» Pamflet
31.03.2017 | Alexandra GORDEA
Oare să aibă gigantul UNBR aceeași soartă cu `neînvinsul` Titanic?
UNBR a anunțat că se va desființa din cauza datoriilor prea mari pe care le au avocații față de Uniune. Vezi cum au reacționat avocații la aflarea acestei vești
Să știți că avocații au și ei un Dumnezeu. Da, Da! Dumnezeul lor este UNBR! Dacă ai datorii mici, mari, prea mari, riști să nu mai poți intra în instanțe, să nu-ți mai poți asista clientul în fața organelor de cercetare penală, să nu-ți mai poți practica de fapt profesia. Dar să știți că și de partea cealaltă a baricadei există dezavantaje. Tocmai de aceea, UNBR a anunțat că se va desființa din cauza faptului că visteria Uniunii e din ce în ce mai goală, contribuțiile profesionale ale avocaților scăzând considerabil.

Vine o vreme când te vezi nevoit să spui "adio" unei excursii programate, renovării unui apartament sau unor analize medicale amânate de atâtea ori pentru că trebuie să plătești dările către Uniunea Națională a Barourilor din România. Altfel, rămâi fără pâinea ta cea de toate zilele!

Fără legitimație vizată, nu tu instanțe, nu tu dosare, nu tu DNA, nu tu parchet! C’est la guerre!

Dar, iată că acest scenariu va deveni de mâine doar un simplu coșmar!

UNBR, revoltat și dezamăgit de nesimțirea avocaților ce-ai are în (bună) creștere și supervizare, a decis că se va desființa. Fără contribuțiile avocaților, activitatea Uniunii devine pur și simplu impracticabilă. 

Avocatura.com a luat legătura cu câțiva avocați pentru a vedea care este reacția lor față de această decizie-bombă. Iată și răspunsurile lor:

Avocat G.M: "Normal, nu mai au bani de vacanțe și mese festive!"

Avocat I.A.P: "Să se desființeze, oricum nu am priceput niciodată care este rolul acestei organizații!"

Avocat E.L: "Vorbiți serios? Uau, asta e cea mai bună veste pe care am primit-o pe ziua de azi!"

Avocat F.T: "În sfârșit au dat și ei o decizie înțeleaptă!"

Avocat R.C: "Ce este UNBR?!"

Vestea nu a rămas fără ecou nici printre studenții care se pregătesc să ia calea avocaturii, mulți dintre ei susținând că fără fantastico-uriașa taxă de 1000 lei vor putea sta ceva mai liniștiți atunci când se vor pregăti pentru examenul de intrare în profesie.

Barourile sunt debusolate, dar nu foarte, pentru că oricum își făceau treaba și fără UNBR, doar că unii decani au susținut că este nevoie de un Congres de urgență pentru a stabili care este acum statutul juridic al acestora.

INM a rămas mut la aflarea veștii. După cum ne-a obișnuit deja această instituție, orice reacție trebuie analizată, răs-analizată și aprobată de mai marii instituției. Probabil comunicatul lor va veni după 3 luni de la luarea deciziei de către UNBR.

Conducerea UNBR, elegantă și galantă, ca de obicei, a ținut să transmită un simplu mesaj avocaților prin intermediul nostru: "Plătiți! Și totul va fi bine!".

P.S: Acest material este (și nu prea este) un pamflet și trebuie tratat ca atare. Zâmbiți! Mâine este 1 aprilie! laugh

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/16216/unbr-a-anuntat-ca-se-va-desfiinta-din-cauza-datoriilor-prea-mari-pe-care-le-au-a.html