» Arhivă
07.05.2015 | Teodor BURNAR, Mihaela GÎDEI (traducere și adaptare)
Uneori, legea îi asuprește tocmai pe cei pe care trebuie să îi apere
Când legea este absurdă: O fetiță de 10 ani, violată de tată, obligată să ducă sarcina la termen
Ar putea cineva, aflat în deplinătatea facultăților mintale, să găsească firesc ca o fetiță de 10 ani să poarte o sarcină și să o ducă la termen? Acesta nu este un exercițiu de gândire, ci povestea reală, înfiorătoare a unui copil din Paraguay: violată de tatăl vitreg, i se refuză avortul. Așa își începe reputatul ziar The Guardian relatarea despre un caz care scoate la iveală absurditățile unor sisteme legale "moderne".

Potrivit Amnesty International – organizația care se ocupă de obținerea aprobării avortului pentru copilă – situația tinerei fete a devenit publică atunci când aceasta a mers la spital pentru a se plânge de o durere de stomac și a aflat că este însărcinată în 21 de săptămâni. 

"Impactul psihic și fizic pe care îl are obligarea acestei fete să continue o sarcină nedorită este similar torturii", a explicat Guadalupe Marengo, director adjunct al Amnesty International.  (De fapt, Națiunile Unite a declarat ca fiind o formă de tortură neaprobarea avortului la orice vârstă).

Paraguay are legi foarte stricte în ceea ce privește avortul – intervenția este permisă doar atunci când este pusă în pericol viața unei persoane. Nu există excepții în privința violului sau incestului, amintește The Guardian. 

Cu privire la acest caz, Antonio Barrios, ministrul Sănătății din Paraguay, a spus că "nu sunt semne care arată că se riscă sănătatea fetei... prin urmare, nu suntem, din nici un punct de vedere, de acord cu încheierea acestei sarcini".

"Sunt atâtea niveluri ale groazei în această privință, încât nici nu știm de unde să începem, dar aceasta poate că este cea mai contrariantă: în ce univers, o fată de 10 ani naște și nu îi este pusă în pericol viața?", se întreabă autoarea articolului, Jessica Valenti.

Nașterea este un lucru riscant și pentru o femeie adultă sănătoasă - o femeie, la vârsta la care poate da naștere, din Paraguay, are de exemplu una la 310 șanse să moară din cauza complicațiilor din timpul intervenției. Pentru copil, riscurile sunt exponențial mai mari.

Corpurile copiilor nu sunt pentru naștere. Doctorul Dalia Brahmi, directorul clinicii Affairs, declară: "Este o cruzime să forțezi o fetiță de 10 ani să ducă o sarcină la termen".

Dr. Brahmi, care a lucrat pentru OMS, la departamentul de Sănătatea Reproducerii și Cercetare, continuă: "Adolescenții foarte tineri (sub 15 ani), au un risc foarte mare de eclampsie, infecții, naștere înainte de termen sau afectarea dezvoltării intrauterine", în comparație cu femeile adulte. 

Pericolele sunt clare - și e necesară o gândire absurdă sau o negare vehementă pentru a gândi contrariul. Sarcina pune în pericol nu doar sănătatea psihică și emoțională a copilului, dar și pe cea fizică și, posibil, chiar și viața. 

Decizia Paraguayului de a menține această situație nu are de-a face cu pericolul real în care este copilul implicat, ci cu adeziunea la o lege învechită, chinuitoare, care ar vedea, mai degrabă, viața unui copil în pericol, decât să admită că politica lor anti-avorturi este prea strictă, atrage atenția The Guardian.

"Această fată anonimă – această copilă – a fost deja violată de un membru al familiei sale. Trebuie să fie violată și de țara sa?", întreabă în încheiere Valenti.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/12735/cand-legea-este-absurda-o-fetita-de-10-ani-violata-de-tata-obligata-sa-duca-sarc.html