» Arhivă
09.11.2017 | Alexandra POPA
Nu a luat din prima la INM, dar a luat la Barou, așa că în prezent este avocat stagiar într-o casă medie de avocatură FOTO: Bogdan ANGHEL
Cum și-a învins trufia un candidat la INM după eșec? - "Anul trecut mă vedeam deja intrat la INM și am picat la interviu cu 14 sutimi"
Eugen Corcodel sau echilibru, ambiție, perseverență. A absolvit facultatea în 2016, a vrut INM, dar a intrat la Barou. A picat la interviu cu 14 sutimi. Dar, Eugen nu s-a lăsat, a pus mâna pe carte, din nou, și anul acesta a reușit să-și vadă visul împlinit.

Noiembrie este catalogată drept luna ploilor și a depresiilor, dar noi, la Avocatura.com, încercăm (și ne iese) să transformăm totul în ceva pozitiv. Nici nu a început bine luna noiembrie și am început deja să cunoașteam oameni frumoși, onești, serioși și cu chef de viață.

Cu Eugen ne-am întâlnit într-o zi mohorâtă și nu l-am recunoscut din prima în incinta cafenelei unde a avut loc interviul. Arată mai degrabă de 30 și ceva de ani, decât de 25. Și nu o spunem într-un sens negativ, ci în sensul în care este extrem de serios, aranjat și foarte atent la cuvintele pe care le folosește, la ținuta pe care o abordează, la maniera cu care explică un lucru.

În vremuri când "trashy style" este în vogă și tinerii își pun costume doar la interviurile de angajare sau la nunți / botezuri, ne dăm seama că pentru Eugen costumul / cămașa / cravata sunt ceva reprezentativ. Așa este el. Nu ni-l putem închipui într-o pereche de jeanși rupți și cu un tricou cu un cap de mort, de exemplu.

Eugen a absolvit Dreptul la o facultate privată, la Titulescu. Deși, n-ai zice, sunt foarte mulți absolvenți ai acestei facultăți care reușesc din prima la cele mai râvnite dintre profesii: avocatura sau magistratura.

Echilibrul, ambiția și perseverența sunt cele trei cuvinte pe care le-a ales cu foarte mare atenție atunci când l-am întrebat cum am putea să îl descriem în trei cuvinte.

Nu a luat din prima la INM, dar a luat la Barou, așa că în prezent este avocat stagiar într-o casă medie de avocatură. Și-a încercat norocul și anul acesta, s-a pregătit mai bine, și a trecut cu brio peste probele de la INM.

Anul trecut a picat la interviu cu 14 sutimi, dar acest eșec nu i-a provocat frustrare, ci l-a determinat să fie mai bun anul acesta. Oarecum superficial și prea sigur pe el, examenul i-a tras o palmă peste față atunci când a luat nota 6,86 după ce trecuse fără probleme de proba juridică și proba raționamentului logic.

"Anul trecut mă vedeam deja intrat la INM. Probabil că nu am fost pregătit, de aceea nu am trecut examenul. Dar, în ultimul an am încercat să schimb această atitudine eronată și mi-a reușit", ne spune Eugen, oarecum ca un copil care și-a învățat lecția după ce "a dat cu bâta în baltă".

Mulți probabil vă întrebați de ce nu a stat acasă să învețe și a ales să profeseze avocatura, în ciuda faptului că el știa că nu acesta este drumul lui.

Întrebarea este pertinentă, dar el a ales să experiementeze acest domeniu pentru a se pregăti în viitoarea-i carieră de judecător. Eugen consideră că tot ceea ce înveți, te formează pentru viitor și toți cei care termină Dreptul sunt juriști. Iar misiunea celor ce termină această facultate este de a apăra legile și atunci când sunt derapaje de a ajuta la remedierea / prevenirea lor, indiferent că este vorba despre avocatură sau magistratură.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/16887/cum-si-a-invins-trufia-un-candidat-la-inm-dupa-esec-anul-trecut-ma-vedeam-deja-i.html