02.04.2015 | Teodor BURNAR
Avocatul Mădălin Niculeasa, gânduri de excepție pe Avocatura.com
Au avocații suflet? O discuție de 5 stele cu distinsul Mădălin Niculeasa
Sinodul de la Mâcon (585 d. Hr.) a dezbătut dacă femeile au suflet. Răspunsul a fost dat, paisprezece secole și ceva mai târziu, de Monica Columbeanu. Cum rămâne însă cu avocații? O discuție (inter)stelară cu distinsul litigator Mădălin Niculeasa, marca Avocatura.com!

Asta ar trebui să fie Tema Lunii, după mine: bunul-simț. Eu ăsta l-aș pune. Cum ar trebui să fie bunul-simț la avocați? E compatibil cu avocații? Dacă întrebați pe X sau pe Y, o să spună: "Ce bun-simț la avocați? Ăștia trebuie să muște, să latre, să calce în picioare tot ceea ce prind."

Asta cred că ar trebui să fie. Sau sufletul! Pe-aici: bun-simț, suflet, chestiile-astea... Ar trebui să aibă un avocat suflet, să fie empatic, să-i pese, să rezoneze la durere? Durere, nu neapărat fizică, ci pur și simplu, chiar durerea unei situații.

Sunt multe de vorbit. Uite, de exemplu, o altă chestie care trebuie neapărat dezbătută este dialogul. Noi nu avem cultura dialogului. Noi venim, ne spunem punctul de vedere, dar nu știm să ascultăm. Să asculți e mai greu decât să vorbești. Să vorbești, găsești. Îți pregătești, spui cinci lucruri, ai părut inteligent. Dar să asculți inteligent, după mine e cel mai greu lucru. Să știi să asculți, și să se lege cu interlocutorul, e cel mai greu lucru. Inclusiv în instanță asta. Inclusiv în relația cu judecătorul, cu procurorul, cu oricine. Să știi să asculți. Și ăla să știe că tu știi să asculți. Să-și dea seama că tu îl asculți, și că știi și înțelegi ceea ce spune.

Unde se învață asta? N-aș putea să spun. Cred că ține tot de capacitatea fiecăruia de a asimila. Și de ce-ți propui să faci. Și de ceea ce vrei de la profesie, sau de la viață. Eu nu am preocupare mai mare în viață, sau zbatere de conștiință mai mare decât vizavi de copilul meu, dacă-l educ sau nu bine. Că e responsabilitatea mea. Dacă copilul ăsta la 18 ani își va băga în venă, sau va pleca nu știu pe unde, va fi exclusiv problema mea, că nu am fost în stare. Am avut o responsabilitate, și n-am fost în stare.

E - păstrând proporțiile - la fel ca provocarea de a fi avocat. Dacă un client pleacă de la mine, e clar că e vina mea. O dată, că la început nu mi-am dat seama că suntem incompatibili și n-ar fi trebuit să intrăm în relație. Or, dacă am intrat într-o relație, am crezut că suntem compatibili, și ceva eu am făcut greșit. Nu vorbesc de cazurile alea extreme, în care cineva o ia razna și înnebunește și nu-i mai place de tine, că nu ai vrut să pui mâna pe telefon, să suni nu știu unde. Vorbesc de cazuri normale, în care funcționezi o perioadă, și după aia brusc și dintr-o dată legătura se rupe.

Asta voiam să zic vizavi de copil. Nu știu... De multe ori nu știu ce să adun, ce să pun, ca să dea bine pentru el. Așa e și-n viață. Nu știi uneori. Pur și simplu sunt niște acumulări care se strâng, și-ți dai seama că ai o părere, sau ai o impresie. Și, dacă ai fler, mergi pe ea, după ea, și-ți dai seama că e bine. Dacă nu ai, de asemenea îți dai seama că nu e bine.

 Eu nu am preocupare mai mare în viață, sau zbatere de conștiință mai mare decât vizavi de copilul meu, dacă-l educ sau nu bine. Că e responsabilitatea mea. Dacă copilul ăsta la 18 ani își va băga în venă, sau va pleca nu știu pe unde, va fi exclusiv problema mea, că nu am fost în stare. Am avut o responsabilitate, și n-am fost în stare.

(Mădălin Niculeasa, avocat)

Pot fi comparați stagiarii cu niște copii? Da, evident. O, da, da! Și sunt niște copii - cum să-ți spun - copii mari. Că pe un copil cum e fii-mea, de șase ani, îl gestionezi. În primul rând, receptivitatea unui copil de șase ani e mult mai mare față de a unuia de 30 de ani, care are el impresia că știe, că e deja matur, că e independent, că are dreptul să greșească, toate astea. Și marja e foarte mare. Trebuie să te insinuezi pe o găurică foarte mică. Gaura cheii e foarte mică în viața unui stagiar.

Dacă am rezuma discuția asta, la asta s-ar rezuma: la a-ți păsa. Să-ți pese de ceea ce faci. Și de tot ceea ce e în jurul tău. Fie că mergi pe stradă, fie că-ți parchezi mașina, fie că te duci la instanță. Să-ți pese de judecătorul ăla, că poate și el are problemele lui, și că nu-i face bine ca tu să țipi, sau să devii agresiv. Să-ți pese de toate cu care interacționezi. Cred că și natura e făcută așa. Să-ți întoarcă atunci când îți pasă ție, și rezonezi cu ea. Atunci îți întoarce. Nu vreau să spun prostii. Dar e sentimentul meu. Ceva se întâmplă, undeva.

Am un prieten și client extrem de deștept - o minte dintr-asta, carteziană, foarte organizată. Și discutam noi, unde se duce informația care se acumulează la oameni, când mori? Unde se duce? Că nu toți transmitem, nu toți scriem cărți. Ei, cred că undeva se întâmplă. Ceva se întâmplă. E un bulgăre care undeva se sparge, și se recirculă. Așa și aici. Gesturile se întorc.

Nu mă pricep la fizică cuantică. Nu am nici o treabă cu fizica, cu matematica, am fost absolut mediocru la chestiile astea. Ceea ce am dezvoltat, am dezvoltat empiric.

Uitați-vă la Interstellar. Este genial filmul. Genial! Exact despre asta este vorba. Despre călătoriile în timp, dar e științific față de un film. Despre găurile negre. Despre moarte, și despre legăturile dintre lumea noastră și lumea de dincolo. Foarte tare filmul. Și explicat în felul ăsta. Cu fizică, cu... Trebuie să te uiți de două ori la el ca să îți dai seama că fiecare minut îți spune ceva. E foarte tare filmul. E unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată. E un film care îți lămurește lucruri.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/12471/au-avocatii-suflet-o-discutie-de-5-stele-cu-distinsul-madalin-niculeasa.html