» Special
16.11.2016 | Avocatura.com
`Mă gândesc că și Hugo a trebuit să facă Dreptul înainte de a scrie Mizerabilii...`
D`ALE AVOCATURII, episodul 2 - Avocatura, o profesie aiurea: "N-ai voie să pari sărac, să ai zile proaste, să pari dezinteresat, să fii șifonat, nelustruit, necoafat și cu geanta demodată"
Știm că cei mai mulți dintre voi văd în avocat un ansamblu de dibăcie, șmecherie, lăcomie. Dar, vă spunem noi - pentru că le facem radiografie zi de zi și îndeaproape, nu ca alții, de la distanță, din spatele unui laptop - că nu este atât de ușor să fii avocat. Cred că cel mai bine o spune unul de-al lor: "Nimeni nu se gândește că tu, ca avocat, dai zilnic examen - în fața ta, a clientului, a judecătorilor, evident mai sunt și colegii care abia așteaptă să te prindă cu garda jos, să poată scuipa în jur cu satisfacție perversă: «Ți-am zis eu? E varză!»".

Trebuia să fac față unei zile în care aveam multe procese în  săli de judecată diferite… Asta înseamnă mai mulți judecători pe zi. Dacă nu ești avocat, nu înțelegi…

Primul judecător a fost super, tranșant, echidistant, dacă nu-l surprindeam zâmbind, credeam că e mașină de judecat. Însă un Maseratti! Ziua începea să se contureze bine… Până m-am mutat în sala cealaltă, unde două femei încercau să facă față valului de avocați si justițiabili.

Întrucât am avut de așteptat câteva ore să-mi vină rândul, m-am încăpățânat să nu plec din sală, la veșnicele bârfe de pe coridoare, ci să observ…

Primul coleg era iritat, i se simțea în voce, se grăbea să ajungă la altă sală de judecată, încerca să convingă președinta că se poate amâna cauza și într-un minut, nu e musai să stocăm în dosar peste 10 minute pentru o concluzie simplă. 

Următorul coleg, orator bun, nu a amânat, ci s-a aventurat într-o pledoarie reușită, dar parcă puțin prea falsă - de pe margine -, însă completul l-a ascultat cuminte. O altă colegă nu-și găsea cuvintele, se încăpățâna să respecte ordinea silabelor, însă se pare că și astea sunt afectate de efectul Coriolis. 

Judecătoarele zâmbeau cu o condescență superioară, colega făcea ce știa mai bine, gata, s-a terminat. Puțini știau că mama avocatei zace pe un pat de spital. Importantă a fost etichetarea - "E varză, habar n-are!".

A urmat o vedetă - mare civilista declarată, evlavioasă, doldora de clienți, cu timbru neplăcut, dar nu mai contează, pe etichetă scrie "avocat bun" și-i iertăm orice. De fapt, reaua ei credință, modalitatea vindicativă de abordare a problemei mi se păreau insuportabile… Dar cine sunt eu să șterg o etichetă gata scrisă?

Judecătoarele nu vor afla probabil niciodată că doamna se opune împăcării părților, că echilibrul în viziunea dumneaei se restabilea când câștiga procesul și colcăia de alte amănunte care îi asigurau pe veci distanța maximă față de înțelepciune. 

A umat o "domnișorucă" în plină afirmare, se zbătea, poza, gesticula să prindă succesul, se cambra și țuguia, i se lăcuiau pantofii scumpi în timp ce se scremea să demonstreze că știe multe, că merită memorat numele ei pe veci - mi se părea tragică, o sculptură perfectă fără Pygmalion… Am scuzat-o instant, era la început, încă nu a aflat…

Un alt coleg, certat cu soția, a incercat să-și demonstreze abilitățile, deși abia stătea în picioare după o noapte încrâncenată, efectiv simțeam că nu mai poate fi combativ, că i se pare inutilă lupta cu adversarul, că vrea liniște… Dar nu se poate, clientul e acolo, doar te-a plătit, trebuie să-i  demonstrezi că a investit cu cap, judecătoarele se uită fix la tine, fă-ți meseria, că la final știi să ceri cheltuieli! 

Nimeni nu se gândește că tu, ca avocat, dai zilnic examen - în fața ta, a clientului, a judecătorilor, evident mai sunt și colegii care abia așteaptă să te prindă cu garda jos, să poată scuipa în jur cu satisfacție perversă: "Ți-am zis eu? E varză!".

Chiar e o profesie aiurea… 

N-ai voie să pari sărac, să ai zile proaste, să pari dezinteresat, să fii șifonat, nelustruit, necoafat și cu geanta demodată… 

Nu poți uita cuvinte, nu poți să-i permiți nodului de la cravată să-ți ajungă în gat, nu te poți justifica, n-are rost să speri și să propui pronosticuri în ceea ce privește rezultatul procesului, e inutil să fii optimist, ești obligat să citești mereu, să fii relaxat, să-ți arunci lasoul după spirit, să ierți, să prinzi din zbor, să nu tușești, să vii cu elocvența la tine, că altfel s-a zis cu reputația, să nu dai din mâini ca morișca dar să fii mobil, că încă n-ai murit, nu mănânci la pranz că n-ai cum, ești nevoit să te apuci de fumat sau băut, că altfel ți se topesc circumvoluțiunile citind minute, este indicat să- ți păstrezi tonusul și să zâmbești necariat judecătorului, nu e suficient să fii cabotin.

Zilnic ai premieră, nu-ți ajung orele, nici clienții noi, sistemul nu te place, în ultima vreme nici familia, Dumnezeu te privește tot mai curios, iar oglinda tot mai superficial, în schimb te iubește stresul, zici că e vâsc, așa atârnă de tine, iar uzura morală îți mărturisește că a avut dureri la nașterea ta…

Mă gândesc că și Hugo a trebuit să facă Dreptul înainte de a scrie Mizerabilii…

Andreea Mesaros Tomoiagă,

Avocat Baroul Maramureș

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/15838/d-ale-avocaturii-episodul-2-avocatura-o-profesie-aiurea-n-ai-voie-sa-pari-sarac-.html