» Arhivă
24.01.2018 | Alexandra GORDEA
Avocatul zilelor noastre își duce luptele greșite. Acestea nu trebuie să aibă loc cu instanța, concurența, clienții / justițiabilii, sistemul sau economia. Ci cu sine însuși!
LUPTA "CORECTĂ" A UNUI AVOCAT? - Una dintre prelegerile avocatului și sociologului Mircea I. Manolescu (1907-1983) privind "Arta avocatului"
Atenție: Acest material este menit să dea de gândit și nu să facă trafic! Redactorul își asumă întreaga responsabilitate pentru opiniile exprimate. Articolul nu este recomandat utilizatorilor de știri scurte, seci, în stil can-can, ieftine sau plătite.

Din păcate, în zilele noastre se vorbește cel mai mult despre avocați de succes, și nu despre avocați buni.

În concepția mea, cei doi termeni nu se exclud, dar nici nu au același sens. Ce este un avocat bun? Probabil, cei mai în măsură să ne răspundă sunt justițiabilii / clienții și ceilalți actori ai actului de justiție (magistrați, grefieri, notari, executori, consilieri juridici etc). 

Însă, un lucru este clar: avocatul zilelor noastre își duce luptele greșite. Acestea nu trebuie să aibă loc cu instanța, concurența, clienții / justițiabilii, sistemul sau economia. Ci cu sine însuși!

Când o spun eu în atât de multe editoriale, oamenii trec repede peste idee, nefiind o autoritate / somitate în acest sens: "Ce poate spune o «puștoaică» despre avocatură când ea nu știe cu se mănâncă?!"...

Mi-am permis și m-am hazardat în această luptă de "trezire" a avocaților pentru că eu însămi cunosc și experimentez acest proces. Consider că a fi conștient este una dintre cele mai utile și frumoase calități ale unei ființe. (Numai) Odată devenit conștient poți fi profesionistul desăvârșit, părintele complet, prietenul adevărat și tot așa.

Zâmbesc și privesc - încerc, cu obiectivitate - încăpățânarea avocaților de a înțelege acest lucru. Sunt prea prinși în altele...

Dar, se pare că oameni cu mai multă EXPERIENȚĂ și MINTE decât mine au spus-o din vremuri vechi: "Fiecare să se ia la întrecere, în fiecare zi, nu cu alții, ci cu el însuși. Acesta este, după părerea mea, "secretul", însușirii unei adevărate "experiențe" și al realizării personalității fiecăruia" (Mircea I Manolescu, 1907 - 1983, sociolog și avocat).

La 100 de ani de România, prelegerea acestui avocat de excepție merită toată atenția profesioniștilor acestei lumi. Nu? 

"Experiența nu se câștigă prin simpla trecere a timpului. Aceasta ar trebui s-o știe toți tinerii care se pregătesc pentru avocatură și ar trebui să regrete că n-au știut-o atâția avocați vârstnici care se consideră cu experiență numai în baza vechimii în profesie.

Experiența înseamnă îmbogățire conștientă, explicită pentru tine însuți, metodică și sistematică a cunoștințelor și posibilităților, fiindcă avocatura înseamnă, deopotrivă, a ști și a putea, adică a ști ce trebuie să faci și a putea să faci. 

 Învățăm unii de la alții, dar nu trebuie să uităm că în profesia de avocat și în mod deosebit în pledoarii se exprimă personalitatea fiecăruia dintre noi.

Mircea I. Manolescu, 1907-1938, avocat și sociolog

Am făcut această precizare ca să nu-și închipuie cineva că prin a putea se înțelege că poți să obții un anumit rezultat; a putea se referă la ceea ce reprezintă manifestarea la bară sau prin lucrări judiciare scrise. Experiența mai înseamnă și împlinirea lipsurilor și corectarea greșelilor. De aceea, experiența se măsoară cu studiul și simțul autocritic pe care le-ai pus la contribuție.

Câștigarea experienței înseamnă, după mine, etape succesive în propria ta desăvârșire conștientă și urmărită ca atare. Dacă este deci clar că experiența nu înseamnă vechime pur și simplu, se impune să fie clar și că experiența nu trebuie să însemne rutină.

Când am debutat în urmă cu 30 de ani (la 10 noiembrie 1928 – n.n.), nu am fost mulțumit de niciunul dintre "modelele" care mi se ofereau. Cred însă că am știut să văd și la avocații noștri, și la avocații francezi sau italieni, despre care și din care am citit mult, părțile pozitive care meritau să fie luate în considerare.

Nu am imitat niciu un "model" și nici nu am râvnit și nu râvnesc să constitui eu însumi un model pentru cei tineri. Metodologic vorbind, nu cred în "modele" care trebuie să fie imitate. 

Există și în arta avocatului ceea ce s-ar putea numi un stil tehnic, dar un adevărat avocat este o personalitate și ceea ce primează este stilul personal.

Învățăm unii de la alții, dar nu trebuie să uităm că în profesia de avocat și în mod deosebit în pledoarii se exprimă personalitatea fiecăruia dintre noi.

Când am debutat eu, mai stăruiau pe "firmament" stele din generația veche, veche de tot, aceia care profesau o retorică bombastică, și mai tronau aceia care erau totuși destul de învechiți pentru gustul și înclinațiile mele.

Cred că am reușit să am un stil personal, care constă în cunoașterea foarte adâncită a procesului (ceea ce nu li se prea întâmpla marilor avocați din vremea debutului meu), în tratarea lui științifică și, pe aceste baze, într-o pledoarie având ca însușire primordială adecvarea.

Mai am însă multe de învățat și destule de corectat.

Ceea ce mă va ajuta mai departe este ceea ce m-a adus până aici: conștiința că arta avocaturii este una dintre cele mai dificile, încrederea pe care o am în vocația mea pentru avocatură și, mai presus de toate, faptul că am iubit și iubesc această profesie și artă și pot avea fericirea să transmit tinerilor stagiari cât mai mult din puținul pe care-l știu și îl pot și anume nu vreun model de știință și artă, pe care ei să-l considere vrednic de a-l imita, ci rezultatele unei gândiri și unei experiențe pe care ei să le poată ușor depăși dacă, însușindu-și-le, vor mai asculta și de acest ultim sfat: ca fiecare să se ia la întrecere, în fiecare zi, nu cu alții, ci cu el însuși.

Acesta este, după părerea mea, "secretul" însușirii unei adevărate "experiențe" și al realizării personalității fiecăruia".

Mircea I. Manolescu "Arta avocatului. Șapte prelegeri", Ed. Humanitas, 1998, p.278-298

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/17067/lupta-corecta-a-unui-avocat-una-dintre-prelegerile-avocatului-si-sociologului-mi.html