» Interviuri

Daniela Găitănaru: "Câteodată, acesta e farmecul Dreptului, că poate produce mai multe adevăruri, tot atâtea câte minţi stau să-l cerceteze"

Fiecare dintre noi are propriul mod de a vedea lucrurile, de a percepe și a simți, așa că fiecare are propria versiune a adevărului. Daniela Găitănaru, Senior Partner la casa de avocatură "Maxim & Partners", a discutat pe Avocatura.com, în cadrul Temei Lunii - Adevărul, despre cum vede conceptul de adevăr în justiţie.

Avocatura.com: "Dreptul este uneori nedrept". Cum comentaţi această afirmaţie, prin prisma experienţei Dvs.? De ce un lucru adevărat în fond nu este, uneori, recunoscut ca atare în formă, în justiţie?

Daniela Găitănaru: Adevărul, înţelegând prin aceasta ceea ce este real, ce corespunde realităţii, este o noţiune care, odată intraţi pe tărâmul justiţiei, capătă noi conotaţii. Adevărul în justiţie este, de fapt, realitatea probată sau, mai exact, realitatea pe care reuşesc să o probeze părţile. Iată, deci, că de la bun început există o condensare, o reducere a conţinutului noţiunii generale de adevăr. Dacă mai luăm în calcul şi modul subiectiv de interpretare a probatoriului sau a normelor juridice, putem ajunge în situaţii în care, un lucru adevărat în fond nu este recunoscut ca atare de justiţie. Pentru rigurozitatea argumentării răspunsului meu ar fi totuşi corect să vă spun că nici unul dintre noi nu este deţinătorul adevărului absolut, că realitatea obiectivă cum este ea definită, are limitări impuse de însuşi sistemul de cunoştinţe general acceptate de o societate. 

Avocatura.com: Ce relaţie există între adevărul juridic şi cel factual?

Găitănaru: Există o relaţie mediată de judecător, văzut ca persoana care interpretează, traduce, în spaţiul juridic, adevărurile factuale. Fără judecător, faptele, oricât de adevărate, rămân simple poveşti de viaţă.

Avocatura.com: Aflarea adevărului este un principiu chintesenţial în Drept. Putem transpune acest principiu şi în lumea avocaţilor? Prin ce s-ar defini el?

Găitănaru: Avocaţii sunt cei care veghează ca toate drepturile procesuale ale clienţilor lor să fie respectate, chiar şi atunci când adevărurile lor sunt îngrozitoare. Din acest punct de vedere, avocaţii pot deveni la fel de antipatici precum clienţii lor. Avocaţii nu pot fi mai adevăraţi sau mai falşi decât alte persoane, pot fi însă mai ataşaţi sau mai detaşaţi de interesele clienţilor lor. Nu văd cum s-ar transpune un principiu ce ţine de o activitate într-o lume, tagmă, breaslă… nu văd nici măcar cum transpune acest principiu în activitatea avocaţilor.

Avocatura.com: Au avocaţii interesul să cunoască adevărul despre o situaţie de fapt, despre un client? De ce?

Găitănaru: Uneori da, alteori nu. Uneori, frumuseţea argumentării unui punct de vedere surclasează interesul cunoaşterii adevărului. Pe de altă parte, se spune că unele adevăruri trebuie să rămână nespuse.

Avocatura.com: Dacă nu, atunci ce prevalează pentru un avocat în soluţionarea unei speţe / unui caz?

Găitănaru: Depinde de client şi, bineînţeles, şi de avocatul său. Eu văd Dreptul ca o tablă imensă de şah. O mutare pe care o fac astăzi ar putea determina sfârşitul partidei într-un an... sau în următoarea mutare. Pentru avocat contează să câştige cât mai mult teren tactic sau timp pentru clientul său.

Avocatura.com: Adevărul este definit ca o "concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă, oglindirea fidelă a realităţii obiective în gândire". Care ar fi antonimul conceptului "adevăr" în lumea juridică?

Găitănaru: Falsa percepţie a realităţii juridice concretizată în ceea ce numim eroarea juridiciară.

Avocatura.com: Se spune că adevărul este relativ. Ce anume nu ar trebui să fie relativ în cazul adevărului în justiţie?

Găitănaru: Se spune că ar trebui să existe soluţii juridice predictibile la situaţii juridice asemănătoare. O soluţie juridică este un adevăr juridic astfel încât, odată desluşită realitatea juridică, n-ar mai trebui să ne temem că aceeaşi realitate poate da naştere, uneori, mai multor adevăruri. Câteodată însă, chiar acesta e farmecul Dreptului, că poate produce mai multe adevăruri, tot atâtea câte minţi stau să-l cerceteze. În felul ăsta am explicat Dreptul şi din perspectiva ataşamentului meu faţă de fizica cuantică: realitatea există cu adevărat  câtă vreme se află acolo un observator  care să o observe.