» Cariere
19.04.2017 | Avocatura.com
Aplicanţii vor transmite CV-urile la office@jgv.ro.
SCPA "JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII" caută avocat definitiv în Cluj
Casa de Avocatură "JGV și Asociații" este specializată în Dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu. Pe lângă sediul central din București, are deschise cinci birouri teritoriale în Timișoara, Craiova, Cluj, Galați și Bacău. Vedeți care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite de către cei care aplică la postul disponibil în cadrul firmei.

Candidatul ideal va trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie avocat definitiv cu minim 5 ani de experienţă în profesia de avocat;

- să deţină cunoştinţe temeinice de Drept civil, răspunderea civilă delictuală, procedură civilă, procedură penală;

- să deţină permis de conducere cat. B şi să aibă disponibilitate la deplasări;

- să demonstreze excelente abilităţi de comunicare, spirit de echipă şi capacitate mare de integrare într-un colectiv nou, precum şi să manifeste dorinţă şi capacitatea de a lucra într-un domeniu multi-disciplinar;

- cunoştinţe avansate de Microsoft Word, acurateţe în redactarea documentelor;

- abilităţi de redactare coerentă a argumentelor juridice invocate şi de susţinere a acestora;

- capacitate superioară de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;

- perseverenţă, responsabilitate şi integritate.

Responsabilităţi:

- reprezentare juridică în instanţă (judecătorie, tribunal, curte de apel, secţiile civile şi penale);

- redactarea tuturor actelor necesare asistării clienţilor în faţa instanţelor precum cererile de chemare în judecată, întâmpinări, cererile de intervenţie, etc;

- asistenţă şi reprezentare în faţa organelor de cercetare penală precum şi alte activităţi juridice.

Oferim:

- o schemă de onorarii motivantă;

- posibilitatea de promovare;

- lucru într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Descrierea societăţii:

JGV şi Asociaţii este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2004, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 45 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

JGV şi Asociaţii este specializată în Dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti, are deschise cinci birouri teritoriale în Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Bacău (www.jgv.ro).

JGV şi Asociaţii este o organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

Aplicanţii vor transmite CV-urile la office@jgv.ro. 

CV-urile trimise vor avea și fotografia candidatului. Persoanele selecţionate vor fi contactate telefonic.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/16256/scpa-jercan-gheorghe-vlad-amp-asociatii-recruteaza-avocat-definitiv-in-cluj.html