Avocatul Secret, S2 E04: "Procurorii au știut dintotdeauna câtă corupție este. Au știut când se luau banii cu geanta, chiar la momentul respectiv. Dar au stat în inactivitate"

Aș fi vrut ca în momentul în care vorbesc despre procurori și despre activitatea procurorilor, situația în Justiție în România să fie mai calmă. Sunt câteva săptămâni de când am întârziat cu apariția unui nou episod din Avocatul Secret, iar explicația este tocmai incertitudinea prin care trece Justiția din România, incertitudine care vizează, bineînțeles, și activitatea procurorilor.

Într-un material anterior spuneam că procurorii sunt vedete sistemului judiciar, la momentul actual. Sunt, într-adevăr, vedetele sistemului. Practic, nu există jurnal de știri în care să nu se vorbească despre isprăvile profesionale ale procurorilor. Dar, cinstit, cred că ar trebui să spunem că nu vorbim despre rezultatele în muncă ale procurorilor, ci despre teribila apetență față de infracțiune pe care au manifestat-o oameni de la care societatea avea cu totul și cu totul alte așteptări, decât performanța infracțională.

Când vezi reprezentanți de frunte ai clasei politice, oameni care la un moment dat aveau responsabilitatea actului de guvernare, cei care conduceau destinele - nu neapărat politice - ale societății, ci destinele societății în general, cum se dedau la săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate care frizează nebunia, atât de multă lăcomie, bineînțeles că stai și te gândești: oare ce se întâmplă cu acel procuror care instrumentează un astfel de caz? Dacă noi, oamenii obișnuiți, cei care stăm în fața televizorului și căpătăm informație prin intermediul emisiunilor care tratează subiectul, suntem siderați de ceea ce s-a întâmplat în mediul politic, oare cât de siderat trebuie să fie un procuror care instrumentează cazul? El știe toate detaliile.

Din experiență vă spun că, înainte de a se proba o infracțiune, există întotdeauna informația cu privire la săvârșirea infracțiunii. De asta, poate că primii care au știut cât de grav este comportamentul infracțional al celor care au condus destinele țării, cum spuneam, au fost procurorii. Au știut. Eu nu cred că ei au aflat în 2014, în 2013, sau - eu știu - anul ăsta. Eu cred că procurorii au știut dintotdeauna. Au știut chiar de la momentul la care acele infracțiuni se comiteau, chiar de la momentul la care oamenii încasau banii - fie prin contul offshore-urilor despre care se vorbește, sau chiar la momentul la care banii erau cărați cu o geantă neagră.

Se pune întrebarea: "De ce n-au acționat atunci procurorii?" La fel, trebuie să fim cinstiți și să spunem că cei care au știut n-au fost neapărat procurorii. Au fost acele persoane care au ca atribuții de serviciu tocmai culegerea de informații care să îi ajute în activitate pe polițiști și pe procurori. Dacă Poliția are un sistem propriu de culegere a informațiilor, procurorii nu au, și trebuie să apeleze întotdeauna fie la sistemul de informații al Poliției - vestita unitate 215, "Doi și-un sfert"; nu se mai numește așa acum, dar în orice caz, există o structură de informații a Poliției - sau, mai nou, apelează la informațiile primite de la SRI.

Pe de o parte, eu cred că ne aflăm într-o situație nedreaptă. Și noi, cei din societate, știam că se fură la vârfurile puterii. Iar eu refuz să cred că procurorii n-au știut că se fură la vârfurile puterii. N-au făcut nimic atunci. Există, cel mai probabil, această situație - în care nu vom găsi rapoarte ale SRI-ului cu privire la toată activitatea aceasta infracțională, care e cercetată în zilele noastre. N-o să găsim rapoarte din anii 2007-2008-2009. Vor fi rapoarte oarecum contemporane.

Revendicarea independenței Justiției românești este făcută de procurori. Eu cred că riscul acestui fenomen este perpetuarea acestei supremații. Sau, riscul de a se instaura o supremație a procurorilor în fața judecătorilor, tocmai pentru că ei sunt primii care acționează, tocmai pentru că ei sunt primii care își asumă o astfel de activitate.

(Avocatul Secret)

Dacă în schimb există astfel de rapoarte de informare de atunci, o întrebare firească se pune: De ce a trebuit să așteptăm atâți ani, aproape un deceniu, ca toate lucrurile să se întâmple?

Din ceea ce se întâmplă la momentul actual, înțelegem că infracțiunea era principalul mijloc de finanțare a activității partidelor politice... Delapidarea fondurilor statului reprezenta principala preocupare a miniștrilor. Funcțiile pe care le căpătau miniștrii depindeau strict de cât angajament exista privind devalizarea fondurilor publice. Eu asta înțeleg din ceea văd la televizor...

De ce este riscant pentru Justiție ca procurorii să îi revendice independența

Revenind. Voiam să vorbesc despre ceea ce trăiește un procuror care știe că se comit infracțiuni, și care nu le cercetează atunci, care rămâne în inactivitate. Cineva îmi spunea că lupta împotriva corupției, mai ales a marii corupții, este un proces și nu o activitate de sine stătătoare. Că întotdeauna există o fază de pregătire a unei astfel de acțiuni, de consolidare a instituțiilor statului, de culegere de informații, și abia mai apoi de acționare.

Numai că eu cred că toată această fază de pregătire, la noi a fost presărată cu extrem de multă îndoială. Eu nu cred că există foarte mulți procurori care chiar au crezut că lucrurile astea se vor întâmpla la un moment dat. Cred că foarte mulți procurori au rămas în inactivitate în perioada respectivă mai degrabă convinși - și frustrați totodată - că n-o să se mai ajungă niciodată să ajungă să cerceteze un ministru care fura bani din bugetul statului. Amploarea pe care a luat-o la acest moment lupta împotriva corupției este dată de notorietatea personajelor care sunt implicate, cei care sunt cercetați... Să-l arestezi pe fratele președintelui, pentru ce? Pentru o infracțiune de corupție, un trafic de influență. Să-l arestezi pe cumnatul premierului, pentru ce? Pentru o infracțiune de furt din banul public, nu? Deturnare de fonduri europene, chiar. Să arestezi câțiva miniștri. Un primar de mare localitate din țară. Senatori, deputați, o mulțime. Fost prim-ministru să facă pușcărie.

Dacă stăteam de vorbă cu procurorii, și dacă i-am fi întrebat acum cinci ani, eu cred că nici ei nu credeau că o să ajungă să facă lucrurile astea. Ce trebuie să subliniez, este faptul că totul a pornit de la o exercitare mai mare a puterii politicului față de Justiție. Separația puterilor în stat în România a fost un concept nou - introdus, e-adevărat, chiar în Constituția din 1991 - dar care nu a fost funcțional. Societatea românească nu a exersat pe deplin separația puterilor în stat decât în anii aceștia - 2014, 2015 - când Justiția și-a revendicat poziția de principală putere în stat. Alături de Legislativ, alături de Executiv. Și că abia acum are loc o echilibrare a puterilor.

Acum cinci ani, acum șapte ani, dacă stăteam de vorbă cu un procuror și îi spuneam că un ministru fură, și săvârșește infracțiuni, ar fi spus: "Da, știu, dar vezi, deocamdată noi ca instituție, noi ca Parchet General de exemplu, nu suntem pregătiți să cercetăm astfel de infracțiuni. Pentru că dacă vom porni și vom cerceta astfel de infracțiuni, ăștia vor porni și vor modifica legislația, astfel încât ne vor lăsa fără nici un fel de atribuții." Și am avut evenimente și perioade în care s-a lucrat așa.

Practic, Justiția își revendică independența. Acesta este procedeul. Numai că își revendică independența prin intermediul procurorilor. Este un fapt care trebuie avut în vedere. Vorbim despre Justiție ca putere în stat, și cei care revendică independența Justiției sunt procurorii. Este singura variantă posibilă. În momentul de față, nu s-ar fi putut proceda altfel. Ce spun, este că întotdeauna cel care desfășoară activitatea asta de revendicare, cel care gestionează acest proces de revendicare, își va aroga merite mai mari decât are în realitate.

Acum cinci - șapte ani, dacă stăteam de vorbă cu un procuror și îi spuneam că un ministru fură, și săvârșește infracțiuni, ar fi spus: "Da, știu, dar deocamdată noi ca instituție, noi ca Parchet General de exemplu, nu suntem pregătiți să cercetăm astfel de infracțiuni. Pentru că dacă vom porni și vom cerceta astfel de infracțiuni, ăștia vor modifica legislația, astfel încât ne vor lăsa fără nici un fel de atribuții."

(Avocatul Secret)

Acesta este, practic, riscul momentului pe care îl trăim în 2015, când procurorii sunt cei care revendică independența Justiției. Când judecătorii consolidează această independență prin hotărârile pe care le pronunță, când dau mandate de arestare, când pedepsesc pe cei care săvârșesc infracțiuni, când nu țin cont de gradul de putere sau de notorietate al unui inculpat și îl pedepsesc la fel ca pe orice alt vinovat. Vorbim despre o consolidare a acestei independențe a Justiției.

Dar, revendicarea este făcută de procurori. Eu cred că riscul acestui fenomen este perpetuarea acestei supremații. Sau, riscul de a se instaura o supremație a procurorilor în fața judecătorilor, tocmai pentru că ei sunt primii care acționează, tocmai pentru că ei sunt primii care își asumă o astfel de activitate.

Avocații nici nu contează în ecuația actuală.