcursul procesului penal în cazul în care nu posedă aceste calități psiho-emoționale.
 
De asemenea, doresc să precizez că un avocat penalist bun nu trebuie să discearnă în funcție de vinovăția unei persoane atunci când alege să preia un caz, indiferent că este vorba de apărarea victimei ori a făptuitorului. Toți oamenii au dreptul să fie apărați și de a li se asigura exercitarea drepturilor constituționale și procesual penale.
 
În plus, un avocat penalist cu adevărat profesionist nu trebuie să ia niciodată de bun ce scrie în dosarul realizat de organele de urmărire penală, ci trebuie să își aducă propria muncă de investigare în dosar, propunând probe, indicând martori, depunând efort și diligență astfel încât în final să nu mai existe nimic nelămurit iar limita vinovăției persoanei să fie corect trasată acolo unde îi este locul cu adevărat, încercându-se în același timp, în limita dispozițiilor legale, obținerea unei soluții cât mai favorabile clientului în raport de particularitățile concrete ale fiecărui caz și, desigur, prin raportare la probele existente la dosar.
 
Cu toate aacestea, cine afirmă că cel mai bun avocat penalist este cel care îți câștigă cazul, nu greșește cu nimic!

Bineînțeles, câștigarea cazului poate fi privită din diferite perspective și nu implică neaparat achitarea clientului acuzat de sâvârșirea unei fapte penale determinate, deși, orice profan în materie consideră acest deziderat ca fiind țelul suprem în evoluția unui proces penal. Ei bine, lucrurile trebuie nuanțate, deoarece în raport de probatoriul administrat într-o anumită cauză, o hotărâre de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau o hotărâre de condamnare în care pedeapsa aplicată este aproape de minimul special pot ajunge să fie socotite drept cazuri câștigate.
 
 Avocatura.com: Ce vă doriți să se schimbe în legislația procesual-penală existentă la momentul actual?
 
Avocat Ciprian Motorga:
Răspunsul la această întrebare este extraordinar de vast și multe ar fi instituțiile de drept penal și procesual penal despre care aș vrea să vorbesc și sunt ferm convins că nu mi-ar ajunge 2-3 zile să dezbat problemele existente în codurile actuale.
 
Însă, vreau doar să semnalez niște probleme cu care ne confruntăm noi avocații penalișți atunci când clienții pe care-i apărăm sunt persoane ce au deținut sau dețin funcții publice importante, probleme care se concretizează, în primul rând, în nerespectarea prezumției relative de nevinovăție a suspectului / inculpatului de către organele judiciare, situație ce, în mod automat, atrage și nerespectarea altor drepturi procesuale ale persoanei acuzate pe parcursul procesului penal.

Or, este vorba mai degrabă despre o schimbare de optică, de percepție a organelor judiciare, și nu neaparat despre vreo schimbare de legislație, deoarece acest principiu esențial de drept constituțional și procesual penal există, însă este redus doar la nivel formalism.
 
În al doilea rând, este vorba despre faptul că principiul egalității armelor nu este respectat, organele de urmărire penală beneficiind de mult mai multe drepturi decât beneficiază persoană acuzată și apărătorul acesteia.

Pe cale de consecință, în atare condiții, ar trebui schimbate anumite dispoziții ale codului de procedură penală astfel încât acest principiu să fie respectat de toată lumea, la fel cum este respectat în alte sisteme vestice de drept, unde acuzarea este privită ca fiind pe aceeași poziție cu apărarea, și nicidecum având privilegii, evidențiind în acest sens chiar unele afirmații ale unei persoane ce a deținut o înaltă funcție de conducere în cadrul puterii judecătorești din țara noastră, judecător care și-a asumat, nu demult, în numele instituției pe care o conducea (I.C.C.J), statutul de "partener de nădejde" al DNA-ului în combaterea corupției, situație ce este de-a dreptul strigătoare la cer și nemaiîntâlnită în lumea civilizată, având ca efect direct și imediat subminarea și reducerea până la anihilare a drepturilor constituționale și procesual penale ale persoanei acuzate și ale avocatului acesteia. 

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/17114/calitatile-unui-avocat-de-penal-ciprian-motorga-partener-coordonator-motorga-can.html