27.10.2015 | Teodor BURNAR
Gheorghe Piperea acuză practicile neloiale ale competitorilor săi FOTO: Bogdan LECCA
Piperea susţine că un avocat NNDKP, apărător al BCR, i-a contactat clienţii prin SMS şi riscă excluderea din profesie: "Cât de neglijent să fii să încalci Statutul? Mă mai gândesc dacă fac plângere disciplinară. Nu vreau să mă răzbun pe un soldăţel!
Avocatul Gheorghe Piperea a susţinut marţi după-amiază o conferinţă de presă fulminantă, în care a vorbit despre recentul său succes definitiv şi irevocabil contra Băncii Comerciale Române, într-un proces colectiv, parafat la ÎCCJ. Piperea a acuzat metodele lipsite de deontologie ale adversarilor - şi confraţilor - săi, utilizate în perioada premergătoare izbânzii în instanţă.

Mai jos, Avocatura.com vă prezintă cele mai importante declaraţii ale lui Gheorghe Piperea, făcute marţi într-o conferinţă de presă:

  • În ianuarie - februarie 2016 vor fi nu mii de procese de acest gen, ci vor fi mii, zeci de mii de contestaţii la executare, care se vor face de către persoanele respective - consumatori
  • Eu am senzaţia - deşi s-ar putea să mă înşel, deci nu mai e vorba de o certitudine - am senzaţia că [cei de la BCR] bănuiau ceva, din moment ce au fost atât de disperaţi să amâne procesul, să se amâne cât mai mult, să încerce să îi convingă [pe consumatori]. Au fost atât de disperaţi încât au şi încălcat direct dispoziţiile Statutului Avocaţilor, al profesiei de avocat, pentru că s-au apucat, fără să mă anunţe pe mine, să îi contacteze direct pe clienţii mei. Bineînţeles că clienţii mei, care sunt cei mai înverşunaţi dintre toţi, mi-au spus imediat: "Ia te uită ce ni se întâmplă, avem 5 SMS-uri într-o zi de la doamna avocat Cutărescu, care a spus că «Avem noi, BCR-ul, o ofertă de nerefuzat!»". Şi primul lucru pe care mi l-am spus, a fost: «Cât de disperat să fii, cât de neglijent să fii până la urmă - pentru că se expune unei excluderi din Barou persoana respectivă - încât să încalci Statutul într-o asemenea manieră?» Explicaţia nu poate fi decât aceasta: era posibil ca ei să fi ştiut deja că, gata, s-a terminat cu povestea şi cu circul 
  • Deocamdată nu iau nici o măsură, pentru că nu este vorba despre cineva important din firma respectivă de avocatură. Este un soldăţel. Nu aş vrea să mă răzbun, să ne răzbunăm pe un soldăţel
  • Din păcate, nu pot să vă spun mai multe decât v-am spus. Nu vă spun decât atât: că nu aş vrea să pară că este o răzbunare împotriva unui soldăţel. Nu mă puneţi să dau «din casă», pentru că nu este normal. Încă nu am luat această decizie, dacă fac această plângere disciplinară. Să ştiţi că ei m-au tot ameninţat. Deci nu vreau să vă răspund la întrebarea aceasta, e o chestiune de strategie. Şi săptămâna trecută şi săptămâna asta, mesajele care au fost trimise prin aceste comunicate publice sunt aşa, cam "la intimidare". Nu e în regulă ce se întâmplă, pentru că eu nu v-am citit de pomană dispoziţiile din Statut. Eu fac ceea ce îmi cere legea, ceea ce mă obligă legea. Şi, în exerciţiul funcţiei de avocat, cine este intimidat, cine este determinat în felul acesta, printr-o violenţă morală, să renunţe la a-şi exercita funcţia de avocat, e cam în aceeaşi situaţie cu a poliţistului care este înjurat sau pălmuit pe stradă. Nu dau mai multe detalii 
  • A zice despre avocaţi că sunt procesomani înseamnă a-l face criminal pe leul care mănâncă antilopa. Cum să acuzi un avocat că face procese? Dar ce altceva să facă? Eu v-am mai spus o dată: eu sunt avocat şi fac procese. Eu sunt avocat şi câştig bani din procese. E adevărat, câştig mai mulţi bani decât mulţi alţi avocaţi. Dar asta pentru că fac procese care au şi eficienţă. Sunt alţi avocaţi, cu numele, care ar trebui să stea acasă, pentru că nu sunt avocaţi
  • Problema care se ridică este în momentul de faţă următoarea: au fost timp de 5 ani de zile atât de mulți care s-au constituit în apărători ai acestei bănci, încât mă întreb când va veni momentul acela în care toată lumea o să îşi ceară scuze?

 

  • Sper să nu intre în faliment BCR, şi aici nu blufez deloc. Nu fac mişto, pentru că sper ca BCR să rămână suficient de mult în viaţă, în aşa fel încât să recuperăm aceste sume. Inclusiv acele penalităţi de 72 de milioane de lei, de care vă vorbesc
  • Şi eu m-am întrebat la un moment dat: "Cum este posibil ca în prezenţa atâtor apărători, fie în sensul propriu al cuvântului, fie în sensul impropriu al cuvântului, să pierzi un astfel de proces?". Răspunsul este unul singur: de la începutul începutului, ei au ştiut că vor pierde acest proces. Pentru că acele clauze erau recunoscute încă de pe atunci de ei ca fiind abuzive. Şi ştiau că vor pierde şi în consecinţă şi-au făcut o strategie de  «damage control», cum se zice în limbaj corporatist financiar-bancar
  • Au fost foarte multe costuri care s-au făcut cu aceste procese. Nu de către oamenii aceştia, pe care îi reprezint. Oamenii aceştia, pentru proces, au cheltuit undeva în jur de 70 de euro fiecare. Ăsta a fost onorariul. Singurul lucru pe care l-au plătit aceşti oameni a fost dobânda aceasta de 9%, ceea ce înseamnă o rată triplă faţă de ceea ce trebuiau să plătească. În partea cealaltă însă, au fost costuri. Au fost costuri de milioane de euro cu avocaţii, au fost costuri de zeci de milioane de euro cu tot felul de PR, lobby şi aşa mai departe. Şi au fost costuri enorme, uriaşe, în ceea ce priveşte credibilitatea acestei bănci. La ora actuală şi această bancă, sau mă rog, mai ales această bancă, întregul sistem bancar este un domeniu dintre cele mai detestate de către oameni. De ce? Tocmai din cauza acestor procese
  • Cine va suporta aceste costuri? Credeţi că le va suporta managementul băncii? Credeţi că le va suporta acţionarul băncii? Credeţi că le va suporta şefimea din BNR? Nu, răspunsul este - şi o să vă ofticaţi - răspunsul este următorul: nu, tot noi le vom suporta. Tot noi le suportăm, pentru că aceste costuri se regăsesc în comisioanele pe care le aplică peste tot. Mie mi se pare de un cinism incredibil. Adică, şi pentru aceste greşeli, tot noi să plătim! Ştiţi ce înseamnă asta? Exact ce spuneam. Am înţeles că a spus chestiunea asta mai devreme decât Stiglitz, Iliescu - Ilici. Prin 2003, a spus că societatea asta capitalistă e o societate în care se privatizează profitul şi se socializează pierderile. Şi a spus acelaşi lucru Stiglitz încă de prin 2008. Acelaşi lucru l-a spus, cu alte cuvinte. Mai interesante decât le-a putut spune Ilici. Asta s-a întâmplat. Şi mai sunt şi cinici să răspundă: "Băi, dacă se întâmplă să câştige procesul ăsta Piperea, o să pierdeţi frate toţi, că sunteţi nişte naivi. Şi nu vă daţi seama că noi vă introducem comisioane pentru operaţiunile curente, pentru depozite, pentru credite, vă introducem toate aceste costuri"Asta ştiu. Ăsta este modelul de business din România, de business bancar din România
  • Avocaţii BCR au pierdut într-un hal fără de hal. Este halucinant ce susţine cucoana aceea, nici nu ştiu cum o cheamă. În cauza Munteanu, instanţa nu a spus: "Vă oblig să negociaţi!", ci a spus: "Ar trebui să negociaţi". Suntem la aproape doi ani de zile distanţă de la acea hotărâre şi nu s-a întâmplat nimic. Nu, nu că nu s-a întâmplat nimic, pentru că noi am fost delăsători. Cred că cel puţin de trei ori până acum am încercat să le spunem: "Haideţi să negociem". Dar ştiţi ce ne-au răspuns? "Da, oferta noastră este nemaipomenită în ce te priveşte. De la 9%, uite cât de mult ne călcăm noi pe inimă, o să îţi reducem la 6,5 %". Răspunsul meu? "Mulţumesc... nu! Mulţumesc mult!"

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/13981/piperea-sustine-ca-un-avocat-nndkp-aparator-al-bcr-i-a-contactat-clientii-prin-s.html