10.09.2015 | Teodor BURNAR
Partea a doua a interviului cu Valeriu Stoica va fi publicată vineri pe Avocatura.com
EXCLUSIV - Valeriu Stoica, despre pasiunea sa pentru vin şi secretul unei căsnicii reuşite: "Am speranţa unei recolte de toamnă bune" / "Căsătoria? E arta tolerării defectelor reciproce"
Reputatul avocat şi profesor universitar Valeriu Stoica a discutat cu Avocatura.com despre pasiunea sa pentru viticultură şi despre secretele unei căsnicii fericite. Partea a doua a unui interviu de colecţie, vineri, doar pe Avocatura.com.

"Recolta din acest an este mai bună decât cea de anul trecut. Anul trecut, din păcate, a fost un an foarte dificil pentru viticultură, dar anul acesta avem semnele unei recolte nu de excepţie, dar unei recolte de calitate bună. 

De ce spun că nu de excepţie? Pentru că, dacă anul trecut am avut cantităţi mari de apă, ploi numeroase, şi asta a compromis în bună parte recolta - a mai fost şi grindină -, anul acesta am avut în schimb secetă foarte îndelungată. De multe ori, seceta este bună pentru vie. Totuşi, dacă se trece peste o «limită de rezistenţă», pot fi afectaţi strugurii. Din fericire, în urmă cu o săptămână, a mai fost şi ceva ploaie, şi atunci avem speranţa că vom avea o recoltă, repet bună - nu de excepţie, dar o recoltă bună." 

Vorbind despre arta înţelepciunii lumeşti, Valeriu Stoica şi-a împărtăşit experienţa de viaţă cu cititorii Avocatura.com:

 Eu le spun celor căsătoriţi o vorbă pe care le-o spuneam şi studenţilor mei când predam Dreptul Familiei: căsătoria este arta tolerării defectelor reciproce.

(Valeriu Stoica, pentru Avocatura.com)

"Toţi cei care se căsătoresc trebuie să ştie că, după luna de miere, mai există viaţă. Ca urmare, eu le spun celor căsătoriţi o vorbă pe care le-o spuneam şi studenţilor mei când predam Dreptul Familiei: căsătoria este arta tolerării defectelor reciproce. Este foarte uşor să te bucuri de calităţile celuilalt, dar trebuie să ştii să-i îngădui şi defectele pe care le are. Evident, în măsura în care ele nu depăşesc anumite limite."

 

Citeşte vineri, pe Avocatura.com, partea a doua a interviului cu Valeriu Stoica, şi află dacă acesta are de gând să revină în politică şi la conducerea Ministerului Justiţiei!

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/13628/exclusiv-valeriu-stoica-despre-pasiunea-sa-pentru-vin-si-secretul-unei-casnicii.html