» Arhivă
14.03.2017 | Melania MAHA
Radu Duţă: `Avocatul nu este doar un jurist de nivel înalt, ci şi un profesionist care lucrează sub reguli deontologice stricte`
Radu Duţă: "Avocatura este o şcoală permanentă de umanitate. Ca să faci o apărare bună, trebuie să te pui în pielea celui pe care îl aperi, a adversarului şi a judecătorului"
Radu Duţă este românul care a reuşit să se facă cunoscut în străinătate, având în prezent un cabinet de avocatură la Paris şi altul în Luxemburg. Munca, perseverenţa, dar şi dăruirea faţă de cauzele clienţilor săi i-au adus avocatului Radu Duţă satisfacţia profesională.

Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie.

Ne-am gândit să stăm de vorbă cu diverşi avocați pentru a afla povestea din spatele alegerii făcute, ce sfaturi au pentru tinerii aspiranți ori proaspeții practicanți, precum și părerea lor despre imaginea profesiei de avocat în România.

Avocatura.com: Provocări? Care a fost cea mai mare barieră pe care a trebuit să o treceți în drumul spre succesul profesional din prezent?

Radu Duță: Profesia noastră este o şcoală permanentă de umanitate. Ca să faci o apărare bună, trebuie să te pui în pielea celui pe care îl aperi, a adversarului şi a judecătorului. 

Din punctul meu de vedere, fiecare dosar este o provocare. Această profesie nu permite nicio rutină, mai ales, în procesul penal, pentru care minuţiozitatea în cunoaşterea dosarului face diferenţa în sala de judecată. 

Nu pot să spun că am întâlnit vreo barieră în carierea mea profesională. Din punct de vedere personal, am fost 9 ani colaborator într-o societate, înainte să-mi fac propriul birou de avocatură. În Dreptul Penal, la început, am luat multe cauze din oficiu şi aşa am reuşit să mă perfecţionez. 

Însa, mi se pare clar că în acest moment statutul avocatului colaborator este în criză. Este foarte dificil să te poţi asocia cu cineva sau să porneşti pe cont propriu în această profesie. 
Mulţi dintre colegii mei lucrează ca şi colaboratori la diverse societăţi, fără contract de muncă şi sunt supuşi la condiţii grele de muncă, aflându-se într-o situaţie precară şi se pot trezi oricând cu contractul de colaborare reziliat.  

Condiţiile economice defavorabile sunt foarte des un pretext pentru angajatori să nu-ţi ofere un contract de muncă, cu garanţiile legale aferente. La începutul carierei, mulţi tineri avocaţi sunt încântaţi să lucreze doar ca şi colaboratori, însă, odată cu trecerea anilor, aceştia realizează că au nevoie de stabilitate. Din păcate, mulţi nu se mai văd în profesie în următorii cinci ani. 

Avocatura.com: Decepții?  

Duță: Avocatul nu este un judecător sau un poliţist. Avocatul nu caută adevărul. Scopul meu este de a obţine cel mai bun rezultat posibil pentru persoana pe care o apăr, respectând legea şi codul deontologic. Orice rezultat sub aşteptări reprezintă o decepţie. 

Avocatura.com: Dacă ar fi să schimbați ceva în trecutul Dvs. profesional ce ar fi?

Duță: Nu cred că aş avea ceva de schimbat. Am o mare admiraţie pentru Domnul Avocat Sorin Margulis, avocat francez de origine română, înscris la Baroul Paris de peste 30 ani. Din 2015, de când sunt înscris la Baroul din Paris, colaborez cu avocatul Sorin Margulis pentru dosarele din Franţa, mai ales pe Dreptul penal. 

Când l-am întâlnit pentru prima oară, am fost convins că merg pe drumul cel bun pentru a avea o carieră asemănătoare.  

Avocatura.com: Cum decurge o zi pentru Dvs.? Câte ore lucrați în medie?

Duță: Lucrez în jur de 10-12 ore pe zi. Încep pe la ora 8 cu dosarele pe care le am la Tribunal şi rar mi se întâmplă să plec de la birou înainte de ora 8 seara. De obicei, consultaţiile cu clienţii le programez între 6 şi 8 seara.

Avocatura.com: Ce vă motivează să perseverați?

Duță: Încrederea pe care mi-o acordă clientul în dosare sensibile cu mize importante. Mai ales în Penal, ceea ce pentru mine este vital, să evit condamnarea unei persoane nevinovate.  

Avocatura.com: Aveți o formulă personală a succesului?

Duță: Succesul implică în permanenţă multă muncă, integritate, atenţie şi bineînţeles dăruirea pentru client.

Avocatura.com: Care ar fi principalele motive pentru care le-ați recomanda oamenilor, tinerilor, să urmeze o carieră asemănătoare cu a Dvs.?

Duță: Pentru mine este cea mai frumoasă profesie din lume. Tinerii care au înclinaţie spre avocatură trebuie să creadă în puterea lor, să fie comunicativi şi să presevereze. 

Avocatura.com: Cinci calități pe care ar trebui să le aibă orice om de succes din domeniul juridic…

Duță: Muncitor, cu spirit critic, cu capacitatea de a asculta, de a se pune în pielea altcuiva, minuţios şi cu pasiune pentru tot ce face. 

Avocatura.com: În ultimele decenii, avocatul a decăzut în ochii românilor. Sunteți de acord cu această afirmație? Dacă da, cum credeți că ar trebui schimbată imaginea avocaților în România?

Duță: Cred, totuşi, că avocatura rămâne o profesie prestigioasă în ochii publicului. Clientul apreciază valoarea avocatului. Avocatul nu este doar un jurist de nivel înalt, ci şi un profesionist care lucrează sub reguli deontologice stricte. Mai ales în perioada de criză, rolul avocatului este vital pentru funcţionarea instituţiilor într-o societate democratică.  

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/16171/radu-duta-avocatura-este-o-scoala-permanenta-de-umanitate-.html