 |
|
Reducerea la tăcere a victimei intervine și în continuare persistă, în special, în faza executării măsurilor privative de libertate și a pedepselor
ARTICOL DE SPECIALITATE - Victima în procesul penal
Că tot s-a discutat intens în ultima perioadă despre persoane vătămate (victime), urmare a săvârșirii unor fapte de natură penală, unele foarte grave, mi-am readus aminte despre o întâlnire (parcă de prin anul 2012) la o masă rotundă, la care am prezentat participanților o serie de propuneri de îmbunătățire a legislației penale privitoare la victimă și drepturile persoanelor vătămate în procesul penal. Conform definiției legale de la art. 79 din Codul de procedură penală, persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoană vătămată.
Într-un interval de timp relativ scurt, legiuitorul cred că a preluat unele propuneri, nu știu exact dacă (coincidență) după discuțiile de la ședința amintită (la care a participat și europarlamentarul Monica Macovei) ori ba. Îmi amintesc că am avut această preocupare vis-a-vis de acest subiect (a nu se înțelege că această grijă nu mai continuă), extrem de sensibil, după ce m-am convins, studiind și legi/proceduri străine ale unor țări avansate în materie de drepturi fundamentale ale omului, că interesele victimei nu erau complet reglementate în cadrul procesului penal român. Potrivit art. 1 alin. 1 din actualul Cod de procedură penală, normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală. Procesul penal cunoaște trei faze procesuale: urmărirea penală, judecata și executarea hotărârilor penale. Cu ocazia întâlnirii, aminteam că în actuala legislație, victima infracțiunii beneficiază de drepturi și este protejată doar pe parcursul urmăririi penale și la judecată. Astfel, cot la cot cu suspectul, ulterior inculpatul, persoana vătămată se confruntă în cadrul urmăririi penale și apoi în faza judecății, beneficiind de drepturile reglementate de Codul de procedură penală, în cadrul procesului penal. Însă, chiar dacă procesul penal presupune și executarea hotărârilor penale, din nefericire, în cazul celei de-a treia faze, executarea pedepselor și a hotărârilor penale, victima și mai ales anumite drepturi ale acesteia nu mai sunt reglementate și astfel persoana vătămată nu mai este protejată. Cu alte cuvinte, după condamnarea definitivă a infractorului ori agresorului, deși la majoritatea victimelor infracțiunilor (unele amintite de Legea nr. 211/2004 și alte asemenea infracțiuni) rămâne întipărit în timp sentimentul de teamă, vulnerabilitate și de nesiguranță, vocea victimei nu mai este ascultată, iar siguranța ei nu mai prezintă o prioritate. Observam la acea vreme că în faza de executare a pedepsei aplicată agresorului, victima "dispare" din peisajul judiciar, neavând anumite drepturi specifice care să-i confere protecția și certitudinea necesară. În acest context, am venit cu o serie de propuneri pentru protejarea victimei și în cadrul executării pedepsei: - referitor la liberarea condiționată – la acordarea acesteia ar trebui să se țină cont și de poziția victimei; - în cazul întreruperii executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, instanța ar trebui să comunice victimei hotărârea definitivă, prin care s-a dispus această măsură; - în cazul nerespectării de către condamnat a măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere (cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere și liberării condiționate), să se reglementeze posibilitatea victimei de a sesiza serviciul de probațiune sau direct instanța despre încălcarea măsurii de supraveghere "să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea" sau cu privire la conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, respectiv sesizarea cu privire la nerespectarea interdicției "dreptul de a se apropia de locuință, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată"; - dreptul de a fi informată, în cazul în care inculpatul privat de libertate sau condamnatul care execută o pedeapsă privativă va fi pus în libertate în orice mod, conform prevederilor legale; - victima să fie informată despre revocarea și anularea amânării aplicării pedepsei, revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, precum și despre revocarea și anularea liberării condiționate. În cazul revocării liberării condiționate, ar trebui să se țină cont și de poziția victimei; - ar trebui modificată Legea nr. 211/2004 în sensul reglementării posibilității victimei de a beneficia de tratament psihiatric facultativ, pe cheltuiala condamnatului; - serviciul de probațiune, la întocmirea documentelor specifice de evaluare a persoanelor condamnate, ar trebui să includă și victima printre sursele de informații relevante, pentru a se avea în vedere nu numai interesele condamnatului, ci și nevoile victimei; - în cazul măsurilor educative privative de libertate aplicabile minorilor, ar trebui să i se recunoască victimei posibilitatea de a sesiza serviciul de probațiune sau direct instanța în cazul revenirii instanței asupra înlocuirii și liberării măsurii; - ar trebui inclus în Legea nr. 211/2004, dreptul victimei de a fi informată despre cercetări în altă cauză a agresorului, precum și în caz de evadare a acestuia din arestul preventiv sau din executarea pedepsei închisorii. Așa cum aminteam, în prezent sunt reglementate în Codul penal, Codul de procedură penală ori în Legea nr. 211/2004 unele drepturi. Facem trimitere, de exemplu, la prevederile art. 4 alin. 1, organele judiciare au obligația de a încunoștința victimele infracțiunilor cu privire la: lit. h) dreptul de a fi informate, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod, conform Codului de procedură penală. De asemenea, la art. 111 alin. 5 din Codul de procedură penală, se prevede că, persoanei vătămate i se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, poate să fie informată cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia. În același sens, se reglementează în cuprinsul art. 404 alin. 6 din Codul de procedură penală, obligația instanței, când instanța a pronunțat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a solicitat înștiințarea cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului, instanța face o mențiune în acest sens în dispozitivul hotărârii. Această mențiune din dispozitivul hotărârii va fi efectuată de instanță, cu condiția ca persoana vătămată să solicite înștiințarea, în caz contrar, dacă nu există o astfel de cerere, instanța nu va informa victima despre eliberarea sau evadarea condamnatului. Totodată, în cuprinsul art. 53 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, se stipulează că, administrația penitenciarului are obligația de a comunica persoanei vătămate punerea în libertate a deținutului la data executării în întregime a pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (6) din Codul de procedură penală, la datele de contact furnizate de persoana vătămată în cursul procesului penal și transmise distinct de instanța de executare odată cu transmiterea hotărârii de condamnare și a mandatului de executare. În cazul în care punerea în libertate a făptuitorului are loc înainte de împlinirea termenului de executare a pedepsei sau a măsurilor preventive privative de libertate, informarea părții vătămate o realizează organul judiciar care a dispus liberarea, sau după caz, instanța de executare. În cazul permisiunii de ieșire din penitenciar, al desfășurării activităților de către deținuții din regim deschis, care se deplasează neînsoțit în exteriorul locului de deținere, precum și în situația producerii unei evadări, informarea părții vătămate o realizează organul de poliție sesizat de către administrația locului de deținere. Așadar, potrivit actualului cadru legal, persoanei vătămate i-au fost recunoscute anumite posibilități legale, însă în continuare legislația poate fi îmbunătățită, pornind și de la reglementările existente la nivelul Uniunii Europene în materie de drepturile victimei infracțiunii. În mod cert, justiția penală nu poate fi realizată fără implicarea și contribuția victimei, indiferent de opiniile unora sau altora. Dincolo de sarcasm, cât se poate de corect se exprima avocatul Jehanne Collard în lucrarea sa1:"Justiției nu‐i plac victimele. Le suspectează de impulsuri subliminale de răzbunare, le soluționează adesea plângerile prin soluții de clasare, le ține departe de anchete și urmăriri penale, le reduce la tăcere în timpul procesului". Aș adăuga că reducerea la tăcere a victimei intervine și în continuare persistă, în special, în faza executării măsurilor privative de libertate și a pedepselor. [1] Citată într-un articol publicat de lect. univ. dr. Magdalena Roibu, Drepturile persoanei vătămate în Noul Cod de procedură penală, https://drept.uvt.ro
Un articol semnat de către avocatul Igor Lăcătuș, Baroul Timiș! |