» Exclusiv

Preşedintele UNBR, «săgeţi» către Facultăţile particulare şi Barourile paralele: "În România, cam toţi absolvenţii de Drept se cred peste noapte avocaţi" / "România a devenit un exportator de avocaţi falşi în Europa"

Într-un discurs în care s-au împletit fineţea observaţiei sociale, simţul critic şi umorul avocatului, dar şi autoritatea funcţiei, preşedintele UNBR, Gheorghe Florea, a înfierat sâmbătă două dintre principalele ameninţări la adresa avocaturii româneşti: producţia «en gros» de jurişti şi inflaţia de avocaţi falşi, care au ajuns inclusiv «bun» de export. Un material exclusiv Avocatura.com.

În România, cam toţi absolvenţii de Drept se cred peste noapte avocaţi.

Anual, începând din 1996, sunt cam 8-10.000 de licenţiaţi în Drept. Marea majoritate - absolvenţi ai Facultăţilor care funcţionează «în regim comercial». Capacitatea de inserţie socio-profesională a unor asemenea absolvenţi în activităţile legate cu predilecţie de sistemul judiciar este redusă, natural.

Nu pot toţi cei 8000, sau 10.000 de licenţiaţi să devină judecători, procurori, notari, executori judecătoreşti şi în fine avocaţi. Evident, în atare situaţiune, se pune problema: profesia de avocat, singura care este supusă conceptului de profesie liberală, este o profesie închisă, sau este o profesie în care toată lumea poate să intre, toată lume poate să iasă?

Tradiţional, în România, avocatura garantează celor care au nevoie de avocat că avocaţii sunt egali între ei în ceea ce priveşte competenţa profesională, şi că întotdeauna accesul la avocat înseamnă accesul la un om care este competent profesional, care nu e înclinat către înşelătorie, care este asigurat cu privire la răspunderea civilă profesională de malpraxis la o societate de asigurare, care la întrebarea: «Care este atestatul Dvs. profesional?», poate să dovedească titlul profesional de avocat, şi înscrierea într-o asociaţie profesională care este înfiinţată prin Lege, şi funcţionează conform Legii, şi care poate să îţi pună la dispoziţie dovada asigurării civile profesionale.

Sunt avocaţi în România, spre exemplu, care nu sunt acceptaţi ca avocaţi dacă nu au o asigurare de răspundere civilă profesională pentru sume care depăşesc un milion de euro. Pentru că litigiile în care sunt implicaţi sunt litigii care au o miză de zeci de milioane de euro. Şi e normal ca, într-o asemenea situaţiune, să avem o profesie care are cel puţin aceste precepte instituţionale reglementate.

Accesul în astfel de procese se face pe bază de examen - pentru că, în realitate, nu poţi recruta. E un drept de alegere, şi de selecţie, în care pui cu prioritate competenţa. Sigur, în România sunt domenii în care se pune cu prioritate nepotismul, legătura de alt gen, se pun alte criterii care sunt străine profesiei de avocat.

Această situaţie a creat imposibilitatea ca profesia de avocat să absoarbă pe toţi absolvenţii de Facultate care nu au şansa să devină cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, unde nu există un examen, ci există un concurs pe un număr de posturi redus. Nu pot să devină notari, care au, la fel, un număr de posturi extrem de redus. Nu pot să devină executori judecătoreşti. Şi atunci, toţi vor să devină avocaţi!

Anual, începând din 1996, sunt cam 8-10.000 de licenţiaţi în Drept. Nu pot toţi cei 8000, sau 10.000 de licenţiaţi să devină judecători, procurori. [...] Nu pot să devină notari, care au, la fel, un număr de posturi extrem de redus. Nu pot să devină executori judecătoreşti. Şi atunci, toţi vor să devină avocaţi! (Avocatul Gheorghe Florea, preşedintele UNBR)

Ei bine, ai dreptul să selectezi pe cei care dovedesc, printr-un examen, că au cel puţin cultura juridică generală de bază, în raport de care poţi să construieşti.

Datorită faptului că acest examen, în epoca istorică, a devenit un prag supus comercializării - din vorbe, din zvonuri, din fapte reale - s-a ajuns, poate, şi la situaţia creării acestei structuri paralele, de către oameni care sunt, ce? Pretinşi jurişti - unii licenţiaţi chiar în Drept - care cunosc legea, sau ar trebui să o cunoască, sau care sunt prezumaţi că o cunosc. Şi care şi-au creat o asociaţie care este o asociaţie tip ONG.

Această asociaţie a funcţionat într-o complicitate suspectă cu autorităţile care sunt chemate să facă ordine şi să aplice legile din această ţară. Şi, care deşi a fost desfiinţată prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, date de către Curtea Supremă de Justiţie, acum numită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu care s-au pronunţat hotărâri de către Curtea Europeană de Justiţie, cunoscute în toată Europa, în fapt a fost tolerată să funcţioneze! Important este că ele [Barourile paralele, n.r.] funcţionează şi înşală. Pentru că una este să te duci la un doctor adevărat, şi alta este să te duci la unul fals. Una este să îl vezi îmbrăcat în haina preoţească, şi în consecinţă să te duci să îţi încredinţezi mărturisirea, şi alta este să te mărturiseşti faţă de cel care are hirotonisirea. Aşa este şi cu această situaţie în România.

În fine, anul acesta s-a dat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre - obligatorie pentru toate instanţele - în care s-a clarificat problema că nu oricine poate să devină avocat, şi nu oricine care se autocalifică şi se prezintă ca avocat e avocat. 

Nu. Avocat este numai cel care este membru, care a dobândit calitatea de avocat, în condiţiile prevăzute de Lege, în Barourile organizate prin Lege. Aceeaşi hotărâre publicată în Monitorul Oficial arată că, în România, avocatura a continuat în mod permanent să subziste începând de la 1864 până în prezent, că există o continuitate a profesiei de avocat, cu o vechime tot la fel de mare ca în majoritatea statelor europene, lucru care - şi cu asta am terminat - este foarte important nu neapărat pentru ce se întâmplă în România - pentru că, în realitate, este un Pământ al Făgăduinţei în care se întâmplă multe lucruri plăcute şi neplăcute. Să ne dea Dumnezeu puterea să trecem prin toate!

Mai important este că acest fenomen a creat furori în toată Europa, iar România a devenit un exportator de avocaţi falşi, care au luat drumurile europene nu neapărat să îi caute pe cei care culeg căpşuni - pentru că dacă se duc la o muncă cinstită, şi dacă sunt corecţi, sunt de apreciat - ci pentru că în realitate au încercat să mintă. Or, minciunea are picioare scurte în Europa - şi, pesemne, constrângerea europeană a determinat autorităţile româneşti să termine complicitatea suspectă pe care întotdeauna am reclamat-o în legătură cu această problemă.

Problema este că sunt înşelaţi cetăţenii.

 

Avocat dr. Gheorghe Florea, preşedintele UNBR, a vorbit cu prilejul conferinţei de presă ce a celebrat 35 de ani de activitate în profesie a avocatului Ioan Chelaru.