 |
|
Avocatul Secret, S2 E06: "Societatea vrea inculpare, nu adevăr. Pedeapsă, nu reeducare"
Entuziasmul popular față de lucrurile la care asistăm zilele acestea nu este unul de suprafață. Și noi, avocații, suntem entuziasmați. Și judecătorii sunt entuziasmați. Și procurorii, și vânzătoarea de la alimentară este entuziasmată. Toți suntem entuziasmați - pentru că în realitate eu cred că toată lumea aștepta acest moment. A existat un sentiment de așteptare a acestui moment, de revendicare din partea Justiției.
Politicienii ar trebui să trăiască același sentiment de bucurie - dacă se știu curați. Dacă, în schimb, se știu vulnerabili, în sensul că propria activitate din trecut i-a determinat să fie vulnerabili, atunci ar trebui să se teamă. O vorbă despre delațiune. Fenomenul delațiunii este foarte periculos, pentru că induce în mesajul care este comunicat prin întreaga activitate a procurorilor, o activitate cu o conotație morală negativă. Delațiunea nu poate fi apreciată - și nu a fost niciodată în România - ca o faptă socialmente utilă. În esență, în Germania, sau în alte țări nordice, delațiunea este apreciată ca fiind expresia unui civism, ea ținând de responsabilitatea socială. Delațiunea este un comportament uman. Nu a fost inventată în epoca actuală. Numai că delațiunea duce la compromiterea coeziunii sociale. Oamenii nu mai au încredere în alți oameni, de teama delațiunii. Mai există un risc: delațiunea este întotdeauna subiectivă. Delatorul va spune ceea ce crede el, dar mai ales va spune ceea ce îi convine lui. A lăsa justiția la îndemâna unui act de voință din partea unui delator este o mare greșeală. Pe lângă delațiune, ar trebui ca materialul probator într-un dosar să fie extrem de consistent. Astfel încât delațiunea să nu reprezinte altceva decât modalitatea prin care organul de urmărire penală a aflat despre activitatea infracțională. Dar că nu și-a probat acea acuzație pe delațiune. Se poate ajunge la condamnări pe delațiune neprobată? Sistemul de drept românesc recunoaște valoarea probatorie a declarațiilor date de martori. Denunțătorul, delatorul este tot un martor în cadrul procesului penal. Dacă avem trei denunțuri care descriu aceeași situație de fapt, bineînțeles că se poate ajunge la o condamnare. Acesta este un alt aspect unde judecătorul trebuie să fie teribil de înțelept, iar procurorul mai exigent decât i-ar cere legea. Să nu se mulțumească ca probatoriul să fie format din delațiuni, sau valoarea probatorie a denunțului să nu fie categorică în sistemul probator. Să existe întotdeauna și alte probe care să dovedească săvârșirea infracțiunii, iar denunțul să aibă o importanță cât mai mică. Pentru că, în felul acesta, actul de justiție nu va fi subordonat subiectivismului din partea denunțătorului. Așa ar trebui să se întâmple lucrurile. Nu știu cât este de posibil. Arestul te zdruncină din temelii. Foarte puțini oameni sunt pregătiți moral să ajungă în arest Dacă am vorbit despre delațiune, inevitabil trebuie să vorbesc și despre arest. Arestul te slăbește. Un om este considerat tare, dacă convingerile sale intime sunt validate de ceea ce trăiește zi de zi. Sunt convins că sunt foarte puțini oameni care își formează convingeri legate de arest. Sau sunt pregătiți moral să ajungă în arest. Putem concluziona, fără să greșim prea mult, și să spunem că intervenția stării de arest este o surpriză pentru personalitatea fiecărui individ. Moment în care toate convingerile pe care le avea individul privind propria persoană, privind modul în care el a trăit, privind modul în care el a acționat, îi sunt din temelii zdruncinate. Dacă până atunci, îl întrebai dacă a greșit cu ceva, îți spunea că el este nevinovat. După ce este arestat, are serioase îndoieli. Pentru că privarea de libertate îl plasează pe individ într-o zonă în care trebuie să-și reanalizeze tot comportamentul, și tot setul de credințe privind activitatea proprie, pe care le-a avut până la momentul respectiv. Arestul preventiv nu este reglementat. Nicăieri, Codul de Procedură Penală nu spune că trebuie să arestăm inculpații pentru a le perturba sau a le reseta sistemul de valori. Nu. Arestul preventiv trebuie acordat atunci când el contribuie la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, atunci când trebuie preîntâmpinată sustragerea de la executarea unei pedepse, sau de la răspundere penală, sau atunci când individul, prin infracțiunea pe care a săvârșit-o, relevă un grad de pericol pentru ordinea publică atât de mare, încât el trebuie scos din societate și plasat într-un mediu securizat.
Teoretic, starea de arest este un bun catalizator pentru a spune adevărul. Partea riscantă a poveștii este că s-ar putea ca, pentru a scăpa de arest, să declari lucruri neadevărate, care în schimb satisfac nevoia procurorilor sau a acuzatorilor. Și atunci discutăm despre justiție care se bazează pe nevoia de adevăr, sau despre justiție care se bazează pe nevoia de inculpare? S-ar părea că societatea, la momentul actual, are nevoie de inculpare. Și nu de adevăr. Reeducarea este o opțiune personală Se vor reeduca oamenii cu notorietate în închisoare? Reeducarea este, în primul rând, o opțiune personală. Trebuie să conștientizezi că ai nevoie de reeducare, și să fii de acord să te reeduci. Bineînțeles că în penitenciar există o serie de instrumente, menite a reeduca inculpatul. Dar nu am auzit niciodată de o eficacitate extrem de mare a acestora. Scopul pedepsei este, pe de o parte, unul sancționator, pe de alta unul educativ. Așa cum se manifestă cei care comunică mult în spațiul public, eu aș spune că societatea vrea pedeapsă. Nu vrea reeducare. Ceea ce este expresia unui primitivism social. Setea de sânge. Noi ar trebui să ne dorim reeducare, și nu pedeapsă. Bineînțeles că există argument, pentru care poporul clamează pedeapsă. Există argument. Toți vrem să fie alții pedepsiți, pentru că avem impresia că așa se face dreptate. Dar societatea nu câștigă nimic când pedepsește. Societatea câștigă ceva doar atunci când individul se reeducă. Atunci când individul respectiv, care are niște capacități intelectuale, care are niște abilități profesionale, este reintegrat în societate și devine din nou util societății, dintr-un pericol pentru societate. Atunci câștigă societatea. Procurorul nu este pregătit să fie moderat. Pentru asta există judecătorul La momentul actual, e nevoie de moderație atât în rândul procurorilor, cât și în rândul judecătorilor. Au fost 20 și ceva de ani când procurorul nu a avut putere. Oare cum se manifestă acum? Eu cred că procurorul nu este pregătit să fie moderat. A existat o foarte lungă perioadă în care procurorii nu au avut posibilitatea să-și exercite puterea, pentru că au fost reprimați, sistemul judiciar nefiind pregătit să revendice autoritatea de care ar trebui să se bucure ca a treia putere în stat. Iar acum, să ne așteptăm din partea procurorilor să fie moderați, eu cred că este o naivitate. Singurii care pot fi moderați sunt judecătorii. Și eu cred că judecătorii ar trebui să dea dovadă de moderație, fiindcă în acest mod transmit moderația și către procurori. Dacă pui în libertate un inculpat doar pentru faptul că a formulat un denunț, asta nu e moderație. Asta e încurajarea delațiunii, și încurajarea disoluției sociale dintre indivizi, transmiterea unui sentiment de teamă în rândul societății, nu a unui sentiment de justiție. Trebuie să recunoaștem că refulările procurorilor sunt umane. Procurorii nu sunt niște supraoameni. Sunt și ei niște oameni care au acumulat atâtea frustrări câte am și eu, câte aveți și Dvs., câte are fiecare om care a trăit cinstit în țara asta. Iar nivelul de frustrare cred că nici măcar nu a fost conștientizat, până când nu am văzut cât au furat cei care ne conduceau. La câtă moderație putem să ne așteptăm de la niște oameni care au trăit aceleași sentimente ca și noi?
Atâta vreme cât societatea cere pedeapsă, să ne așteptăm de la procurori la moderație, este să le cerem prea mult. Procurorii nu sunt sângeroși. Sunt poate cam zeloși la momentul actual. Întrebare fundamentală: au dreptul să exagereze procurorii? Eu cred că au dreptul să exagereze. Pentru că, deasupra activității procurorului, există un judecător - care are drept obligație de serviciu cenzurarea activității procurorului. Așa că eu nu aș cere plenar, nu aș impune moderație procurorului. Aș cere moderație, așa cum cer oricărui creștin moderație, și în ceea ce privește procurorul. Dar nu aș impune moderație procurorului. Eu consider că moderație trebuie să manifeste judecătorul. Procurori zeloși - da! Avem nevoie de procurori zeloși, pentru că a existat atât de multă infracțiune, și există o sete de justiție atât de mare în societate, încât ea trebuie satisfăcută. Așa că mi-aș dori procurori cât mai zeloși, judecători cât mai moderați. Și, în felul acesta, echilibrul devine realizabil. |
