19.12.2017 | Avocatura.com
Între amendamentele Uniunii se regăsește și cel care prevede modificarea articolului 139 din Codul de Procedură Penală (CPP)
Reprezentant UNBR, în Comisia de modificare a Legilor justiției: "Convorbirile sau conversațiile interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori rezultate din materialul de supraveghere tehnică urmează a fi distruse în 30 de zile"
Avocații vor distrugerea interceptărilor irelevante și eliminarea propriilor înregistrări telefonice din rândul probelor. Reprezentantul Uniunii Naționale a Barourilor din România a spus marți, în Comisia de modificare a legilor Justiției că Directiva privind prezumția de nevinovăție este un element de maximum interes pentru avocați și a anunțat depunerea amendamentelor propuse de Uniune.

"Această prezumție de nevinovăție ne interesează pe noi avocații cel mai mult. În cauzele penale prezumția de nevinovăție nu se aplică și nu s-a aplicat niciodată. Poate doar cel mult superficial și formal. Ne bucură că există intenția comisiei speciale să ne arătăm concret ce înseamnă efectiv această prezumție și cum se transpune ea într-o formă fizică concretă", a afirmat avocatul Ilie Iordăchescu, fost decan al Baroului București, potrivit Libertatea.ro.

El susține că "principiul transpus în practică nu are putere în aceste momente dar ar putea avea dacă se introduce această Directivă".

"Noi avocații stabilim amendamente concrete în ceea ce privește dreptul la apărare. Sperăm să treacă o parte dintre aceste amendamente, măcar parțial pentru a simți și noi atenția statului față de cetățeanul cercetat. Drepturile de apărare la momentul actual nu își regăsesc aplicabilitate efectivă în actul de justiție din România", a conchis avocatul.

Între amendamentele Uniunii se regăsește și cel care prevede modificarea articolului 139 din Codul de Procedură Penală (CPP), în sensul eliminării ultimului paragraf al alineatului 3 care spune că "înregistrările prevăzute în prezentul capitol efectuate de părți sau de alte persoane constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții".

Tot avocații cer care articolul 143 din CPP alineatul 4 să fie completat în sensul că: "convorbirile, comunicările, sau conversațiile interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori rezultate din materialul de supraveghere tehnică urmează a fi distruse în termen de 30 de zile de la obținerea lor".

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/17007/reprezentant-unbr-in-comisia-de-modificare-a-legilor-justitiei-convorbirile-sau-.html