30.06.2015 | Teodor BURNAR
Avocatul Matei Dimoftache, Managing Associate, Head of Banking & Finance la `Duncea, Ștefănescu & Associates`
Avocatul Matei Dimoftache (Duncea, Ştefănescu & Asociaţii), articol de excepţie despre Etică: "Cea mai solidă reputație, când profesionalismul tinde să egalizeze valorile pieței, se clădește pe latura morală a abordării avocatului"
Fiind student în ultimul an, am încercat să răzbesc în misterul practicii avocațiale în preajma unei venerabile doamne avocat care, în tinerețe, fusese, la rândul dumneaei, ucenica unui maestru școlit în perioada interbelică. Principiul maestrului respectiv, posibil răspândit la acea vreme în breasla avocățească, era că un avocat nu trebuie să umble după clienți, trebuie să fie un om moral și un profesionist desăvârșit. În acest fel, clienții îl vor căuta.

Când clientul îi încredințează avocatului ceea ce pentru acesta din urmă reprezintă o situație juridică, însă pentru client poate reprezenta situația sa existențială, datoria avocatului este să se aplece asupra problematicii juridice a acestuia ca și cum ar fi propria sa situație în dispută, să propună deschis o soluție în care crede cu toată ființa sa și, în condițiile în care clientul acceptă, să o pună în practică împreună.

În final, în condițiile în care, îndeplinindu-și cu maximum de profesionalism mandatul ce i-a fost încredințat, clientul a obținut ceea ce dorea, numai în condițiile în care acesta din urmă propune un onorariu, avocatul poate lua în considerare acceptarea acestuia.

Evident, transpusă în lumea avocaturii din prezent, această învățătură pare desprinsă din mitologia unor vremuri demult trecute, în care, în momentul când un deputat a solicitat primului ministru I.C. Brătianu, acoperirea de către parlament a costurilor de transport ale parlamentarilor, Brătianu ar fi replicat că a fi membru al parlamentului României este o onoare, nu o îndatorire și, dacă nu îți poți permite și asuma această onoare, este decent să te retragi.

 Transpusă în lumea avocaturii din prezent, această învățătură pare desprinsă din mitologia unor vremuri demult trecute, în care, în momentul când un deputat a solicitat primului ministru I.C. Brătianu, acoperirea de către parlament a costurilor de transport ale parlamentarilor, Brătianu ar fi replicat că a fi membru al parlamentului României este o onoare, nu o îndatorire și, dacă nu îți poți permite și asuma această onoare, este decent să te retragi.

(Avocatul Matei Dimoftache)

Este clar că trăim alte vremuri, într-o societate dominată de tehnologie și viteza comunicării decât în perioada amintită mai sus. Dar oare acest aspect este suficient pentru ca orice subiect al actului de justiție să omită să plaseze pe un loc primordial compasiunea față de aproapele său și etica morală față de ceilalți practicieni și părți implicate?

Oare subtilitatea concurențialității decente în avocatura de astăzi nu ar trebui să fie guvernată de principii etice în baza cărora aceasta profesie nobilă ar trebui exercitată? Și oare cea mai solidă reputație, când profesionalismul tinde să egalizeze valorile pieței, nu se clădește pe latura morală a modului în care un avocat înțelege să abordeze partenerii actului de justiție?

De fiecare dată când sunt întrebat de ce am ales această profesie, îmi place să asociez răspunsul meu cu o replică a personajului interpretat de Tom Hanks în filmul "Philadelphia": "Din când în când, nu întotdeauna, dar ocazional, ai oportunitatea de a fi parte activă în înfăptuirea dreptății. Iar acel moment, când se întâmplă, este unul cu adevărat emoționant."

 

Avocatul Matei Dimoftache, pentru Tema Lunii pe Avocatura.com - Etica în profesia de avocat

Matei are 39 de ani şi este Managing Associate, Head of Banking & Finance la "Duncea, Ştefănescu & Asociaţii". El deţine o experiență de peste 15 ani în sistemul bancar și de asigurări. Dintre specializările sale, amintim crearea produselor și a procedurilor de creditare retail sau corporate, conceperea și implementarea procedurilor de achiziții, negociere și contracte, proceduri de mediere, proceduri anti-fraudă bancare sau specifice sistemului de asigurări, proceduri și sisteme de asistare a clienților customer care / complaints, precum și aspecte de reglementare.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/13176/avocatul-matei-dimoftache-duncea-stefanescu-si-asociatii-articol-de-exceptie-de.html