20.08.2015 | Melania MAHA
Corina Floruţ este de părere că avocatul este vocea clientului şi un ofiţer al sistemului juridic, având responsabilitate pentru calitatea justiţiei
Corina Floruţ: "O societate nu poate exista fără avocaţi"
Experienţele pe care le-a avut în afara ţării, atât în perioada facultăţii, dar şi după ce a intrat ca avocat definitv în Baroul Bucureşti, au ajutat-o pe Corina Floruţ să-şi descopere valorile şi să pună accentul pe profesionalism. Avocatul a vorbit, pentru Avocatura.com, pe marginea Temei Lunii - responsabilitatea socială a avocatului şi despre rolul acestuia în societatea românească.

"Consider că responsabilitatea socială se adresează fiecărui individ în parte şi poate fi definită ca ansamblul acţiunilor, principiilor prin care o persoană se implică în societate, cu scopul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi a avea un impact util şi pozitiv, în urma implicării şi / sau activităţii sale. În societatea românească, în care statul nu acţionează şi nu se achită de responsabilităţile sale în domenii precum: sănătate, educaţie, categorii sociale defavorizate, avocatul îndeplineşte un rol special, trebuind să vegheze la respectarea legilor şi drepturilor omului. Respectul pentru misiunea profesională a avocatului este o condiţie esenţială a statului de drept şi a unei societăţi democratice, aşa cum România este sau încearcă să devină", a declarat Corina Floruţ.

"O societate nu poate exista fără avocaţi. Sistemul juridic este ultima speranţă a multor persoane. Avocatul este vocea clientului şi un ofiţer al sistemului juridic, având responsabilitate pentru calitatea justiţiei. Din nefericire, rolul avocatului şi implicarea acestuia în societatea românească este încă puţin semnificativă, în influenţarea deciziilor politice, economice şi de interes public. În ţările cu un trecut democratic şi dezvoltate, avocaţii participă la dezbateri publice precum: măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate, a politicilor de imigraţie şi chiar a stării moarele a societăţii. Consider că rolul nostru, ca avocaţi într-o societate democratică, este colosal, având în vedere specificul profesiei - şi anume, acela de a facilita consultanţă şi reprezentare în faţa autorităţilor şi a apăra, promova interesele cetăţenilor care se confruntă cu diverse probleme apărute în viaţa acestora. 

Sigur că este foarte uşor să vorbim şi să ne dăm cu părerea fiecare dintre noi, despre cât şi cum ar trebui să ne implicăm în societatea românească, dar să nu uităm că România este o ţară profund marcată de un trecut dictatorial, unde intelectualii nu au putut lua iniţiativă, spre deosebire de alte ţări, unde activităţile de voluntariat şi pro bono contează foarte mult. La noi nu contează şi nu atârnă foarte mult la angajare sau la evaluarea unei persoane, deoarece învaţământul nostru nu este orientat şi nu încurajază implicarea în societate, ca să putem discuta cu lejeritate despre o responsabilitate socială a individului", a mai punctat avocatul, pe marginea Temei Lunii.

"Suntem o societate în care individualismul este mai prezent ca niciodată, iar dacă unitatea între indivizi lipseşte, este greu să vorbim şi să acţionăm cu responsabilitate socială şi implicare a unei anumite profesii în societatea românescă, inclusiv a avocatului, lipsind de cele mai multe ori o susţinere minimală din partea statului. În acest sens, este necesar ca avocaţii să se implice, pentru a găsi soluţiile potrivite şi a îmbunătăţii calitatea vieţii, colaborând cu structurile implicate în administrarea societăţii, mai ales într-o ţară ca România, în care democraţia se construieşte.

Şi să nu uităm că societatea civilă are sarcina şi chemarea de a remodela spiritul civic, fiind iniţiatorul care poate aduce schimbări şi poate implementa acestea la nivel social, cu implicarea directă a cetăţenilor şi, sigur, implicit a avocaţilor", a conchis avocatul Corina Floruț.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/13476/corina-florut-o-societate-nu-poate-exista-fara-avocati-.html