Profesorii au nevoie de avocaţi! UMILINŢA la care îi supune Statul român

Când o profesoară mi-a arătat, acum mai bine de o săptămână, adeverinţa de mai jos, am încercat un sentiment ciudat - amestec de incredulitate, empatie şi dezgust.

Prin ea, respectivul cadru didactic era informat, asemeni colegilor săi, că a fost "salarizat", pentru o zi de muncă prilejuită de examenul de titularizare, cu suma faraonică de... 30 de lei.

Eram în concediu când am intrat în "posesia" documentului, şi primul impuls a fost să scriu o filipică împotriva Statului român, Violator în serie al demnităţii umane mai ceva decât băieţii de la Vaslui.

N-am ascultat însă impulsul. Mi-am văzut de vacanţă, timp în care indignarea a atins punctul de clocot, punctul de fierbere.

30 de lei - din câte înţeleg, impozabili - pentru un profesor care a prestat O ZI de muncă - şi nu orice muncă, ci una pe care se ţese textura noastră socială - nu sunt o trimitere în derizoriu a unei meserii nobile. Sunt genocid. Sunt violarea drepturilor fundamentale ale omului - dreptul la un trai decent, dreptul la fericire.

Am încercat să mă pun în pielea tinerei profesoare şi a colegilor ei, de aceeaşi vârstă sau mai experimentaţi, batjocoriţi cu acte în regulă. Să mă simt cum s-au simţit ei când au primit respectiva fiţuică - pustiul de bani va veni, evident, mai târziu. Sunt profesionişti care, în pofida marginalizării lor, nu şi-au pierdut pasiunea pentru educaţie, pasiunea pentru copiii noştri. Pe care îi numesc, afectuos, copiii lor.

În minte mi-au răsunat, zilnic, vorbele avocatului Gheorghe Piperea, vorbe premonitorii pe care i le-am cules recent cu prilejul unui interviu pentru o revistă de spiritualitate, ce va apărea curând:

Am salvat - repet, fără să îmi propun acest lucru - prin activitatea mea, o viaţă. Am făcut chestiunea asta. Dacă toată lumea şi-ar propune asta, dacă ne-am uita cu mare atenţie la doctorii care fac această chestiune în fiecare zi, dacă ne-am uita cu foarte mare atenţie la profesorii, la învăţătorii care fac chestia asta în fiecare zi... Pentru că sunt cei care salvează vieţi nu neapărat de la dispariţia fizică, ci de la dispariţia morală. Adică salvează vieţi de la ratare. Sunt copii care ar avea toate şansele din lume să ajungă nişte probleme pentru societate, dar pentru că au avut nişte învăţători sau profesori buni, au fost canalizaţi şi au devenit oameni serioşi şi oameni ai Cetăţii.

Deci, dacă toţi am face acest lucru, cred că acesta ar fi cel mai important lucru, cea mai importantă operă a fiecăruia dintre noi.

Văzând hârtia de mai sus, am simţit indignare şi am simţit nevoia să iau atitudine. Avocatura.com nu e străină de profesori, şi le-a acordat mereu respectul şi consideraţia cuvenită, fidelă crezului napoleonic conform căruia toţi oamenii de valoare sunt fraţi. Dovezile ţin de domeniul evidenţei.

Acum, dragi destinatari ai scrisorii mele, vă cedez ştafeta Dvs.

Fac asta pentru că eu nu înţeleg avocatul ca simplu apărător, într-un sistem de justiţie imperfect. Ci voi face în faţa domniilor voastre apel la înţelesul mai intim al termenului, acela de "campion al unei cauze".

Într-o perioadă în care atenţia opiniei publice e îndreptată către violul - monstruos - al unei tinere fete, zeci de mii de profesori sunt violaţi in corpore de un Stat care îi tratează cu dispreţ. Dispreţuindu-i pe ei, ne dispreţuim viitorul.

Avocaţii sunt purtători de valoare, iar mulţi dintre ei sunt ei înşişi profesori sau au filiaţii academice. Mentori / constructori-de-oameni la rândul lor, avocaţii ştiu poate mai bine decât oricine ce înseamnă această distinsă ocupaţie, profesoratul fiind a doua, dacă nu prima lor dragoste.

Sigur, avocatura are durerile ei. Ajunge să evoc doar problemele avocaţilor din oficiu, care n-au onorarii grozave, cu tot Protocolul recent încheiat.

Se spune însă că îţi construieşti reputaţia ajutându-i pe alţii să şi-o construiască pe a lor. Şi, dacă, aşa cum ne-a subliniat Cătălin Tolontan, în România încă redescoperim fiecare profesie, poate că, pentru avocatură, una dintre căile de a se recredibiliza e de a fi campioana cauzei unei profesii la fel de nobile, exprimându-se pe o temă care contează. Pe o temă majoră.

30 de lei, 30 de arginţi. Domnilor avocaţi, voi ce aţi face cu 30 de lei?

Consideraţi scrisoarea asta "Ice Bucket Challenge"-ul meu, într-o vară caniculară. Eu nu vă invit, totuşi, să vă puneţi gheaţă în cap. Ci să ne spuneţi - ca să nu ne punem cenuşă în cap mai târziu -, fiecare dintre domniile voastre, într-un eseu de una-două pagini ce va fi publicat pe Avocatura.com, ce înseamnă pentru voi profesorii. Şi în ce fel v-au marcat viaţa şi cariera. În felul ăsta, debutăm şi Tema Lunii august pe Avocatura.com: responsabilitatea socială a avocaţilor, generos sugerată de colega noastră Monica Cercelescu.

Un jurnalist ia atitudine faţă de o inechitate cât Casa Poporului. Vă provoc să faceţi acelaşi lucru. Să vă revoltaţi.

Aşa că "leapşa" pentru: