Profesorul Valentin Nicula: "Îi învățăm pe tineri și să trăiască, și să se distreze. Poate mai puțin prin cluburi, poate mai mult în natură. Poate mai puțin prin berării, și mai mult în sălile de spectacole"

Avocatura.com: Domnule Profesor, mulți juriști îmi mărturisesc că, în justiție, e nevoie de o logică matematică. De ce credeți că spun asta?

Valentin Nicula: De ce au nevoie juriștii de logică matematică? Nu numai de logică matematică. Au nevoie de rigoare, au nevoie de organizare, și categoric și de logică, fiindcă matematica - deși poate puțină lume sesizează lucrul ăsta - organizează mintea. Formează și organizează mintea.

Deci în orice disciplină care necesită o minimă organizare și o minimă rigoare, este necesară structurarea matematică.

Avocatura.com: Sunt convins că ați crescut multe generații, inclusiv de juriști, aici la Colegiul Național "Gheorghe Șincai" din București.

Nicula: Categoric da. Am foști elevi, și chiar de vârf, în domenii ca Medicină, Drept, bineînțeles învățământ, deci în mediul universitar, nemaivorbind de cei care au îmbrățișat meseria de inginer, deci au făcut Politehnica, sau de economist, unde metodele de statistică sunt indispensabile. Acolo e nevoie și de aparatul tehnic. La Medicină, la Drept, la Filologie, poate nu e nevoie atât de aparatul tehnic, cât de ce rămâne după ce se folosește acest aparat.

Filologii care au făcut profilul Real au o mai mare rigoare - și în exprimare, și în modul de a-și organiza lucrul, și în modul de a prezenta ce lucrează. Fiica mea e filolog, lucrează la Academie, și și-a prezentat o teză de doctorat. Partea tehnică din teza de doctorat poate nu am înțeles-o întru totul, că nu aveam cum, dar modul de prezentare a fost pur matematic. Într-adevăr, se ocupă de lingvistică, foarte apropiată de matematică. Avem și un capitol care se cheamă Lingvistica matematică.

Avocatura.com: Știu că în matematică este și acea Teoremă a lui Fermat. Fermat [matematician francez de secol XVII, n.r.] a fost și avocat.

Nicula: Pierre de Fermat este o figură extrem de puternică, nu numai în matematică - și în fizică, și în filosofie... În vremuri mai îndepărtate, filosofia se lega foarte tare de matematică, și matematicienii erau și filosofi, și cei care dădeau norme în cele două discipline.

Avocatura.com: Sunt mulți avocați care spun că judecătorii ar trebui să se aplece mai mult către filosofie. Sunteți de acord?

Nicula: Absolut. Matematica oferă un aparat de organizare. Academicianul Onicescu spunea un lucru interesant: «Un om care știe matematică merge mai corect pe stradă.» Vă dați seama, dacă e adevărat, cât e de important, ca avocat, ori ca judecător, să-ți organizezi structura muncii.

Calculatorul apare în orice disciplină, și cei mai buni sofiști, cei mai buni oameni care folosesc calculatorul sunt matematicieni.

Avocatura.com: Pentru Dvs. de unde a plecat pasiunea pentru matematică?

Nicula: Așa ceva se întâmplă datorită întâlnirilor pe care le ai în viață. Eu susțin - și le-am spus și elevilor mei - că importante în viață sunt cele două-trei întâlniri pe care le ai. Eu nu am început cu matematica, am început cu fizica. Recunosc că mă simțeam relativ în mediul meu atunci când era vorba de matematică, fizică, chimie. Deci probabil că domeniul acesta de științe pozitive mi-era aproape. Și structura minții mele era în concordanță cu acest domeniu, cu acest spațiu de gândire.

Am avut o întâlnire cu un profesor de fizică în clasa a IX-a, și am făcut pași importanți în fizică. După aceea, am avut o întâlnire cu un profesor de matematică, la o clasă specială de matematică, într-un liceu destul de important din București, și din momentul acela am fost câștigat pentru matematică. Deci cel care mi-a influențat destinul a fost profesorul de matematică pe care l-am avut profesor doar în clasele a X-a și a XI-a. A fost suficient să îmi marcheze viața.

Toți colegii mei, care au urmat diverse discipline - chimiști, fizicieni, matematicieni, ingineri, doctori, juriști - au fost influențați de pregătirea matematică pe care am primit-o în liceu. Și activitatea lor este, zic eu, încununată și de acest segment de pregătire.

Avocatura.com: Știu că matematicienii sunt niște oameni foarte spirituali - Dvs. ne-o confirmați - și au un umor de bună calitate. Mă gândesc inclusiv la Grigore Moisil. De ce credeți că se întâmplă asta?

Nicula: Moisil este un profesor special, și a intrat în cultura generală cu glumele și citatele sale. Matematica implică - deși mulți dintre neavizați nu cunosc treaba asta - un orizont larg. E foarte apropiată de muzică. Primul portativ - poate puțină lume știe asta - este făcut de Pitagora.

Bineînțeles că muzica înseamnă algoritm. Marii compozitori - de la Tiberiu Brediceanu la Anatol Vieru - au studii de matematică. Au nevoie de teoria algoritmului. Sunt foarte mulți matematicieni apropiați de natură. Se ocupă de sport, de drumeții, de excursii, de alpinism. Simt nevoia să evadeze în natură.

Și cred eu că spiritualitatea este legată de dezvoltarea gândirii și de un orizont larg.

Avocatura.com: Știu că le proiectați elevilor Dvs. o secvență din filmul "Philadelphia". De ce faceți asta?

Nicula: Acolo este vorba de o arie, de o inițiere în muzica - nici nu știu dacă pot să-i spun "clasică". Prefer termenul pe care-l dă [Leonard] Bernstein muzicii: muzica exactă. El nu spune "muzică clasică" - pentru că nu-i corect -, nu spune "muzică simfonică", el spune "muzică exactă". Deoarece indicațiile pe care le dau compozitorii în partituri sunt extrem de exacte. O simfonie a lui Beethoven sună la fel și la Tokyo și la New York.

Secvența la care vă referiți era o pledoarie pentru un lucru foarte frumos: muzica de operă. Și în film este acea scenă care, cred eu, este o inițiere în "muzica exactă".

Cu elevii pe care-i am fac audiții, fac ciclu de filme... Tocmai aceste lucruri le rămân mai pregnant în minte decât orice teoremă pe care-o fac. Căci teorema vine și fuge, dacă n-o folosești zilnic. Uită. Pe acelea nu le uită. Pentru că e o deschidere în care ei rămân cuceriți.

Faptul că pe lângă matematică cu copiii mei de la școală fac drumeții, fac tabere de schi, fac circuite culturale, fac ciclu de filme - un fel de Cinematecă în școală -, fac cicluri de audiții muzicale, este legat și de meseria pe care o am, și de obiectul pe care îl predau, Matematica. Copiii sunt destul de cuceriți, chiar în viteza pe care o are viața azi. Rămân cu excursiile, cu după-amiezele de muzică sau de film.

Sunt, totodată, apropiat destul de mult de teatru. De ce? Pentru că și meseria noastră implică o mică scenă. Podiumul din fața catedrei este o mică scenă pentru profesorul care trebuie să-i convingă pe spectatori - aceștia fiind elevii - de ceea ce spune.

Avocatura.com: Apropo de asta, domnule Profesor, cum vedeți rolul Pedagogului în societate?

Nicula: Sunt trecut de 60 de ani. Pedagogul nu poate fi înlocuit de nici un calculator, și de nici un sistem de lecții virtuale. Cel puțin la matematică - deși ne folosim și de calculator în ultimul timp - ne trebuie tablă, cretă, și să ne încurcăm pe tabla aceea... Noi învățăm matematica mai mult din greșeli, decât numai din lucruri care merg strună.

Copilul trebuie să se încurce și trebuie «descurcat». Pentru a forma gândirea, ne trebuie mult dialog. Nicăieri în lume nu a reușit un sistem pur virtual de învăța matematica. Au încercat în Canada, au încercat în Japonia. Nu sunt rezultate încă remarcabile pe acest domeniu, sau nu cunosc eu. Și nu este o criză a Pedagogului. Este o criză a societății care poate nu știe să pregătească Pedagogul și nu știe să stimuleze Pedagogul. Școală bună fără bani nu se poate face. Noi nu reușim să acordăm nici măcar 4% din PIB când în lege e 6%. Vă aduc în atenție o singură situație: Coreea de Sud a investit, în ultimii 20-30 de ani, 15% din PIB în educație și în învățământ, și saltul este formidabil. Concurează piața japoneză și americană și europeană de mașini, de IT, de tot ce înseamnă instrucție serioasă și educație.

Părerea mea este că, fără a stimula atât elevii cât și profesorii, va fi greu să facem pași importanți, mai ales că este perioada improvizațiilor. În 25 de ani au fost "n" modificări la Legea Învățământului. În Anglia, Legea Învățământului nu s-a schimbat de 400 de ani. Pe vremuri, când am mers la Universitate, cei care ajungeam profesori în învățământ eram cei mai buni din fiecare colectiv al școlii. Acum, ajung la Universitate ultimii din clasă. Din cauza faptului că nu sunt stimulați - nici prin salarizare, dar nu numai asta e problema.

Vorbim despre sistemul de promovare, sistemul de a accede în școli, modul de organizare a școlilor, modul de a promova și de a putea să dea examene... Concursurile sunt rare - în general pe locuri neatractive -, și din cauza aceasta, în marile școli catedrele sunt destul de îmbătrânite. Tinerii vin din ce în ce mai greu. Cei care vin nu sunt neapărat de super-valoare. Iată de ce eu prevăd o criză a învățământului - nu acum, ci peste 10-15 ani. Când foarte mulți oameni din societate vor căuta școli bune, și vor fi foarte puține școli bune.

Învățământul românesc, în școlile bune, este la nivel înalt în opinia mea. Copiii care pleacă din aceste școli oriunde, în Europa sau în America, se încadrează foarte bine, sunt în primele rânduri, reușesc să ia burse semnificative și au rezultate remarcabile. Totul e să se facă învățământ. Partea proastă este că se pune aceeași diplomă și în dreptul celor care au făcut școală, și al celor care n-au făcut școală.

Avocatura.com: Domnule Profesor, Colegiul Național "Gheorghe Șincai" cum stă din acest punct de vedere? Sunteți mulțumit?

Nicula: Eu am o bucurie. Colegiul Șincai, în ultimii 25 de ani, a crescut treaptă cu treaptă. Eu zic că acum este în primele cinci licee din București, eu zic că în anumite domenii e chiar deasupra. Suntem singurul liceu care anul trecut a avut procent de promovabilitate de 100% la Bacalaureat. E un liceu care o anumită distincție, o anumită sobrietate.

Copiii vin cu puțin teamă, fiindcă se aude că e un liceu puțin mai sever, și puțin mai sobru. Dar toți care pleacă, pleacă cu un mare regret că o fac. Pleacă cu inima plină că au fost într-o școală serioasă, și unde au făcut școală adevărată. Și unde s-au și distrat. Pentru că frica este că probabil se distrează mai puțin. Dar a învăța nu le ia nimic din tinerețe. Poate doar îi conștientizăm că încă instrucția este importantă - cel puțin pentru un segment de societate - și că încă merită făcută foarte serios. Și nu ca un lucru la marginea vieții, făcut precar.

Cred eu că ce sădim noi aici în 4 ani de zile, chiar dacă nu răsare imediat, în timp va da rod. Totul e să avem răbdare, și să avem încredere în copii. Eu în continuare zic că am niște copii cu totul și cu totul speciali, pe care îi convingem destul de repede că școala e importantă, și că trebuie să se instruiască foarte bine. Și pe care îi învățăm și să trăiască, și să se distreze, la vârsta lor. Știu eu, poate mai puțin prin cluburi, poate mai mult în natură. Poate mai puțin prin berării, și mai mult în sălile de spectacole. Este și o educație a distracției. Distracția poate să fie și puțin elevată.