Așteptările Comisiei la interviul INM - Cristi Danileț: "Ceea ce urmărim este să vedem dacă avem în fața noastră un om sau un robot. Își știe calitățile? Își știe defectele?"

La interviu nu se urmăresc răspunsuri corecte, pentru că nu este o probă care să aibă răspunsurile într-o carte sau într-un Cod. La interviu urmărim toate aspectele care definesc omul. Deci, nu juristul.

Juristul a fost verificat atunci când a susținut prima probă, ca informație. Ca inteligență, l-am verificat la a doua probă, cea a raționamentului logic. La a treia probă, cea cu interviul, urmărim omul. Avem în fața noastră un om sau avem un robot?

"Este foarte important dacă el știe ce are de perfecționat în cursul carierei"

Pentru că dacă avem un om, avem în fața noastră un individ cu calități și cu defecte. Omul acesta își cunoaște defectele? Este foarte important dacă el știe ce are de perfecționat în cursul carierei. Este foarte important dacă acest om știe să recunoască cazurile de lipsă de integritate. Își dă seama că, de exemplu, corupția este un viciu, o boală sociala, un fel de "cancer" social, pe care el trebuie să-l vindece?

Și nu doar dacă va fi judecător în Penal să lupte împotriva corupției ca magistrat, dar și ca judecător simplu, de exemplu, când vede abuzuri ale colegilor. Vede un coleg că ia mită sau are o presiune de la șeful lui sau de la un organ de control, sau de la un organism politic. Poate identifica situațiile acestea? Mulți nu înțeleg că avem astfel de așteptări de la ei.

Deci, ceea ce urmărim este să vedem dacă avem în fața noastră un om. Își știe calitățile? Își știe defectele? Poate purta un dialog cu membrii Comisiei?

Gândiți-vă că în fața lor sunt cinci membri ai Comisiei. Nu vorbim de unul. Pentru că dacă era un singur examinator, puteai spune că proba este subiectivă. Dar noi avem în față cinci oameni, cu pregătiri diverse: unul este judecător, unul este procuror, unul este profesor universitar, altul este pedagog și altul este psiholog. Deci, din mai multe laturi sociale, ca să spun așa. Fiecare urmărește câte ceva.

Unul urmărește cum se mișcă individul. Limbajul corpului este foarte important. Închipuiți-vă că sunt unii care vin și trântesc ușa, se așează crăciți pe scaun și vorbesc așa, în derâdere, cu Comisia. De la alții nu poți să scoți o vorbă. Li se pune o întrebare, se blochează și 10 minute stau fără să răspundă. Nu mai știu ce să facă.

Comisia aceasta nu este nici pe departe un fel de "balaur", așa cum o percep candidații. Și vă spun și de ce o văd astfel: pentru că, potrivit Regulamentului, în fața Comisiei trebuie să ajungă un număr dublu decât numărul de locuri pe care le scoatem noi la concurs. Ceea ce înseamnă că, practic, unul din doi va cădea. Din această cauză toți sunt înfricoșați. Ei nu se duc deschiși.

De exemplu, i s-a pus o întrebare anul trecut unuia, dacă știe ceva de Voltaire, dacă a auzit de el. Probabil multă lume nu a auzit de el. Eu v-aș putea vorbi jumătate de zi despre el, de exemplu. Să zicem că nu știi nimic despre Voltaire. Dar un răspuns "nu știu" nu mulțumește Comisia. Acei cinci oameni sunt acolo pentru a scoate ceva de la tine. Vor să te cunoască cum ești tu. Și tu spui: "Nu știu!". Și te-ai oprit.

Poți spune: "Nu știu, dar uite am să învăț, mi-ați dat o idee foarte bună" / "Sesizez că în cunoștințele mele de cultură generală, lipsesc cunoștințe despre Voltaire" / "Îmi dau seama că este un francez, că am făcut la școală, dar așa poate v-aș putea vorbi despre Pascal, Baudelaire sau alți francezi, pentru că despre Voltaire nu am reținut acum nimic, poate am lipsit la oră sau nu am fost atent, dar primul lucru pe care îl voi face este să pun mâna pe o carte să văd cine este sau voi căuta pe internet!".

Și în acest fel ai arătat Comisiei că ai o problemă și că ești dispus să încerci să o remediezi. Nu e nimic rău în asta. Or, dacă tu spui simplu "nu știu" sau, și mai rău, că ce te interesează pe tine iluminiștii francezi, că tu ai venit la un concurs de intrare în magistratură, atunci…

Deci, am nevoie să știu cum dialoghezi. Nu răspunsul corect ne interesează - cine a fost Voltaire și să-mi reciți din Wikipedia primul paragraf. Mă interesează să văd: îți dai seama că ai o problemă, că mai ai de învățat?

Cum ai reacționat în momentul în care ai descoperit că nu știi ceva și că de asta poate depinde viitorul tău? Ai transpirat? Ai reușit să legi câteva cuvinte? I-ai tratat cu respect pe cei din fața ta care te-au pus, totuși, într-o încurcătură? Ai ieșit bine din acea situație dificilă?

Asta ne interesează! Deci nu răspunsuri ca la carte.

Poate sunt unele lucruri pe care nici membrii Comisiei nu le știu. Acolo va fi totuși un dialog. Comisia nu are niște întrebări în față și începe să le pună. Adică, pleacă de la o întrebare, dar se însăilează un dialog. Și fiecare urmărește altceva.

Sunt chiar membri ai Comisiei care provoacă, pun întrebări dificile sau chiar aparent "obraznice" pentru a vedea dacă își iese din pepeni candidatul sau dacă rămâne indiferent. Sau, din contră, se enervează, bate din picior pe acolo și iese. Am avut situații de acest gen. Vă dați seama că o persoană care nu se poate controla nu are ce căuta în justiție.

Gândiți-vă că avem fete, unele dintre ele cu o constituție firavă, care au de interogat un interlop, din acela cu ceafă de taur, grasă, musculos și așa mai departe. Am avut cazuri în care au ridicat biroul să-l arunce spre procuroare.

Vedeți, în biroul unui procuror nu e ca în sala de judecată, cu martori, cu jandarmi și așa mai departe. În biroul unui procuror este un birou și la un metru distanță inculpatul, căruia îi iei declarație. V-am zis că am avut un caz în care a vrut să arunce biroul peste procuroare, noroc că au intervenit polițiștii.

Deci, trebuie să știi ce faci în astfel de situații!