» Arhivă
10.05.2015 | Avocatura.com
Avocatul Mihnea Stoica vrea o schimbare radicală a Baroului București
Mihnea Stoica: "Ne trebuie o lege croită pentru avocatul modern"
Avocat și consilier al Baroului, Mihnea Stoica a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și a intrat direct în avocatură, în anul 1997. Se recomandă a fi un avocat pur sânge și nu regretă că nu a devenit doctor, "nici măcar în drept", după cum a afirmat, revenind imediat cu precizarea că și-a propus și acest lucru, în perspectivă. Ne-a mai povestit că Republica Socialistă România condiționa admiterea la drept și de dosarul de cadre, ceea ce l-ar fi făcut probabil doctor, nefiind eligibil pentru drept. Prin urmare, numai Revoluția Anticomunistă i-a deschis acest drum.

Mihnea Stoica a experimentat mai multe maniere de a profesa, după debutul în avocatură profesând și ca avocat din oficiu, și în societăți serioase, și independent și, în cele din urmă, ca asociat cu foști stagiari și prieteni. Însă, întodeauna, a fost "adeptul conlucrării – doi juriști/trei opinii". Profesează în materia penală și îi place "la nebunie" ceea ce face.

Avocatura.com: Ce v-a făcut să candidați? Este prima candidatură?

Mihnea Stoica: Nu, este a doua, dar nu aș putea să mă laud cu "medalia de argint", luată în 2011. Motivul pentru care candidez este viziunea diferită de cea a decanului în exercițiu.

Vorbim însă despre un conflict de opinii natural și circumscris dezbaterii civilizate. Bunăoară, îl laud pe decan pentru modul în care a ordonanțat cheltuielile Baroului și a conservat banii avocaților. A fost cu adevărat chibzuit și onest. În rest, avem opinii care de cele multe ori nu sunt nici măcar complementare în ceea ce privește direcțiile de dezvoltare ale profesiei. Eu cred că decanatul nu se rezumă la o legalitate rigidă, ci ar trebui să vizeze mai multe planuri – în primul rând fiind confraternitatea.

Din acest punct de vedere, cred că maniera în care mi-am exercitat cele două mandate de consilier mă recomandă pentru decanat. Prin prisma acestei experiențe, am ajuns la o divergență de opinie cu decanul întrucât domnia sa are o mentalitate legalistă lăudabilă, dar conservatoare.

 Legea curentă are lacune majore și nu ne avantajează. Militez să o schimb și nu aștept să catadixească astfel nici gerontocrația, nici provincia. Cu celeritatea lor, mă pensionez tot sub Legea 51. Vreau o lege croită pentru avocații moderni. Adaptată Bucureștiului, adecvată Europei

(Avocat Mihnea Stoica)

Nu am de obiectat nimic în privința legalității, dar trebuie să admitem că legea curentă are lacune majore și nu ne avantajează. Militez să o schimb și nu aștept să catadixească astfel nici gerontocrația, nici provincia. Cu celeritatea lor, mă pensionez tot sub Legea 51.

Vreau o lege croită pentru avocații moderni. Adaptată Bucureștiului, adecvată Europei. Legea curentă este de inspirație cooperatistă, în cel mai bun caz. Și a suportat atâtea modificări succesive încât arată că o divă trecută după a "tzșpea" operație estetică eșuată. Deci trebuie înlocuită, nu amendată.

Trebuie înlocuit și protocolul. Forma recent publicată constituie un veritabil cal troian fiindcă suprimă plata asistenței juridice din cursul măsurilor preventive, absorbind-o în plata per întreaga fază procesuală. E ca la Radio Erevan – e adevărat că vom avea un protocol actualizat, dar nu ni s-a dat ci ni s-a luat. Acceptarea lui ar constitui o veritabilă reprezentare neloială.

Nu în ultimul rând, candidez întrucât vreau să asigur o alternanța la conducere civilizată. Mai limpede, candidez pentru un singur mandat tocmai fiindcă vreau să organizez niște alegeri care să servească drept referință viitoare. Și ca să le pot arbitra, nu voi mai candida. Decanul în exercițiu va modera dezbaterile candidaților. Confrații vor vota informați și vor alege în adunarea generală stategia de dezvoltare detaliată propusă de candidații câștigători. Vor alege programe și caractere, nu o galerie de poze portret.

Poftim, anul acesta toți candidații aderă fix la aceleași principii, dar niciunul nu a vorbit despre buget. Sunt singurul candidat care îndemn la examinarea riguroasă a proiectului de buget fiindcă mă cam îngrijorează. Și eu am votat forma în care a fost propus adunării generale fiindcă proiectul reflecta destul de fidel realitatea financiară, fiind din păcate adecvat anului în curs. Însă cred că pe termen scurt trebuie reduse cheltuielile cu salariile și sporite investițiile în viitorul profesiei.

Nu exclud însă ca în viitor să candidez din nou. Totuși, nu o voi face din poziția de decan.

Avocatura.com: Ce vă propuneți să realizați? Care este programul Dvs.?

Mihnea Stoica: Programul nostru - fiindcă am candidat cu sustinerea echipei, care mă bucur că se extinde pe zi ce trece, conține proiecte pe mai multe planuri.

 Am vorbit cu el/ea și mi-a explicat". Asta vreau să aud în consiliu: un referat personalizat, nu steril, fiindcă noi dăm soluții care produc efecte în privința confraților noștri, nu hotărâm să trecem pe becuri economice

(Avocat Mihnea Stoica)

Avem obiective care pot fi atinse pe termen scurt, cum ar fi descentralizarea Baroului, care va insufla colegialitate ședințelor de consiliu. Nu voi fragmenta Baroul. Însă voi impune gestionarea problemelor confraților din fiecare sector al Bucureștiului de câte doi consilieri. Nicio lucrare vizând vreun avocat din sectorul încredințat nu va intra pe ordinea de zi a consiliului fără referatul unuia dintre consilieri, care va examina în mod direct și amănunțit problema în contextul în care deja își cunoaște personal confrații sau face demersuri în acest sens. Nu se vor mai lua decizii în orb. Când vom discuta cererea vreunui coleg sau o sesizare împotriva acestuia, vom proceda în cunoștință de cauză, analizând astfel situația unui adevărat confrate cunoscut și corespunzător prezentat de consilierul de sector: "X a fost stagiarul lui Y, colaborează sau conlucrează cu Z și este serios (sau nu, că îl reclamă asociații). Are probleme cu fiscul din cauza că … Sau are nevoie de cutare lucru fiindcă se lovește de… Am vorbit cu el/ea și mi-a explicat". Asta vreau să aud în consiliu: un referat personalizat, nu steril, fiindcă noi dăm soluții care produc efecte în privința confraților noștri, nu hotărâm să trecem pe becuri economice.

Tot pe termen scurt, intenționăm să organizăm o platforma de export. Avem avocați care profesează transfrontalier. Și vom avea mai mulți. De ce să îi expunem unei aventuri și să nu îi informăm și asistăm. Baroul va funcționa drept o interfață a lor. Le va pune la dispoziție formele necesare pentru înregistrarea în Baroul de destinație, eventual deja traduse și le va furniza informații utile precum și acreditările cerute. Adică Baroul îi ajută pe confrați. Ciudat, nu?  

Alt obiectiv vizează procedura de soluționare a sesizărilor împotriva avocaților. Ți-ai ales singur avocatul (nu ți l-a impus Baroul) și acum vrei să-l reclami? Timbrează, domnule! Consistent, procentual dar nu mai puțin de 500 lei, nu simbolic ca la Ilfov, primii care au avut curajul să implementeze ideea mea. Cu ocazia asta, ne și debarasăm de onorariile mai mici de 500 lei. În al doilea rând, Legea nr.1/1978 - rezolvarea propunerilor, sesizărilor, reclamaţiilor şi cererilor oamenilor muncii (sic!) a fost abrogată în 1998. De ce să îi conservăm noi mentalitatea? Nu vreau. Aplicăm legea în spiritul directivei privind garantarea calității serviciilor. Punct. Nu suspectăm avocații și suntem primii care le asigurăm dreptul la apărare, lato sensu, cu toate componentele sale. Altfel, una-două, nu îți convine adversarul, îl reclami la Barou.

 Vrei să te consult sau să te asist, plătești un onorariu consistent și nerambursabil, pentru că în felul acesta îmi suprimi libertatea de a contracta cu mulțimea celor cu care aș intra în conflict de interese

(Avocat Mihnea Stoica)

Tot "prin noi înșine" putem proceda la modificarea statutului, mai ales în privința onorarilor, unde suntem expuși. Reglementarea curentă, protejează tot omul muncii, nu avocatul (Doamne ferește) și nu își mai are locul în contextual actual. Trebuie introdus retainer-ul, arvuna în limba română. Vrei să te consult sau să te asist, plătești un onorariu consistent și nerambursabil, pentru că în felul acesta îmi suprimi libertatea de a contracta cu mulțimea celor cu care aș intra în conflict de interese. Nu va rămâne ca în ziua de azi, când s-a răzgândit clientul (potestativ și necondiționat) și pretinde restituirea onorariului aferent prestațiilor neasigurate încă. Azi, avocatul păstrează cel mult onorariul aferent consultației și/sau redactării a câteva rânduri și apoi, fiindcă s-a pricopsit, îi incumbă obligația de rezervă. Vă convine regimul curent, mai bine votați alți candidați, fiindcă noi vom schimba instituția onorariului.

Pe termen mediu și lung, avem în vedere modificarea legii și asigurararea unei protecții adecvate avocatului. În cât timp credeți că ne vor reclama adversarii ANAF-ului că nu am eliberat bon fiscal? Ce vom opune inspectorilor antifraudă? Confidențialitatea? Statutul profesiei? Decizia consiliului? Vă rog să identificați un temei de drept eficace în legea noastră. Cum, n-avem? Atunci să aplicăm suspendarea din profesie în ipoteza sancțiunii suspendării activității de către ANAF. Eventual și o sancțiune disciplinară că nu ne-am asigurat substituirea. Noi nu acceptăm așa ceva. Votați-i tot pe veșnicii indispensabili dacă vă convine regimul ăsta!

Aș mai adăuga la obiective și redobândirea prestigiului profesiei, asigurată printr-o campanie de popularizare în care să implicăm veritabili profesoniști, care au condus campanii publicitare transnaționale câștigătoare. Suntem într-un deficit de imagine. Trebuie să ne redresăm în percepția publică. Este singura cale pe care ne putem recupera atribuțiile rupte cu ţârâita de-a lungul timpului. Mă bucur că toți candidații sunt de acord cu redobândirea prestigiului profesiei.

Se pare că am și idei fixe, cum ar fi aceea de a ține sedința de consiliu în parc. Cel puțin vara. În contextul în care am sesizat formal Congresul încă din 2007 spre a se suprima expresia "democrației" profesionale prevăzută de dispozițiile art.49 alin.3 din Lege – secretul profesional al deliberărilor și votului.

Avocatura.com: Există motivație financiară în decizia Dvs. de a candida?

Mihnea Stoica: Diferența de indemnizație între cea de decan și cea de consilier este nesemnificativă, cam 1.500 lei. Nu mă stimulează financiar. Putea fi și cu un ordin de mărime mai mare, nu asta m-ar fi motivat. Candidez din principiu, din convingere. Și pentru că acești confrați minunați au încredere în mine.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/12755/mihnea-stoica-ne-trebuie-o-lege-croita-pentru-avocatul-modern.html