» Arhivă
08.11.2016 | Avocatura.com
Judecătorul Corneliul Turianu (1940 - 2016)
Sincere condoleanțe! - A murit judecătorul Corneliu Turianu, magistratul care a "înfruntat" un președinte de țară
Fostul președinte al Tribunalului București, judecătorul Corneliu Turianu, în vârstă de 76 de ani, a murit luni la Spitalul Elias din Capitală, după o lungă suferință. Cu o experiență de peste 30 de ani ca magistrat, judecătorul Turianu este cunoscutul pentru faptul că în 1994 a fost demis de ministrul Justiției din acea vreme, Petre Ninosu, pentru că a emis o hotărâre prin care i se interzicea lui Ion Iliescu să candideze pentru a treia oară la alegerile prezidențiale din 1996.

Corneliu Turianu s-a născut pe 20 august 1940, la Negreni, județul Olt. Cea mai mare parte a activității a dedicat-o magistraturii. Timp de 30 de ani (1966-1996) a îndeplinit funcția de judecător, parcurgând toate nivelele ierarhiei judecătorești - de la judecător stagiar, vicepreședinte al Judecătoriei sector 8, președinte de secție și apoi președinte al Tribunalului Municipiului București - până la înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție.

În paralel cu activitatea de judecător la instanțele judecătorești bucureștene, de toate gradele și specializările (secția penală, civilă, comercială), a desfășurat o susținută activitate științifică, didactică și publicistică, care este rodul experienței acumulate în cei 30 de ani de practician al Dreptului, informează DC News.

Cea mai controversată lucrare a sa este "Reeducarea prin muncă", volum publicat în 1984. Pe 3 aprilie 2006 această carte a fost prezentată de Mircea Dinescu protestatarilor adunați în fața sediului CNSAS, ca urmare a alegerii lui Cornelui Turianu în funcția de președinte CNSAS.

În 1994, judecătorul Corneliu Turianu, președinte al Tribunalului Municipiului București, a fost demis de ministrul Justiției din acea vreme, Petre Ninosu, pentru că a emis o hotărâre prin care i se interzicea lui Ion Iliescu să candideze pentru a treia oară la alegerile prezidențiale din 1996.

Iliescu fusese deja ales președinte în 1990 și 1992, iar legea, valabililă și astăzi, spune că nimeni nu poate să ocupe postul de președinte al României mai mult de două mandate.

Demiterea lui Turianu a declanșat un scandal internațional, la București fiind trimiși doi raportori ai Consiliului European. Ministrul care i-a succedat în funcție lui Petre Ninosu, Gavrilă Iosif Chiuzbaian, a ținut să declare că el s-a împotrivit abuzului comis împotriva lui Turianu.

Corneliu Turianu avea 76 de ani, iar boala care l-a țintuit la pat a debutat în urmă cu o lună și i-a curmat viața fără ca familia să știe, în acest moment, un diagnostic clar și, evident, cauzele decesului. Moartea a survenit ca urmare a unui stop cardiac, dar numai autopsia va lămuri ce anume l-a produs.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/15814/sincere-condoleante-a-murit-judecatorul-corneliu-turianu-magistratul-care-a-infr.html