» Avocatul Secret

Avocatul Secret, S2 E09: "Ne lipsesc judecătorii intelectuali. Avem doar aplicatori de legi pe care nu le înţeleg"

Întrebarea pe care ţi-o pui este: "Cum sunt judecătorii?". Sună foarte profund şi oarecum şi mistic, să pătrunzi în străfundurile gândirii unui judecător. Eu cred că statutul şi poziţia în general a judecătorilor au fost permanent aceleaşi. Judecătorii sunt prizonierii timpului în care îşi exercită această calitate. Ei trebuie să judece întotdeauna într-un anumit context social, politic, economic. Deci ei sunt "condamnaţi" să judece în contextul unei realităţi sociale. Şi atunci, întotdeauna faţă de judecători societatea va avea mai multe aşteptări decât aşteptările pe care le are de la mediul societăţii în esenţă.

De exemplu, politicienii se așteaptă ca judecătorii să fie părtaşi la politica pe care o fac aceştia. Oamenii de rând se așteaptă ca judecătorii să fie părtaşi la nevoile pe care le are societatea la momentul respectiv. Tinerii se aşteaptă ca judecătorii să reprezinte etalon de valoare morală pentru o generaţie întreagă. Unde sunt atâtea aşteptări, judecătorul nu are altă şansă decât să dezamăgească. Riscul de deziluzie este foarte mare. 

Mai există o caracteristică pentru judecători. Este o lipsă de asumare. În sensul că nimeni nu vine să spună ce se aşteaptă de la judecători. Toţi au aşteptări faţă de judecători, dar nimeni nu le comunică un set de cerinţe exacte. Să luăm perioada actuală, de exemplu. Este o perioadă în care se luptă împotriva corupţiei. Nu este lupta judecătorilor. Este lupta procurorilor, pentru că ei au ales să abordeze acest gen de infracţiuni, şi atunci au aşteptări de la judecători. Pentru că nici instituţional nu este permisă o asumare a unor astfel de cerinţe, în care să spună, "Domnule, uite, noi procurorii luptăm împotriva corupţiei şi ne aşteptăm ca voi, judecătorii, să le daţi pedeapsa maximă acestor infractori". Nu se poate formula. Democraţia nu permite genul acesta de dialog. Deşi se discută despre asumarea parteneriatului din partea preşedintelui Înaltei Curţi. Eu sunt convins că acolo a fost o înţelegere greşită a contextului în care preşedinta Înaltei Curţi s-a exprimat. 

Nici judecătorii nu trebuie să fie puşi în situaţia în care să îşi asume astfel de apartenenţe la un anumit curent. Pentru că atunci, ne trezim cu situaţia similară din perioada Revoluţiei Franceze, în care o anumită Justiţie trebuia să apere idealurile Revoluţiei, nu? Şi a sfârşit prin faptul că acea Justiţie a ghilotinat membrii, sau persoanele care au generat acea mișcare. Absurdul în Justiţie eu cred că reprezintă într-o pondere mai mică sau mai mare o situaţie care însoţeşte permanent actul de justiţie. Actul de justiţie nu văzut în mod particular, ci actul de justiţie în general. 

Dar momentul actual nu este doar momentul în care se luptă împotriva corupţiei. Momentul actual reprezintă un moment de luptă împotriva mai multor păcate sociale: se luptă împotriva corupţiei, se luptă împotriva evaziunii fiscale, se luptă împotriva traficului şi consumului de droguri, se luptă împotriva altor infracţiuni economice, cum ar fi spălarea de bani. Iar toată această luptă vine pe o activitate recurentă a justiţiei penale. Pentru că mă refer la justiţia penală în sensul că se luptă în egală măsură şi împotriva furtului şi împotriva tâlhăriei şi împotriva violurilor şi împotriva falsului şi a celorlalte infracţiuni. Dar, mai mediatizată sau poate cu atenţie mai mare faţă de opinia publică este lupta aceasta împotriva corupţiei. Când avem astfel de curente – pentru că este ca o mişcare socială acum, susţinută de grupul social al procurorilor, lupta împotriva corupţiei - ce cred eu că este cel mai riscant pentru justiţie este să se piardă acea cumpătare. Pentru că poate că judecătorii, având impresia că participă la o mişcare sau la un curent din interiorul Justiţiei care va contribui la restabilirea unui bine social suprem, tind să devină mai superficiali în analiză, să devină mai îngăduitori în privinţa aprecierii probelor, iar preţul este îndepărtarea de adevăr. Şi în momentul în care adevărul judiciar se îndepărtează prea mult de adevărul obiectiv al faptelor, apar acele situaţii absurde din Justiţie.

Cred că este important pentru personalitatea de intelectual a unui judecător să aibă cunoştinţe şi să ştie lucruri peste medie legat de religii. Şi nu de o religie, de toate religiile. O istorie a religiilor trebuia să fie predată. Dacă ne dorim o Justiţie, sau dacă ne-am dori o Justiţie apropiată de binele social, nu? (Avocatul Secret)

Judecătorului îi lipsește formarea intelectuală

Vorbeam despre judecători. Şi despre faptul că există acest grad mare de aşteptare din partea lor. Părerea mea - şi este o părere personală - eu cred că un judecător reuşeşte să fie un judecător bun dacă, pe lângă o cunoaştere bună a instituţiilor de Drept în materia în care judecătorul activează, are şi un grad minim de evoluţie intelectuală care să îi permită să înţeleagă societatea şi mai ales să înţeleagă rostul activităţii pe care judecătorul o face. 

Aici trebuie să vorbim puţin despre modul şi modalitatea în care este format un judecător. Îşi formează cultura generală într-un liceu - nu contează specialitatea pe care o urmează acolo -, dobândeşte cunoştinţe legale în timpul facultăţii de Drept, apoi în interiorul Institutului Naţional al Magistraturii aprofundează noţiunile de Drept şi îşi întăreşte practic cunoaşterea în domeniul de specialitate al Dreptului. Dar ce îi lipseşte judecătorului este formarea sa intelectuală. 

Ştiţi de exemplu că, la momentul actual, sunt foarte puţine facultăţi de Drept care mai ţin cursuri de filosofie? Nu mai avem facultăţi de Drept care să ţină cursuri de filosofie. Iar la puţinele facultăţi care au astfel de cursuri, cursul de filosofie este de un semestru şi de multe ori are şi caracter opţional. 

Cât de important este cursul de filosofie? Mie mi se pare esenţial, pentru că un judecător trebuie să aibă abilităţile abstractizării pe care filosofia te ajută să le ai. Tot la fel, un judecător trebuie să aibă cunoştinţe avansate de psihologie, sociologie, ar trebui să aibă cunoştinţe avansate de economie. Şi peste toate aceste cunoştinţe, istoria şi filosofia cred că sunt obligatorii. La facultatea de Drept există un curs de istoria Dreptului românesc. În care se analizează doar modalitatea în care a fost organizat sistemul de justiţie şi evoluţia reglementărilor cu valenţe juridice în istoria poporului român. Dar ce te faci dacă judecătorul care te judecă pe tine, deşi ştie foarte bine Dreptul, şi este la curent cu toată practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia respectivă, este incapabil să abstractizeze intelectual? 

La fel, cred că este important pentru personalitatea de intelectual a unui judecător să aibă cunoştinţe şi să ştie lucruri peste medie legat de religii. Şi nu de o religie, de toate religiile. O istorie a religiilor trebuia să fie predată. Dacă ne dorim o Justiţie, sau dacă ne-am dori o Justiţie apropiată de binele social, nu? Spuneam că binele social este valoarea procurorilor şi că judecătorii ar trebui să aibă ca valoare îndoiala, un judecător să iubească îndoiala. Păi cum ar putea să iubească un judecător îndoiala, dacă el nu stăpâneşte mecanismele filosofice? Când totul este ori alb, ori negru, filosofia nu-şi are locul. 

Cred că de fapt aceasta este explicaţia pentru care judecătorii, acum, deziluzionează. În sensul că, aproape indiferent ce faptă, se emite mandat de arestare, nu? În materia arestării se vorbeşte despre o suspiciune rezonabilă că a săvârşit nu ştiu ce infracţiune şi despre existenţa unui pericol pentru ordinea publică. Dar şi sintagma "suspiciune rezonabilă" are valenţe filosofice. Şi "pericolul pentru ordinea publică" are la fel valenţe filosofice. Trebuie să înţelegi foarte bine ce înseamnă ordinea publică, să înţelegi foarte bine ce înseamnă o stare de pericol, iar judecata ar trebuie să se facă mai mult într-un context social, economic şi de ce nu, filosofic. Nu neapărat prin aplicarea unor norme de Drept. 

Ce spun este faptul că, dacă în Justiţie nu există o preocupare pentru a provoca judecătorii să gândească puţin şi filosofic, vom risca ca acei judecători să înveţe, practic papagaliceşte, fără să înţeleagă de ce, anumite raţionamente reţinute de Curte, de o instanţă superioară celei în care ei practică. Şi nu înţeleg de ce. Ei pur şi simplu învaţă acele raţionamente şi atât. Şi atunci avem situaţii absurde. Şi absurdul se manifestă adesea în societate. Ajungem ca, eu ştiu, un gestionar să fie condamnat pentru apartenenţa la un grup infracţional organizat, în sensul în care el nu cunoaşte pe nimeni din grupul respectiv. Lipseşte capacitatea judecătorului de a înţelege pe deplin importanţa socială a actului pe care îl îndeplineşte şi valenţa reală a activităţii pe care el o desfăşoară. Ne lipsesc judecătorii intelectuali. Avem doar aplicatori de legi pe care nu le înţeleg. 

 

Avocatul Secret este omul din interiorul sistemului, care dezvăluie pentru Avocatura.com secretele Justiției și atacă tabuurile acesteia.