INTERVIU - Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR: "Reacțiile avocaților lipsesc aproape cu desăvârșire din spațiul public. Este nevoie de o voce mult mai puternică și mai prezentă a avocaților în agora"

Avocatura.com: În primul rând, felicitări pentru realegerea ca preşedinte al UNJR. Ce vă propuneţi ca lider al acestei instituţii şi care este raţiunea ei de a exista?

Dana Gîrbovan: Vă mulțumesc pentru urări și pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o de a dezbate subiecte ce privesc justiția. Viziunea mea ca președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România este legată de valorile pentru care această organizație a fost fondată și care se subsumează unei justiții de calitate, independentă și imparțială, în care drepturile justiţiabililor să fie respectate și protejate. În situația actuală din România, împreună cu colegii din echipa de conducere a UNJR ne-am propus să acționăm cu precădere pe trei paliere: independența sistemului de justiție, eficacitatea și calitatea activității judiciare și responsabilizarea actorilor sistemului de justiție.

UNJR a luat ființă în 2007 având ca punct de plecare tocmai responsabilitatea socială a judecătorilor, care am văzut că este și tema lunii a site-ului dumneavoastră. Această responsabilitate a cunoscut o schimbare de paradigmă accentuată în societatea contemporană, vizibilă nu doar la nivel național ci și european, responsabilitate ce implică o activitate a judecătorilor dincolo de cea din sala de judecată. Apărarea independenței justiției, a statutului de drept, protejarea drepturilor fundamentale ale omului, promovarea unui corp al judecătorilor profesionist și responsabil sunt valori ce trebuie a fi promovate de judecătorii înșiși. Or, acest lucru nu se poate face eficient la nivel individual, ci necesită o acțiune la nivel organizat, prin asociațiile profesionale.

De la înființare și până acum, UNJR a devenit una din cele mai importante voci din interiorul sistemului judiciar. Am fost implicați în toate acțiunile legate de reforma în justiție, fie că vorbim de consultări pe proiecte legislative vizând sistemul judiciar, pe strategia în justiție sau pe noile Coduri. Am luat poziții publice ori de câte ori independența sistemului sau a judecătorilor a fost amenințată, indiferent de cauza, persoana sau instituția de la care au provenit aceste amenințări. Am organizat conferințe pe teme esențiale atât din perspective politicilor publice în justiție, cât și a pregătirii profesionale propriu zise. Suntem membri într-o asociație europeană cu care colaborăm pe proiecte comune.

Avocatura.com: Una dintre direcţiile declarate pentru Dvs. şi colegii de la Uniune este responsabilizarea actorilor sistemului de justiţie. Ce vă nemulţumeşte, punctual, şi unde consideraţi că este loc de mai bine?

Gîrbovan: Când ne-am referit la responsabilizarea actorilor sistemului de justiție, ne-am referit atât la a-i face pe toți aceștia conștienți de datoriile și responsabilitățile pe care le au, cât și la obligația acestor actori de a da socoteală și a răspunde pentru modul în care și le exercită. Dreptul cetățenilor la un proces echitabil implică dreptul părților nu doar la un judecător independent, ci și la un judecător profesionist. Independența justiției este legată intrinsec de responsabilitatea și responsabilizarea actorilor săi, iar acest proces este unul permanent, ce trebuie urmărit continuu atât de către cei din interiorul sistemului de justiție, cât și de cei din afară (presă, societate civilă).

Primul pas în crearea unui mecanism eficient în vederea responsabilizării actorilor din justiție este evaluarea obiectivă și profesionistă a magistraților, a instanțelor și parchetelor, precum și a sistemului judiciar în ansamblu. Evaluarea magistraților este cheia unui sistem de justiție profesionist, pentru că permite identificarea și corectarea din timp a eventualelor vulnerabilități. Din păcate, în prezent evaluarea magistraților pare a fi una formală, și nu una de fond. În condițiile în care în mod cvasiunanim judecătorii au calificativul maxim, sistemul de evaluare nu mai este credibil și scopul său nu mai poate fi atins.

Ca în orice sistem, și în justiție există derapaje, excese, probleme de integritate, diferite nivele de profesionalism sau lipsă de profesionalism. O evaluare efectivă, dublată de o activitate eficientă a Inspecției Judiciare, reprezintă cheia pentru asigurarea unui corp al judecătorilor nu doar independent, ci și integru și bine pregătit profesional. UNJR a atras atenția în repetate rânduri asupra subiectivismului și ineficienței acestui sistem de evaluare.

O altă problemă punctuală este legată de responsabilitatea de la vârful sistemului judiciar, în special cea a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Rolul constituțional jucat de această instituție este unul fundamental în statul de drept: garantarea independenței justiției. Ca atare, și responsablitatea membrilor CSM în fața societății în primul rând este pe măsură. Responsabilitatea, însă, nu este un simplu concept teoretic, ci implică existența unor instrumente care să permită la un moment dat activarea sa efectivă. Or, în prezent avem un vid legislativ ce se impune de urgență a fi corectat. Membrii CSM răspund conform legii în fața judecătorilor și procurorilor care i-au ales, însă procedura revocării acestora a fost declarată neconstituțională. Legislativul nu și-a îndeplinit obligația de a pune legea în acord cu prevederile deciziei Curții Constituționale, astfel încât în prezent răspunderea membrilor CSM este una teoretică. Este o problemă ce nu mai poate trena și ne vom implica pentru soluționarea sa, urmând a propune Ministerului Justiției un proiect de lege pe această temă.

Avocatura.com: Ora "exactă" se dă de la Bucureşti, inclusiv în materie de justiţie. Cu toate acestea, aşa cum am văzut de multe ori în 25 de ani de democraţie, uneori această oră se dă greşit. Credeţi că justiţia românească păcătuieşte prin a fi centripetă, sau este conectată la realităţile din teritoriu?

Gîrbovan: În materie de justiție ora exactă se dă la Strasbourg și la Luxemburg și după acest fus orar ar trebui să își regleze ceasul și Bucureștiul. Dincolo de această primă problemă, justiția nu se rezumă la instanțele bucureștene. Sunt Curți de Apel în țară care au schimbat jurisprudențe și au avut rolul de deschizătoare de drumuri în chestiuni extrem de importante, precum cea a caselor naționalizate. Apoi, sunt realități juridico-istorice specifice anumitor zone din țară care au generat o jurisprudență bogată, cum ar fi de exemplu în materia cărților funciare. Această sursă ar trebui exploatată mai eficient de către celalalte instanțe, inclusiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a avea o înțelegere mai profundă și completă a problemei juridice ca atare. Instrumentele create prin noile Coduri – întrebarea preliminară – au crescut foarte mult importanța Înaltei Curți de Casație și Justiție și este esențial ca aceasta să acorde atenție egală practicii din terioriu ca și celei provenite de la instanțele bucureștene.

Avocatura.com: Nu v-aţi sfiit să fiţi critică la adresa CSM, atunci când situaţia a impus-o. Cum au fost receptate criticile Dvs. şi ce s-a schimbat? Există cultura dialogului în eşaloanele superioare ale sistemului judiciar?

Gîrbovan: Criticile pe care le-am adus la adresa CSM au fost, în general, reacții la lipsa de reacție a acestei instituții în chestiuni fundamentale pentru independența și buna funcționare a justiției. Din păcate, în foarte multe situații, răspunsurile CSM au fost sub așteptări. Prin lipsa de reacție, și de multe ori prin obstrucționarea unor dezbateri constructive, CSM dă impresia unei instituții timorate, care nu-și exercită în mod real rolul de "garant al independenței justiției". Pe termen lung, însă, efectele criticilor noastre la adresa acțiunilor sau inacțiunilor CSM sau a Ministerului Justiției au fost benefice. Cu titlu de exemplu aș aminti schimbarea modalității de numire la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ani de zile am criticat procedura de accedere la instanța supremă numai pe bază de interviu, procedură care a fost în final modificată.

Modul acesta de lucru opac al CSM și al Ministerului Justiției, care iau decizii fără să se consulte cu toți actorii din sistemul de justiție, trebuie abandonat în favoarea unor soluții bazate pe cultura dialogului.

(Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, pentru Avocatura.com)

Chiar dacă în foarte multe situații vocea noastră a fost inițial ignorată, principiile în care credem ne-au făcut să nu renunțăm. Lupta pentru justiție independentă și eficientă este un proces continuu, cu provocări și încercări inerente. Fiecare acțiune pe care am făcut-o este ca o piatră pe o fundație. Privită singular, o acțiune ar părea fără valoare sau fără miză. Adunate în timp, însă, toate aceste acțiuni consolidează un sistem. Referitor la cultura dialogului, aceasta lipsește nu doar în eșaloanele superioare ale sistemului judiciar, ci la nivelul întregii societăți românești. Această lipsă a dialogului este dureros de acută și de vizibilă în spațiul public românesc, în care argumentele și dialogul constructiv sunt înlocuite cu atacuri la persoană ce degenerează de multe ori în insulte. Dialogul este esențial într-o democrație, deoarece numai dezbaterea publică conduce la o efervescență a ideilor, din care poți apoi să extragi solutia optimă. Regula se aplică și la nivel de justiție, unde dialogul poate să limpezească anumite situații care generează incertitudini și neîncredere, poate să identifice probleme și să nască soluții.

Unul dintre obiectivele UNJR va fi convingerea CSM și a Ministerului Justiției să redeschidă dialogul cu asociațiile profesionale. În cazul CSM vom solicita să se revină la întâlnirile trimestriale cu asociațiile magistraților, practică abandonată de CSM în ultimii ani. Pe partea cealaltă, vom solicita Ministerului Justiției să ne consulte și să ne implice în proiecte ce țin de administrarea justiției. Modul acesta de lucru opac al CSM și al Ministerului Justiției, care iau decizii fără să se consulte cu toți actorii din sistemul de justiție, trebuie abandonat în favoarea unor soluții bazate tocmai pe această cultură a dialogului de care pomeneați.

Avocatura.com: Deşi separaţia puterilor în stat este teoretic incontestabilă, ingerinţa politicienilor şi a formatorilor de opinie în actul de justiţie se face simţită fie şi la nivelul discursului public. Or, asta ameninţă tocmai capitalul de încredere din partea societăţii, câştigat de justiţie în ultimii ani. Cum credeţi că poate fi temperată sau oprită această ingerinţă, vizibilă seară de seară la TV?

Gîrbovan: La nivel principial trebuie clarificat că nu orice afirmație a unui om politic sau articol scris de un jurnalist în care se vorbește despre justiție este ingerință în actul de justiție. Este important să nu se cadă dintr-o extremă în alta, de la cea unde se critică tot la cea unde nu se mai critică ori dezbate nimic. Afirmațiile oamenilor politici, la fel ca și articolele din presă au rolul de a aduce subiecte în dezbaterea publică și de a genera un dialog în societate, care e necesar pentru a informa și clarifica subiecte importante pentru opinia publică.

De exemplu, recomandările europene în materie de independență a justiției nu opresc oamenii politici să facă comentarii pe tema justiției, ci impun ca atunci când "comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie". Așadar, oamenii politici pot face comentarii pe tema justiției, dar în aceste limite. În concret, însă, vedem deseori afirmații ale oamenilor politici sau articole în presă care nu sunt făcute cu scopul de a informa sau dezbate probleme, ci de a manipula opinia publică și de a influența actul de justiție.

În cazul presei, putem vorbi de două cauze principale care generează ingerințe în actul de justiție. Prima cauză, generală, ține de lipsa unei educații juridice minime a cetățenilor, ce constituie audiența acestor tipuri de emisiuni sau articole. Ce-a de a doua, specifică, este legată de scurgerile de informații spre presă, ele fiind materialul pe care se grevează aceste emisiuni. Cele două cauze transformă justiția în "telejustiție", permit manipularea opiniei publice și creează așteptări pentru aceasta, așteptări ce poate nu au legătură cu situația respectivă din dosar. Aceste așteptări se transformă, la rândul lor în presiuni asupra judecătorilor. Mai mult, atunci când așteptările induse prin presă publicului nu sunt confirmate prin decizia dată de instanțele de judecată, ele se transformă în motive de neîncredere în justiție și, mai grav, în tensiuni sociale.

Ca atare, pe termen lung educația cetățenilor este singura soluție pentru diminuarea reală a acestui tip de ingerință. Însă, așa cum spunea Sandra Day o’Connor, prima femeie judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite, cunoștințele despre guvernare nu sunt înscrise în genele noastre, ele trebuie învățate. Și aici aș sublinia rolul fundamental pe care ambele profesii – judecători și avocați – îl au în acest scop. Din păcate, dezbaterile reale și obiective din presă despre problemele din justiție, despre soluții, alternative, lipsesc cu desăvârșire. Consiliul Superior al Magistraturii comunică foarte puțin, iar atunci când o face mesajele au un efect destul de limitat, aproape nul. De partea cealaltă, însă, reacțiile avocaților lipsesc aproape cu desăvârșire din spațiul public.

Este momentul în care avocații ar trebui să înțeleagă că o apărare eficientă a clientului nu se poate realiza dacă există deficiențe la nivel de sistem. Spre exemplu, ingerințele despre care vorbeați afectează în mod direct drepturile clientului apărat de avocat. De aceea este nevoie de o voce mult mai puternică și mai prezentă a avocaților în spațiul public, pentru a oferi cetățenilor informații juridice obiective și de calitate.

În ceea ce privește cauza punctuală, cea privind scurgerile de informații din dosare către presă, în ultima perioadă aceasta a căpătat o amploare absolut îngrijorătoare. Sunt, în mare, două posibilități în care aceste informații au putut ajunge la presă: fie există surse în interiorul parchetelor sau instanțelor, fie sunt furnizate de către avocații părților. În loc ca suspiciunile să fie plasate dintr-o tabără în alta, este necesară o abordare onestă și găsirea unei soluții comune la nivelul CSM-UNBR. Un proiect comun ar putea include o monitorizare a presei pe o perioadă determinată, putând fi verificate dacă informația a apărut oficial sau pe surse și, în funcție de circumstanțe, care este posibilitatea ca acestea să provină din interior sau de la avocat. După stabilirea cauzelor trebuie discutate și adoptate și soluțiile care să ducă la stoparea acestui fenomen extrem de nociv pentru justiție.

Avocatura.com: Dacă, într-adevăr, serviciile secrete monitorizează activitatea magistraţilor, justiţia este inhibată şi compromisă. Ce îi sfătuiţi pe mai tinerii Dvs. colegi, care cresc într-o justiţie "Big Brother"? Este etica unicul răspuns?

Gîrbovan: Din modul cum ați formulat această întrebare prezumați ca justiția e deja monitorizată de "Big Brother", iar judecătorii tineri ar trebui cumva să fie educați să se conformeze acestui nou tip de justiție. Noi credem într-o justiție independentă care să fie protejată de orice influență din afară, inclusiv de cele ale lui "Big Brother". În momentul în care ai o justiție supravegheată nu mai poți vorbi despre o justiție independentă. Problema supravegherii activității magistraților de către serviciile secrete a rămas una extrem de spinoasă datorită eschivării Consiliului Superior al Magistraturii de a oferi un răspuns tranșant în această chestiune. Efectul lipsei de acțiune a CSM este acela pe care l-ați menționat, al imaginii unei justiții inhibate și compromise.

Sfatul pe care îl dau nu doar colegilor judecători mai tineri, ci și colegilor avocați, este acela de a nu accepta un sistem de justiție "Big Brother". Soluția nu este aceea de a accepta o cauză ce are ca efect încălcarea brutală a unui drept fundamental, acela la un proces echitabil, ci înlăturarea acelei cauze, indiferent de efortul și perioada de timp pe care o necesită. Avocații ar trebui să fie, de fapt, chiar mai îngrijorați de implicarea serviciilor secrete în justiție decât judecătorii. Până la urmă, judecătorii pot îmbrățișa teza simplistă: nu mă deranjează să fiu supravegheat de serviciile secrete pentru că nu am nimic de ascuns. Nu ar fi însă etic să facă asta, pentru că ar renunța la un drept ce nu este al lor, ci al cetățenilor pe care îi judecă și pe care dumneavoastră, avocații, îi reprezentați. Tocmai de asta ar trebui ca în primul rând al acestei lupte, pentru independența justiției, să stea, alături de judecători, avocații.

Pentru a intelege rolul esențial al avocaților în apărarea drepturilor fundamentale ale omului, vă dau un exemplu recent: celebrul program NSA din Statele Unite de colectare a datelor a fost considerat ca fiind ilegal de către o curte de apel în urma unui proces deschis de către American Civil Liberty Union (ACLU), o organizație non guvernamentală ce oferă asistență juridică în cazuri în care libertățile cetățenilor sunt amenințate de către stat. Ca atare, înainte ca judecătorii să poată tranșa dispute pe drepturi fundamentale, este necesar ca litigiile să fie aduse în fața Curții de avocați implicați în apărarea acestor drepturi. Avocații sunt, de aceea, prima linie în apărarea drepturilor fundamentale ale omului, drepturi ce reprezintă piatra de temelie a unei societăți democratice. Din acest motiv am apreciat în mod deosebit semnalul public dat de UNBR în sprijinirea acțiunilor UNJR privind chestiunea ofițerilor acoperiți din justiție și contăm în continuare pe acest sprijin pentru finalizarea lor.

Avocatura.com: Avem nevoie de judecători mai vocali?

Gîrbovan: Aș spune că avem nevoie de judecători care să își înțeleagă pe deplin rolul lor în societate și responsabilitatea ce derivă din aceasta. A fi vocal nu înseamnă nimic fără înțelegerea și asumarea acestei responsabilități. Pe de altă parte, este important ca problemele legate de justiție să fie dezbătute cu participarea judecătorilor. Obligația de rezervă a judecătorilor este legată strict de hotărârile judecătorești pe care le pronunță, pe care și le justifică doar prin motivarea lor. În ceea ce privește însă chestiuni ce afectează sistemul de justiție, eficiența sau independența sa, vocea judecătorilor este legitimă și oportună.

Avocatura.com: Aţi semnat, alături de foarte mulţi colegi, un memoriu prin care vă opuneţi propunerii CSM de modificare a Legii nr. 303 / 2004, ce ar permite avocaţilor cu peste 18 ani vechime în profesie să intre în magistratură doar pe bază de interviu şi fără susţinerea examenului. Ce v-a determinat?

Gîrbovan: Ca principiu, accesul avocaților în magistratură este în sine un fapt pozitiv pentru sistemul de justiție. Aceștia aduc o expertiză nouă, alt tip de experiență și viziune, ce se alătură și adaugă celei existente în sistem. Cunosc suficienți avocați care, fără îndoială, ar aduce un plus de valoare magistraturii, avocați ce sunt nu doar excelenți juriști, ci și persoane dedicate misiunii lor și valorilor justiției. Ca atare, problema nu constă în faptul că avocații ar deveni magistrați, ci în modalitatea aleasă pentru selecția acestora. Soluția propusă în cazul de față înseamnă, practic, revenirea la o situație din trecut ce a fost mult criticată și la care s-a renunțat tocmai pentru că nu asigură selecția bazată pe valoare și egalitate de șanse. Această soluție este contraproductivă atât pentru magistratură, cât și pentru avocați.

Pe de altă parte, vechimea nu implică în mod necesar și experiența, cel puţin nu una pozitivă, cu atât mai mult cu cât abia în ultimii ani avocatura și-a asigurat o bază de selecție riguroasă, prin examene exigente ce verifică competențele profesionale ale celor ce aspiră la profesia de avocat. Repet, ca principiu accesul avocaților este benefic în sine. E necesară însă o dezbatere publică care să conducă la găsirea soluției optime pentru modalitatea în care acest principiu să fie pus în practică.

Avocatura.com: Tema Lunii pe Avocatura.com este responsabilitatea socială a avocatului. V-aş întreba cum vedeţi Dvs. această responsabilitate şi cum percepeţi rolul avocatului dar şi, în contrapondere, rolul judecătorilor şi al procurorilor în societate?

Gîrbovan: Aș dori să vorbesc despre complementaritatea rolului avocatului cu cel al judecătorului și al procurorului și nu despre o contrapondere a lor. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni a afirmat că schimbul de principii juridice comune şi valori etice dintre toţi profesioniştii implicaţi în procesul judiciar este esenţial pentru buna administrare a justiţiei, viziune pe care o împărtășesc pe deplin. Avocații sunt cei ce fac ca un sistem de drept să funcționeze. Un experiment istoric a demonstrat acest lucru, profesia fiind abrogată în Prusia în 1780 și în Franța în 1789, pentru ca ulterior ambele țări să realizeze că sistemele lor judiciare nu pot funcționa eficient fără avocați.

Reprezentarea intereselor clienților în sala de judecată, acordarea de asistență juridică sau consultanță pentru afaceri este doar o primă componență a rolului avocatului în societate. Alineatul 6 al Comentariului CCBE la Carta principiilor fundamentale ale profesiei juridice europene defineşte funcţiile avocatului în societate ca fiind "să aplaneze şi să prevină conflictele, să se asigure că aceste conflicte sunt rezolvate în conformitate cu principiile recunoscute ale dreptului (...), să continue dezvoltarea legii şi să apere libertatea, justiţia şi statul de drept". Acestea nu sunt considerații teoretice, ci sunt realități. Avocații sunt cei ce în Parlament ar trebui să aibă un rol esențial în calitatea actelor legislative adoptate. Apoi, deseori, avocații sunt chemați să ofere consultanță diferitelor instituții guvernamentale, influențând și din această perspectivă viața socială.

Avocații ar trebui să fie, de fapt, chiar mai îngrijorați de implicarea serviciilor secrete în justiție decât judecătorii. Până la urmă, judecătorii pot îmbrățișa teza simplistă: nu mă deranjează să fiu supravegheat de serviciile secrete pentru că nu am nimic de ascuns. Nu ar fi însă etic să facă asta, pentru că ar renunța la un drept ce nu este al lor, ci al cetățenilor pe care îi judecă și pe care dumneavoastră, avocații, îi reprezentați. Tocmai de asta ar trebui ca în primul rând al acestei lupte, pentru independența justiției, să stea, alături de judecători, avocații.

(Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR)

Rolul avocatul se extinde așadar, devenind o parte integrantă a sistemului de justiție, nu în sensul strict juridic, al înfăptuirii actului de judecată, ci într-unul mult mai generos, a justiției sociale, economice și politice. În final, existența în sine a acestei profesii libere și independente este o precondiție pentru salvgardarea drepturilor fundamentale în fața statului sau a altor grupuri de interese din societate. În ceea ce îi privește pe judecători, rolul acestora a crescut foarte mult după cel de al Doilea Război Mondial, cunoscând o expansiune în special în ultimii 35 de ani, ajungându-se în prezent să se vorbească despre "juristocracy" sau "courtocracy".

Sentința dată de un judecător afectează în primul rând viața părților ce au fost judecate, fie că vorbim de libertatea persoanei, de viața de familie, de bunuri sau de alte drepturi. O soluție nedreaptă va genera un sentiment de frustrare și injustiție, ce va avea ecou în viața societății. Multiplicate, acestea pot crea la nivel de societate un sentiment de insecuritate ce poate prejudicia însăși ideea de justiție. Mergând mai departe, judecătorii sunt chemați să tranșeze dispute sau conflicte ce le depășesc pe cele individuale, trecând la cele ce implică diverse grupuri sociale, religioase sau etnice. Or, aceasta necesită o cunoaștere profundă de către judecător a realităților sociale, a istoriei, a cutumelor într-un spațiu caracterizat prin diversitate și multiculturalism. Balanța ținută de judecător este esențială, iar responsabilitatea sa este una majoră, pentru că, printr-o decizie greșită, riscă să agraveze conflicte existente sau să creeze altele noi, în loc să le tranșeze.

Controversele privind politicile majore tind a fi soluționate tot în sala de judecată. Un exemplu binecunoscut este cel privind politicile de austeritate, când tăierile salariale și abrogarea pensiilor speciale au făcut obiectul miilor de litigii. Aș adăuga aici și exemplul Roșiei Montana sau al gazelor de șist, probleme ce au pus în mişcare energii sociale fără precedent. Tot judecătorii vor fi chemați să tranșeze chestiuni cu impact social major, privind chestiuni extrem de controversate și cu impact emoțional puternic, precum problema refugiaților sau a căsătoriei dintre persoanele de același sex.

În calitatea sa de prim judecător al Convenției Europene a drepturilor omului și cea de judecător european, fiecare judecător național poate înlătura de la aplicare o lege internă care contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului sau dreptului european, lăsând fără efecte voința legislativului. Această succintă trecere în revistă evidențiază puterea în creștere a judecătorilor și responsabilitatea imensă ce vine odată cu aceasta. E nevoie de un efort conjugat în primul rând al judecătorilor înșiși, apoi al tuturor actorilor implicați în actul de justiție pentru ca această putere să fie și să rămână în serviciul și beneficiul societății.

Tocmai de aceea este greșit să afirmi în mod absolut că justiția trebuie ferită de orice critici. Dezbaterile privind modul în care aceasta își îndeplinește rolul sunt fundamentale pentru a păstra echilibrul în societate și a nu lăsa o putere atât de importantă precum cea a judecătorilor să devieze de la rolul său, consecințele unor deviații putând fi uneori ireversibile. Condiția esențială este însă ca aceste dezbateri să se poarte în mod constant, argumentat și constructiv, pentru a contribui la întărirea justiției și nu a constitui atacuri la adresa sa.