Căsătoria și viața privată - Conturile de email și internet banking sunt private, iar accesul la acestea nu poate fi prezumat pentru soț

Curtea de Apel Iași a condamnat definitiv un bărbat pentru că:

- 1) a accesat în mai multe rânduri, fără drept, conturile de poștă electronică și de internet banking ale soției,

- 2) a deschis și citit, mesajele electronice primite și expediate de pe contul de e-mail,

- 3) a transferat neautorizat conținutul mesajelor electronice existente în contul de e-mail și din contul online banking către sistemele informatice folosite de el, potrivit Legal-land.

Instanța a reținut că faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

1) acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută în art. 360 alin. (1) și (2) Cod penal

2) violare a secretului corespondenței, prevăzută în art. 302 alin. (1) Cod penal

3) transfer neautorizat de date informatice, prevăzută în art. 364 Cod penal.

Inculpatul s-a apărat susținând că a existat permisiunea soției ca acesta să-i folosească conturile de corespondență precum și contul de internet banking, respectiv că din moment ce a avut acordul odată, acesta se prezumă până la retragerea lui expresă sau schimbarea parolei contului, aspect cu care instanța nu a fost de acord.

Extras din considerentele deciziei penale nr. 564/2017 a Curții de Apel Iași:

"Infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au menirea de a proteja viața privată a unei persoane, viață privată la care nu se renunță prin căsătorie.

Potrivit art. 310 C.civ., articol intitulat "Independența soților", Un soț nu are dreptul să cenzureze corespondența, relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț.

Conform art. 28 din Constituția României Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil iar exercitiul acestei libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav prevede art. 49 din legea fundamentală.

Prin urmare, conturile de mail sau sociale sunt private, iar accesul la acestea nu poate fi prezumat pentru soț, cât timp legea nu prevede o atare restricție a inviolabilității corespondenței. Consimțământul nu se prezumă, ci trebuie dovedit, iar faptul că persoana vătămată a încredințat la un moment dat parola inculpatului pentru un motiv concret nu înseamnă că acesta avea acces nelimitat la conturile acesteia, pentru fiecare accesare având nevoie de un consimțământ expres și valabil exprimat din partea titularului contului.

Conform art. 35 alin. 2 din Legea 161/2003, reglementare legală care a asigurat pentru prima dată prevenirea si combaterea criminalitatii informatice, prin masuri specifice de prevenire, descoperire si sanctionare a infractiunilor savarsite prin intermediul sistemelor informatice, asigurandu-se respectarea drepturilor omului si protectia datelor personale, actioneaza fara drept persoana care se afla in una dintre urmatoarele situatii:

a) nu este autorizata, in temeiul legii sau al unui contract;

b) depaseste limitele autorizarii;

c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, sa o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfasura cercetari stiintifice sau de a efectua orice alta operatiune într-un sistem informatic.

Cât timp dispozițiile legale privind căsătoria nu conferă soțului drept de acces la conturile celuilalt soț, ci dimpotrivă, mențin independența acestuia în administrarea lor, inculpatul trebuia să aibă permisiunea persoanei vătămate pentru acces, indiferent că avea cunoștință de parolele de sistem sau nu.

Contrar susținerilor inculpatului apelant, reține instanța de apel că nici contului bancar nu i se aplică regimul comunității de bunuri și prezumția de acces la cont. Potrivit art. 317 – 318 C.civ. Fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt, depozite bancare, precum și orice alte operațiuni în legătură cu acestea. În raport cu instituția de credit, soțul titular al contului are, chiar și după desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel. Fiecare soț poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile și datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanței de tutelă. Instanța poate să îl oblige pe soțul celui care a sesizat-o sau pe orice terț să furnizeze informațiile cerute și să depună probele necesare în acest sens. Terții pot să refuze furnizarea informațiilor cerute atunci când, potrivit legii, refuzul este justificat de păstrarea secretului profesional. Atunci când informațiile solicitate de un soț pot fi obținute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt soț, refuzul acestuia de a le solicita naște prezumția relativă că susținerile soțului reclamant sunt adevărate.

Prin urmare, inculpatul nu avea un drept de acces recunoscut legal la contul bancar pentru care titular era persoana vătămată, ci trebuia să solicite acesteia informații, în caz contrar doar o instanță de judecată putându-i încuviința accesul la asemenea informații.

Or, inculpatul pare a considera că avea dreptul legal de a ști unde este soția sa, ce venituri are etc., apelând astfel la acesul la contul bancar, ilegal, aspect ce denotă o greșită înțelegere a relațiilor de familie. Prin căsătoria cu inculpatul persoana vătămată nu a renunțat la propria identitate, la a avea o viață privată, la inviolabilitatea corespondenței sale. Dacă inculpatul avea nemulțumiri privind relațiile de familie, acestea se soluționează legal, prin accesul la instanța de tutelă, și nu prin încălcarea drepturilor celuilalt soț. Nici măcar existența unui copil, rezultat din căsătoria celor doi, nu dă dreptul inculpatului de control asupra activităților și vieții private a persoanei vătămate.

În cauză, cu atât mai puțin putea fi prezumat un consimțământ al persoanei vătămate prin raportare la relațiile de familie tensionate dintre soți, în contextul în care inculpatul accesa conturile soției de la locul de muncă sau de la o adresă la care acesta locuia după despărțirea în fapt a soților.

Deși inculpatul a invocat în cauză dispozițiile art. 22 C.pen. privind consimțământul persoanei vătămate, din probele administrate nu rezultă că persoana vătămată CE a exprimat un acord valabil pentru ca inculpatul să-i acceseze conturile. Așa cum a reținut și instanța de fond, un astfel de consimțământ a fost dat o singură dată de persoana vătămată iar pentru acea operațiune inculpatul nu a fost acuzat. În plus, consimțământul la care face referire art. 22 C.pen. nu este unul prezumat ci efectiv. În dreptul nostru, consimțământul prezumat nu are o reglementare legală, acesta fiind acceptat doar de doctrina străină. Consimțământul prezumat se deosebește de cel efectiv prin aceea că nu reprezintă o manifestare de voință ci o construcție normativă bazată pe o prezumție de consimțământ. În egală măsură, consimțîmântul prezumat are caracter subsidiar față de consimțământul efectiv, ceea ce face ca el să opereze numai în situația în care titularul valorii sociale nu își poate exprima voința, fie datorită stării în care se află, fie datorită absenței sale pe o anumită perioadă.

Or, nu este cazul speței de față, persoana vătămată fiind perfect aptă de a exprima un consimțământ efectiv. În doctrina străină s-a mai arătat și că înainte de a acționa pe baza prezumției de consimțământ, autorul trebuie să încerce să afle voința reală a titularului valorii sociale iar în măsura în care aceasta poate fi identificată, ea trebuie respectată oricând de irațională ar putea părea (J. Hurtado Pozo și G Stratenwerth citați de F. Streteanu în Drept penal. Partea generală).

În cauză, voința reală a persoanei vătămate a fost de a nu renunța la inviolabilitatea corespondenței sale și a contului său bancar, mai ales în contextul în care cei doi soți s-au separat în fapt."