29.07.2015 | Teodor BURNAR
Avocatul Ana Diculescu-Şova: `Fără profesori ne pierdem sufletul!`
Avocatul Ana Diculescu-Şova: "În clasa I am fost învăţată să spun «bună ziua!» Învăţătoarei mele. Tot timpul mi-a venit să-i spun «sărut mâna»!"
Avocatul Ana Diculescu-Şova, Senior Partner la NNDKP, s-a raliat demersului Avocatura.com de condamnare a tratamentului umilitor la care Statul român îi supune pe profesori şi educatori în genere. Mai jos, mesajul emoţionant al reputatului avocat.

 În unele firi omeneşti sentimentul recunoştinţei naşte rezistenţa (cel puţin), în altele seninătate şi altruism. Vorbind despre cei care "ne-au pus cartea sub ochi" orice este de înţeles, dar nu şi umilirea

Exemplul dat de Avocatura.com mă face să-i admir dintr-o altă perspectivă pe cei care par a ignora lipsa de măsura şi sensibilitate a distribuitorilor de bani şi rămân urmaşi ai Învăţătorului dedicaţi misiunii lor. Pe de altă parte, să nu se mire nimeni dacă vor fi la extreme revoltaţi ori resemnaţi care vor acţiona fiecare cu mijloacele proprii stării şi, fără să îşi propună neapărat, vor ajunge la indiferenţa rezultatelor muncii lor. Atunci putem spune că ne-am pierdut sufletul!
 
P.S. În clasa I am fost învăţată sa spun «bună ziua!», Învăţătoarei mele. Tot timpul mi-a venit să-i spun «sărut mâna!».

 
 
Avocatul Ana Diculescu-Şova, Senior Partner la NNDKP
 
 

#RespectPentruProfesori. Valeriu Stoica: "Sunt ceea ce sunt şi datorită profesorilor mei" | Gh. Florea: "Salut demersul Avocatura.com" | Florentin Ţuca: "E revoltător" | R. Constantinovici: "Guvernanţii, fără luciditate"

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/13316/avocatul-ana-diculescu-sova-in-clasa-i-am-fost-invatata-sa-spun-buna-ziua.html