» Interviuri

INTERVIU - Valeriu Stoica: "Avocaţii sunt datori să înţeleagă problemele societăţii, iar avocaţii de succes - să întoarcă spre ea o parte din beneficiile profesiei lor" / "Judecătorii sunt păzitorii democraţiei"

O discuţie cu profesorul şi avocatul Valeriu Stoica nu poate fi decât încântătoare, atât pentru intervievator, cât şi pentru publicul cosmopolit, amestec de specialişti şi simpli justiţiabili, căruia îi este dedicată. Un interviu Avocatura.com cu fostul Ministru al Justiţiei despre responsabilitatea socială a membrilor profesiei, despre cât au reuşit noile Coduri să lărgească rolul avocatului, cum prejudiciază soluţia CCR dreptul la apărare şi cum, fără judecători (dar şi avocaţi), nu se poate vorbi despre democraţie autentică.

Avocatura.com: Cum vedeţi legătura dintre avocat şi societatea românească post-decembristă, şi cum poate profesia să-şi recâştige prestigiul social?

Valeriu Stoica: Una dintre cele mai mari provocări care au stat în faţa românilor după decembrie ‘89 a fost reconstrucţia unei societăţi bazate pe statul de drept. Mai exact spus, a fost nevoie de o reconfigurare a spaţiului juridic şi constituţional, ca garanţie a libertăţii fiecăruia dintre noi. Din această perspectivă, rolul avocatului după ‘89 a fost uriaş. Pentru că, împreună cu judecătorii, cu procurorii, cu notarii, cu profesorii de Drept, cu toţi cei care într-un fel sau altul exercită o profesie juridică, şi avocaţii au fost parte a acestui proces de reconstruire a spaţiului juridic şi constituţional din România.

Avocatura.com: Aş dori să vă întreb dacă sunt şi recunoscuţi avocaţii ca atare de către societate?

Stoica: Recunoaşterea depinde de avocaţi în primul rând. Şi, din această perspectivă, pentru ca aportul avocaţilor la acest proces de reconstrucţie a spaţiului juridic şi constituţional să fie apreciat ca atare în societate, este nevoie ca în breasla avocaţilor să se aplice cu mai multă rigoare regulile de competenţă profesională şi de onestitate. Şi barourile, şi Uniunea Naţională a Avocaţilor trebuie să manifeste mai multă exigenţă în aplicarea acestor două tipuri de valori: competenţa profesională şi onestitatea. 

S-au făcut foarte multe lucruri în ultimii ani în această direcţie, nu este suficient, ceea ce este foarte bine e că accesul în profesia de avocat a devenit din ce în ce mai restrictiv în ultimul timp - în sensul bun al cuvântului - adică există o verificare mult mai serioasă a pregătirii profesionale a celor care intră în barou. Va fi nevoie ca în anii următori barourile şi Uniunea Avocaţilor să îşi exercite controlul profesional cu mai multă exigenţă, pentru ca, şi prin comportamentul pe care îl au în faţa instanţelor judecătoreşti, şi prin relaţia pe care o stabilesc cu clienţii, şi prin comunicarea pe care fiecare avocat este dator să o aibă cu comunitatea în care îşi exercită profesia, prin toate aceste căi să se ajungă la o recunoaştere a rolului avocatului în acest foarte complicat şi dificil proces de reconstrucţie a spaţiului juridic românesc. 

Dacă vorbim de libertate în România - libertatea personală, libertatea politică, libertatea economică - toate acestea depind de acest spaţiu juridic şi constituţional. Iar avocaţii sunt constructori în acest proces, şi recunoaşterea rolului lor este necesară, dar depinde în primul rând de ei, depinde de organele profesionale, depinde de buna comunicare dintre avocaţi, dintre organele profesiei şi comunitatea în care avocaţii îşi desfăşoară activitatea. 

Nu mai puţin important este să punem în evidenţă faptul că avocaţii sunt datori să înţeleagă problemele societăţii în care trăiesc. Am în vedere, pe de o parte, sistemul economic al României de astăzi, am în vedere sistemul politic, şi am în vedere dificultăţile cotidiene cu care se confruntă cetăţenii României. Dacă avocaţii nu fac dovada unei înţelegeri profunde a societăţii româneşti, este greu să obţină recunoaştere din parte societăţii. Mai mult decât atât, cred că avocaţii - mai ales cei de succes - sunt datori să întoarcă spre societate o parte din beneficiile profesiei lor. Şi am în vedere aici acţiunile sociale, acţiunile de caritate. 

Nu în ultimul rând, cred că avocaţii au şi datoria de a presta activităţi juridice pro bono pentru clienţi care nu au posibilităţi financiare să plătească onorarii mai mari. Toate acestea sunt elemente care ar putea duce la reconsiderarea imaginii avocatului în societate şi cred că, pe această cale, prestigiul profesiei de avocat va creşte. 

Avocatura.com: Domnule Stoica, vorbeaţi despre reconfigurarea spaţiului nostru juridic. Trecând la o chestiune mai tehnică, în opinia Dvs., în noile Coduri, rolul avocatului a fost restrâns, menţinut sau lărgit?

Stoica: Prin noile Coduri - evident, le avem în vedere pe cele de Procedură: Codul de Procedură Civilă şi Codul de Procedură Penală - au fost introduse norme care, cel puţin ca intenţie, tind să lărgească, să extindă rolul avocatului - atât în cadrul procesului civil cât şi în cadrul procesului penal. Nu întotdeauna însă intenţiile se şi realizează. 

Mărturisesc că am fost suprins mai ales de poziţia Curţii Constituţionale în legătură cu chestiunea obligativităţii asistării părţii în recurs de către un avocat. Invocând dreptul la apărare, Curtea Constituţională - cum ştiţi - a apreciat că o asemenea obligativitate a asistării părţii, de către avocat, în recurs ar fi o restricţie şi, pe cale de consecinţă, a declarat neconstituţionale prevederile din procedura civilă, care instituiau o asemenea obligaţie. În realitate, cred că soluţia Curţii Constituţionale prejudiciază dreptul la apărare. Mai ales când este vorba de recurs, unde chestiunile tehnice juridice primează, absenţa unui specialist, a unui avocat, a unui consilier juridic în recurs, practic lipseşte clientul de dreptul la apărare. 

Avocatura.com: Şi dezechilibrează raportul de forţe.

Stoica: În lipsa asistenţei juridice de specialitate - cum de altfel vedem şi cum s-a constatat până acum de multe ori - recursurile sunt fără nici un fel de eficienţă. Unele se resping pentru că evident sunt nefondate, altele se anulează pur şi simplu ca nemotivate. Toate acestea arată că, în absenţa unui avocat care să îl asiste pe client în recurs, dreptul lui la apărare este teoretic, este fictiv. Nu ştiu dacă la un moment dat această poziţie a Curţii Constituţionale va putea fi schimbată, dar deocamdată, intenţiile care au stat la baza Codului de Procedură Civilă, şi care au fost generoase - nu numai pentru lărgirea rolului avocatului în proces, dar şi pentru mai buna apărare a drepturilor justiţiabililor -, toate aceste intenţii practic au fost diminuate, disipate, risipite, prin această decizie a Curţii Constituţionale. 

Avocatura.com: Personal sunteţi mai mult mulţumit de finalitatea acestor Coduri? 

Stoica: Dacă aş face o apreciere de ansamblu, răspunsul este da, sunt mai mult mulţumit decât nemulţumit. Sunt însă şi neîmpliniri care ar putea fi înlăturate în timp printr-o rodare a aplicării unor prevederi din Codul de Procedură Civilă, din Codul de Procedură Penală. Dacă în timp aceste chestiuni se vor clarifica, dacă judecătorii vor reuşi să lumineze bine sensurile unor dispoziţii procedurale, atunci gradul de mulţumire va creşte. 

Mai ales în procedura penală există o foarte mare dificultate ca urmare a soluţiei legiuitorului de a aplica imediat şi proceselor în curs prevederile Noului Cod de Procedură Penală. Asta a bulversat în foarte multe cazuri procesele penale, au apărut foarte mari dificultăţi ca urmare a faptului că şi prevederile privind competenţa, şi prevederile privind căile de atac, şi prevederile privind mecanismele procedurale - toate acestea au trebuit să fie aplicate imediat şi procedurilor în curs. A fost mult mai bună soluţia din Codul de Procedură Civilă, prevedere conform căreia procesele civile începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă se vor desfăşura în continuare potrivit regulilor din vechiul Cod de Procedură Civilă. Şi numai procesele care au început după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă sunt cârmuite de dispoziţiile acestui nou Cod. Soluţia aceasta a făcut ca în materie civilă să nu apară atât de numeroase complicaţii şi dificultăţi, cum au apărut în procesele penale.

Avocatura.com: A fost o soluţie înţeleaptă, să spunem.

Stoica: Da, în procedura civilă da, în procedura penală a fost o soluţie pe care eu o înţeleg foarte greu, pentru că în procesul penal sunt mult mai multe pericole care pot să apară în măsura în care nu există o predictibilitate a modului în care se aplică regulile procedurale. 

Avocatura.com: Domnule Stoica, apropo de responsabilitatea socială, de Tema Lunii pe Avocatura.com, care este din punctul dumneavoastră de vedere şi responsabilitatea socială a magistratului?

Stoica: Fie că e vorba de procurori, fie că e vorba de judecători, responsabilitatea este chiar mai mare decât a avocaţilor, pentru că în final, deciziile - fie că e vorba de urmărirea penală, fie că e vorba de faza de judecată - se iau de către magistraţi. Iar dintre toţi, evident că cea mai mare răspundere o au judecătorii, pentru că hotărârile judecătorilor sunt acelea care finalizează procesele penale şi civile. Puterea enormă pe care o au judecătorii creează o răspundere la fel de mare. Nu trebuie să uităm că un judecător poate să influenţeze nu numai viaţa unui om - deşi lucrul acesta este foarte important şi trebuie înţeles ca atare în dimensiunea lui de putere - dar un judecător poate mai mult, poate să influenţeze viaţa unei întregi comunităţi. Fie că e vorba de procedura de contencios administrativ, fie că e vorba de anumite procese comerciale în care sunt implicate societăţi cu pondere într-o anumită comunitate, fie că e vorba de litigii cu valori uriaşe, toate acestea arată că, prin deciziile lor, judecătorii influenţează nu numai viaţa unui om, ci viaţa unei întregi comunităţi. 

Dacă ne gândim, de exemplu, la faptul că un judecător poate să anuleze o Hotărâre de Guvern, asta înseamnă că un judecător - el însuşi - poate să influenţeze, într-un fel sau altul, un domeniu de activitate la nivel naţional. Toate acestea pun în lumină încă o dată răspunderea uriaşă pe care o au judecătorii. Au putere mare, au răspundere mare. Ca urmare, pentru ca această răspundere să fie înţeleasă bine, toţi magistraţii - şi procurorii, şi judecătorii - au o obligaţie de formare profesională permanentă, au constrângeri de ordin moral mult mai mari decât omul obişnuit. Trebuie însă să adăugăm că, pe măsura răspunderii pe care o au, e nevoie ca şi statutul magistraţilor să fie corespunzător. Nu poţi să pretinzi unor oameni numai un regim de privaţiune şi un regim de muncă foarte intens, nu poţi să pretinzi o pregătire profesională permanentă - mai ales în condiţiile unei legislaţii foarte stufoase şi uneori confuze - fără ca să recunoşti în acelaşi timp statutul special pe care trebuie să îl aibă magistratul, în orice ţară, nu doar în România. 

Avocatura.com: Ştiu că sunt foarte mulţi judecători care vă sunt recunoscători în acest sens. Apropo de ce spuneaţi domnule Stoica, se poate spune şi că judecătorul, ca arhetip al justiţiei, influenţează şi cursul unei democraţii, sau poate influenţa cursul unei democraţii?

Stoica: Nu trebuie să uitaţi că păzitorii procesului electoral sunt judecătorii. În două feluri - unii dintre ei sunt preşedinţi ai Comisiilor electorale la nivel local şi la nivel naţional, pe de altă parte, toate contestaţiile în materie electorală, în final, se soluţionează de către instanţele de judecată. Asta înseamnă că buna funcţionare a sistemului electoral într-o ţară depinde şi de buna funcţionare a justiţiei. Or, sistemul electoral este baza democraţiei. Până la urmă, şi modul în care se exprimă încrederea în oamenii politici, şi modul în care cetăţenii sancţionează oamenii politici, toate acestea formează substanţa procesului electoral şi a sistemului electoral. Judecătorii sunt, din această perspectivă, păzitorii democraţiei. Nu este întâmplător, pentru că, într-un sistem bazat pe separaţia puterilor statului, este firesc ca puterea judecătorească să cenzureze modul în care funcţionează, sub aspectul respectării Constituţiei şi al respectării legii, puterea legislativă şi puterea executivă. Pentru că, nu trebuie să uităm, judecătorii, chiar dacă nu creează legea, şi chiar dacă nu au dreptul să creeze legea, totuşi ei au atribuţii foarte importante, mai ales în domeniul legislaţiei secundare. În materie de contencios administrativ, judecătorii pot să desfiinţeze acte normative, secundare, în măsura în care ele sunt în contradicţie cu legea. Ba, uneori, judecătorii au putere şi mai mare. Când e vorba de aplicarea directă a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ei pot să înlăture aplicarea unei legi interne - deci chiar a unei reglementări date de Parlament, în măsura în care aceasta este în contradicţie cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Sunt dovezi că, în buna funcţionare a sistemului democratic, puterea judecătorească are un rol esenţial.