SPECIAL - Decanul Baroului Sălaj, Bogdan George Ilea, despre Adevăr, Tema Lunii noiembrie: "Procuror să strângă probe de nevinovăţie nu am văzut, la fel cum nu l-am văzut nici pe Yeti, dar sunt convins că există"

Avocatura.com: "Dreptul este uneori nedrept". Cum comentaţi această afirmaţie, prin prisma experienţei Dvs.? De ce un lucru adevărat în fond nu este - uneori - recunoscut ca atare în formă, în justiţie?

Bogdan George Ilea: Eu cred în ideea de justiţie, însă am ajuns să cred în justiţie cu adevărat doar după ce am desluşit câteva diferenţe dintre justiţie şi dreptate. De aceea, deşi împotriva firii mele, am învăţat să respect justiţia pământeană aşa relativă cum este ea, însă cred că dreptatea absolută este o "himeră".

Dreptul, încă de la începuturi până în prezent, reprezintă suma normelor impuse de statalitate şi garantate de aceasta cu forţa instituţiilor sale represive, de accea mereu există nemulţumiţi, oprimați, persecutaţi. Cu toate acestea, prefer oricând un sistem de drept imperfect în faţa unei anarhii perfecte.

Avocatura.com: Ce relaţie există între adevărul juridic şi cel factual?

Ilea: De multe ori, niciuna. Adevărul factual este cel perceput de fiecare dintre noi, subiectiv, din punctul unde stăm fiecare. Adevărul juridic este cel stabilit de magistrat, în limita probelor permise. În lumea asta, nu ştim dacă din fericire sau din nefericire, doar adevărul juridic-judiciar produce consecinţe, dar stau să mă gândesc că în caz contrar am ajunge la anarhie, pentru că în Dreptul Civil toate părţile deţin adevărul, iar în Dreptul Penal nu mai spun...

Cam asta e cu adevărul judiciar, este produsul sistemului de drept, poate fi frumos sau urât, dulce sau amar, însă în lipsa lui ar fi haos.

Avocatura.com: Aflarea adevărului este un principiu chintesenţial în Drept. Putem transpune acest principiu și în lumea avocaților? Prin ce s-ar defini el?

Ilea: Avocatul trăieşte şi moare odată cu partea, în fiecare bătălie, pentru că acesta este rolul lui social şi sistemic. El însă, spre deosebire de omul obişnuit, are un mare privilegiu, şi anume acela de a-şi alege batăliile.

Aici intervine liberul arbitru al fiecăruia dintre noi, ceea ce ne place să numim conştiinţă, însă în realitate este percepţia noastră despre adevăr, şi asta este ancora în lipsa căreia eşuezi sau pluteşti în derivă.

Avocatura.com: Au avocații interesul să cunoască adevărul - despre o situație de fapt, despre un client? De ce? Dacă nu, atunci ce prevalează pentru un avocat în soluționarea unei spețe / unui caz?

Ilea: Poate ajuta să cunoşti adevărul, dar e la fel de important să-l poţi dovedi, fiindcă aşa cum spuneam, doar adevărul judiciar contează în faţa judecătorului.

Avocatura.com: Adevărul este definit ca o "concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, oglindirea fidelă a realității obiective în gândire". Care ar fi antonimul conceptului "adevăr" în lumea juridică?

Ilea: Limba română este foarte volatilă, în materia polisemiei, sens în care lumina şi întunericul au infinite sensuri. Ca să vă răspund, cred că în lumea juridică adevărul este lumina, iar tot ce nu este lumină nu e adevăr.

Avocatura.com: Putem considera legile sau voința legiuitorului transpusă în legi "adevăr" pentru cei cărora li se adresează? Dar pentru cei care le aplică / operează cu ele – și aici ne gândim la judecători, procurori, avocați?

Ilea: Nu, sau cel puţin nu întotdeauna. Legile, în special, şi dreptul, ca sistem în general, reprezintă voinţa principelui, a statului. Aşadar, doar dacă acceptăm că statalitatea reprezintă adevărul absolut, putem accepta şi că emanaţia sa juridică reprezintă adevăr absolut. Personal nu sunt convins.

Avocatura.com: Conform art. 5 alin. 2 Cod Procedură Penală, care reglementează principiul "aflării adevărului", "organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului". Având în vedere cele două tabere care se confruntă în practica avocațială, putem spune că unii apără "adevărul", iar ceilalți nu?

Ilea: Chestia asta am învăţat-o toţi ca sa ne luăm examenul. Principiul acesta e ca o floare crescută pe câmpia Armaghedonului: victima colaterală a bătăliei între bine şi rău. Doar că în lumea biblică ştiam clar cine e binele. În Penal, fiecare parte spune despre cealaltă că e necuratul.

Oricum, procuror să strângă probe de nevinovăţie nu am văzut, la fel cum nu l-am văzut nici pe Yeti, dar sunt convins că există.

Avocatura.com: Se face o confuzie în lumea juridică între "a afla adevărul" și "a face dreptate"? Dacă da, în rândul cărei părți (judecător / procuror / avocat / justiţiabil) este mai accentuată ea?

Ilea: Vreţi să mă întrebaţi de fapt cine e mai confuz din tot sistemul? Justiţiabilul. În mod clar. Marea majoritate a justiţiabililor cred în mod absolut că dreptatea le aparţine. Restul sunt doar buni actori. În justiţie, jumătate din cei care ies din sălile de judecată sunt nemulţumiţi: de avocat, de judecător, de sistem în general. Evident că vor da vina pe cineva şi nicidecum pe ei înşişi.

Pentru Dreptul Penal, este memorabilă scena din "Închisoarea îngerilor" în care Morgan Freeman îl întreabă pe Tim Robbins pentru ce a fost condamnat, când acesta îi spune că a fost condamnat pe nedrept, fiindcă era nevinovat. Atunci, Morgan Freeman îi răspunde: "Aici toţi suntem nevinovaţi".

Avocatura.com: Se spune că adevărul este relativ. Ce anume nu ar trebui să fie relativ, în cazul adevărului în justiție?

Ilea: Eu sunt adeptul relativităţii în fizică şi în viață, în general. Însă există un punct de referință, fix şi absolut, pentru fiecare dintre noi: conştiinţa.

Conştiinţa e imaginea unică pe care au avut-o despre noi antecesorii şi amintirea lăsată urmaşilor. Sunt convins că niciodată conştiinţa nu trebuie să fie nici relativă şi nici de vânzare.

P.S. În încheiere, vă mărturisesc că nu conteniţi să mă surprindeţi plăcut cu substanţa temelor abordate şi pot doar să sper că am fost la înălţimea temei propuse.

Vă mulţumesc!