» Arhivă
20.11.2015 | Alexandra GORDEA
Evoluția tehnologică a biologiei moderne impune adoptarea unor legislații care să reglementeze aspectele noi din lumea juridică
Precedent în jurisprudența civilă: Un judecător a hotărât distrugerea embrionilor unui cuplu divorțat
Un caz juridic "special" a reușit să nască câteva controverse și întrebări în jurul unui subiect sensibil: poate o instanță judecătoarească să decidă cu privire la o viață umană în curs de formare, prin raportare la principiile "reci" ale Dreptului?

Un judecător din California a decis că o femeie nu poate avea un copil folosind embrioni fertilizați, înghețați în timpul căsătoriei cu fostul soț, care a încercat să împiedice sarcina după ce cuplul s-a despărțit.

Decizia dată în această cauză a creat un precedent în California, instanța fiind învestită cu găsirea unui echilibru între dreptul femeii de a avea un copil biologic și dreptul fostului soț de a nu fi obligat să aibă un copil cu o femeie care nu mai este soția lui.

Curtea Supremă a concluzionat, cu greu, că datele din dosarul de față dau dreptate fostului soț.

Referitor la situația de fapt, potrivit celor de la The Wall Street Journal - LawBlog, fosta soție, în vârstă de 46 de ani, medic anestezist, după un proces de fertilizare in vitro efectuat în anul 2010, în urma căruia au rezultat 5 embrioni, a aflat că are cancer mamar. Cuplul a divorțat în 2010, femeia susținând ulterior că este infertilă. Soțul a susținut că nu își dorește un copil cu fosta lui soție, iar, potrivit instanței, acesta s-a temut ca femeia să nu folosească copilul pentru a-l exploata financiar.

De asemenea, în momentul în care embrionii au fost conservați, cuplul a semnat un acord prin care s-au înțeles să arunce embrionii în cazul în care vor divorța.

Printre factorii care au determinat instanța să ia această hotărâre, se numără și eșecul femeii "în încercarea de a lua orice măsură pentru a-și păstra fertilitatea" atunci când știa că mariajul ei se va destrăma, potrivit judecătorului. Magistratul a mai spus că acordul semnat de către cei doi era un contract încheiat în conformitate cu legislația Statului care nu putea să fie rescris / reinterpretat de către instanță.

Ca o concluzie, judecătorul a afirmat că este "o consecință îngrijorătoare a tehnologiei biologice moderne faptul că soarta unei vieți în curs de formare, în cazul acesta embrionii, trebuie să fie hotărâtă de către o instanță cu trimitere la principii de Drept «reci». Trebuie să fie adoptate cât mai curând norme legislative care să reglementeze aceste aspecte noi ale lumii juridice."
 

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/14190/precedent-in-jurisprudenta-civila-un-judecator-a-hotarat-distrugerea-embrionilor.html