» Exclusiv

SPECIAL: Dreptul familiei și joaca de-a justiția

Înainte de orice, autoarea materialului, avocat în cadrul Baroului București, a dorit să știți că acest text nu e fictiv, e desprins dintr-o întâmplare reală, din păcate.

Numai de un judecător abraziv și amant al principiilor n-ai vrea să te lovești când acesta trebuie să se pronunțe asupra divorțului și, în mod accesoriu, asupra stabilirii domiciliului copilului tău minor și a exercitării autorității părintești asupra acestuia.

Nu mai puțin adevărat este că judecătorul care viețuiește în abstracțiunile dreptului, fără a pipăi realitatea din spatele dilemei teoretice poate, dintr-un avânt de supra-echitate, să dea cu oiștea-n gard, cu bâta-n baltă sau cu ăia-n fasole. După preferința cititorului.

Astfel mi s-a întâmplat când o instanță al cărei nume nu e cuviincios să-l publicăm a schimbat în parte sentința instanței de fond care, după administrarea unui probatoriu complex, a stabilit un program de vizitare a minorului de două ori pe lună, la domiciliul reclamantei căreia i se încredințase copilul, date fiind vârsta fragedă a acestuia și atașamentul față de mamă. Nimic în dezacord cu bunul-simț. 

În apel, însă, pârâtul, la fiecare înfățișare prin procurator - bunica paternă a copilului - a solicitat ca vizitele să se desfășoare la domiciliul său.

DA, trambalând un copil foarte mic pe care nu l-a dorit, de a cărui existență a condiționat relația, față de care arareori își îndeplinește obligația de întreținere și pe care l-a văzut de câteva ori la față.

DA, invocând boli fictive ale mamei (combătute prin acte medicale) și un diabet (care în realitate n-a existat, existând în fapt testul de vulnerabilitate la diabetul gestațional).

DA, plângându-se că i s-au refuzat vizite închipuite.

Instanța de apel, bicefală și pătrunsă de formalism, punând pe tapet interesul superior al copilului în accepțiunea Legii 272/2004 și nevoia de echilibru socio-afectiv în sânul vieții de familie (art. 8 din CEDO), reținând în mod echivoc că și tatăl ar fi interesat în a-i oferi copilului un mediu familial stabil, a crescut numărul de ore din programul de vizitare și a decis ca minorul să fie dus în locuința unor oameni străini lui, mai multe ore lunar. Acestea au fost dispuse pentru realizarea efectivă a dreptului sus-menționat și pentru dezvoltarea echilibrată și armonioasă a copilului.

Ca din cărți, dar viața bate cărțile.

În realitate, interesul superior al minorului nu se complinește, întrucât pârâtul are un loc de muncă în afara țării (lucru avut în vedere de instanță), iar la domiciliul acestuia stau părinții lui. Dacă instanța și-a fundamentat hotărârea pe nevoia copilului de a stabili relații afective atât cu mama, cât și cu tatăl, trebuia să ia în considerare că minorul, în ipoteza în care ar urma să fie smuls de lângă mamă și dus la locuința tatălui, ar urma să cimenteze relații afective cu bunicii eventual, iar nu cu tatăl călător.

De altfel, la niciun termen acesta nu a catadicsit să se prezinte (măcar 1 dată, ca să înțelegem de unde a vădit interes pentru minor), prezența în cadrul litigiului echivalând cu prezența în viața minorului (adică nulă).

Copilul este puternic legat de mamă și plânge când este scos din mediul său, iar tatăl și bunicii din partea acestuia îi sunt străini. Prezența constantă și ostentativă a procuratoarei nu relevă aplecarea către minor, ci faptul că acesta este folosit drept o unealtă de răzbunare și o monedă de schimb în relațiile tensionate cu reclamanta. Mai mult, în condițiile în care instanța a cunoscut că reclamanta urmează să își mute activitatea la București, hotărârea devine greoaie sub aspectul executării.

Consecința?

La 1 lună după pronunțare, aceeași bunică se prezintă la domiciliul mamei, cu o atitudine reprobabilă, trăgând cu forța copilul din brațele acesteia. După minute în șir de plâns, copilul este dus de urgență la spital, cu febră, dispnee, tuse și diagnosticat cu pneumonie acută interstițială.

După încă 1 lună, nu se mai prezintă nimeni la domiciliul reclamantei, în ziua de vizită a minorului.

Mai contează că ai citit din scoarță în scoarță principii rigide într-un glob de sticlă, dacă muritorii de rând au de suferit de pe urma aplicării deficitare a acestor principii?

Contează că te prejudiciază o hotărâre definitivă? Eh, "dacă nu sunteți mulțumiți de hotărârea noastră, contestați executarea". Ăsta e răspunsul "magistral" al unui magistrat. Dar oare era chiar musai să ajung să fie pusă în executare așa neghiobie?

Contează judecătorii pe care-i avem? Contează. 

Și cât n-am da să fie oameni unii dintre ei!

 

Un articol semnat de către Cristina-Mihaela Drăghici, avocat stagiar Baroul București, pasionată de Drept pentru Avocatura.com!