Corupția, explicată de un sociolog. Alfred Bulai: "Există o presiune socială uriașă să faci bani, ca să impresionezi femei - dacă ești bărbat. Să fii Miss

(continuare)

Alfred Bulai: Mi-aduc aminte, acum vreo zece ani, am făcut un focus-grup în care le-am spus tinerilor, în preajma unei campanii electorale: "Domnule, uitați, în presă se spune că primarul Dvs. e un hoț." "Da, știm!" "Și, cum vă afectează chestia asta?" "Păi normal, de-aia s-a făcut primar". Erau veseli! Adică, la modul: "Păi eu, dacă aș fi primar, nu mi-aș da casă, nu mi-aș face eu primul?". Ăsta e deja modelul anomic. De ce? Pentru că primarul nu pățise niciodată nimic.

Bine, asta se întâmpla acum vreo șapte-opt ani, deci într-o vreme în care, hai să zicem, chiar nu se întâmpla nimic. Gândiți-vă la cazul Vîntu și la alții - dom`le, sunt arestați acum, dar în urmă cu vreo 10-12 ani lumea se putea jura că nu vor păți nimic. Dar repet, astea sunt cazurile publice, din păcate. Dacă mergeți în țară, oamenii, la nivel local, au mii de cazuri; și alea sunt la fel ca înainte, că spectacolul e doar la vârf. Care nu-i politician - că mafia n-are legătură cu politica înaltă, aia e bomboana de pe tort; ăia nu s-au schimbat prea mult. Și atunci sigur că ai această anomie, pentru că n-ai valorizarea sancțiunii. Asta e diferența între o societate anomică și una ne-anomică.

În America există o televiziune numită Law Channel, care transmite procese; procese reale, pur și simplu. Bine, este și sistemul spectaculos al lor, de impact. Ăia, prin anumite state, își fac probleme dacă ar trebui să transmită execuții la televizor. Deci despre ce vorbim? La noi se lasă impresia că Justiția e manevrabilă - că asta, iar, e o altă problemă - că-i politizată, atenție, și pe ideea că-i arestează pe unii. N-are efectul atât de important, cât timp există presiunea că, de fapt, ei joacă pentru cineva. Or, când ai o avalanșă de arestări în campania electorală e cam greu să ai credibilitate. Chiar dacă-s absolut toate corecte, o parte a populației sigur n-o va crede. Adică, vreau să zic că sunt multe aspecte care duc și spre politicieni, și spre administrație, și spre omul obișnuit.

Repet, schimbări valorice care au devenit - așa cum vă spuneam mai devreme și despre voluntariat, și nu mi-am dus ideea până la capăt... Vroiam să spun că societatea noastră a devenit foarte pecuniară. Firesc, e economie de piață, banii contează, banii sunt totul, banii au ajuns să dea prestigiu și valoare. Gândiți-vă numai un pic la personajele publice din la anii `90. Dom`le, de unul ca Becali sau ca Vanghelie ar fi râs lumea, ar fi fost priviți ca niște măscărici. Vanghelie, acolo, e Eminență cenușie în momentul ăsta. Se strâng jurnaliștii... Becali a început cum a început, dar ziceai că merg la Mecca, atunci când mergeau la Becali. De ce? Pentru că banii au început să fie tot mai mult valorizați. Și e un om de succes Becali? Da, doar are bani! A făcut bani. Or, cum faci banii, pentru mulți nu mai conta!

Eh, în anii `90 făceau talk-show-uri Sava, Manolescu, și uitați-vă la emisiuni acum - Noră pentru mamă, Mamă pentru tată - numai dintr-astea sunt, adică ăsta e nivelul!

Avocatura.com: Vreau să vă întreb, domnul Bulai, după cum știm, crima - sau infracțiunea - e necesară, are o funcție socială...

Bulai: E un fapt social cum ar spune Durkheim, da.

Avocatura.com: Și tot potrivit lui Durkheim, unul dintre momentele definitorii în istoria infracțiunii sau a crimei și devianței a fost Revoluția Industrială. Și v-aș întreba dacă în societatea românească, momentul definitoriu a fost Revoluția din `89?

Bulai: Nu, nu. Trebuie să nuanțăm lucrurile, pentru că noi am avut o revoluție industrială autentică doar în comunism. Care nu înseamnă industria, în sine, ci e vorba de creșterea ponderii populației care lucrează în orașe.

Orașul este mult mai infracțional. De fapt, el are aproape toate infracțiunile. Miami, de exemplu, este pe locul 5 în Statele Unite, dar are o infracționalitate mai mare decât toată Marea Britanie la un loc. Asta ca să ne dăm seama de discrepanțe uriașe. Serialul acela american, din anii `90 - Twin Peaks - a avut un succes imens pentru că era foarte touching așa, iar asta pentru că acțiunea se petrecea într-un orășel mic în care, în America nu se întâmplă nimic, nu fură nimeni. Polițistul îl duce pe copil la școală. Și o crimă era ceva șocant, față de orașele mari, unde ai crime la câteva secunde.

Dar asta este o lume mai specială. Acum, noi comunismul l-am văzut mai curățel, așa, din punctul ăsta de vedere, pentru că nu știam. Că n-aveai imagini. Acum există ostentația să se pună aceste imagini. Da? Cea mai mișto declarație a avut-o Cristoiu mai demult - nu mai era la Evenimentul, dar mai demult, mi-a zis mie - zice: "Dom`le, ajunsesem la Evenimentul: «Viol!» «E în grup?» «Nu, nu îl dăm, e prea puțin!»."

Asta pentru că se ajunge la o saturare de informație. Și de aceea ai senzația socială că este agonie. Erau crime, erau de toate. În general e o rată care nu se schimbă atât de mult. Și în comunism erau mari probleme cu moldovenii care veneau din cultură rurală, în cultură industrială. Ce se întâmplă? În cultura rurală, există un control fantastic care este oprobriul public al comunității, al satului. Și vedeai așa: moldoveanul care la el în comună nu se îmbăta, zicea "Bună ziua", "Sărut-mâna" pe stradă, era super ok. Măi, se ducea în Brașov, se îmbăta ca porcul, se bătea, iar asta pentru că nu mai exista presiunea socială și nu erau instituții, pentru că lumea urbană îți conferă un anonimat, e un alt gen de viață.

"99% din ce s-a creat în umanitate s-a creat în orașe. Și bun, și rău"

Deci au fost probleme și în comunism, cu siguranță. Mai ales că, fenomenul industrializării și al trecerii la zona urbană de lucru, de viață urbană, duce la orașe - știți cum e: 99% din ce s-a creat în umanitate s-a creat în orașe. Și bun, și rău. Da? Deci asta-i viața.

Avocatura.com: Tocmai l-ați contrazis pe Blaga.

Bulai: Nu, nu, lumea e creație urbană! Din Antichitate, până azi, e urbană. Cât despre rău... Atenție, că n-o să găsiți drogați la țară, ci la oraș, pentru că aici e un mediu cu totul special. Or, am avut urbanizare forțată în România, cu dramea de-alea... Încă mai erau oameni, prin anii `80. Vedeai șoferul de autobuz cu papucii alături, deci el conducea desculț, cu mileuri... Venea omul de la țară, i se părea aiurea... Mai creștea omu` niște viță de vie în balcon... Mă rog, am rămas toți cu niște obiceiuri. Nu devii chiar așa orășean, de la prima generație. Adică, "Oi fi eu născut în București, dar tot îmi permit să fac un grătar în balcon!" Sunt tranziții normale.

După `90, a crescut infracționalitatea doar de un anumit fel, un anumit tip de infracționalitate cu care nu te confruntai. N-aveai drogați înainte de `90, adică numărul lor era insignifiant, tentațiile erau mai mici... Acum presiunea pentru bani e mai mare și te tentează mai mult. N-ai avut prostituție în halul ăsta - că ai avut prostituție întotdeauna, dar nu la nivel de industrie. Mă rog, sunt diferențe date de context; s-a furat mai mult după `90 pentru că aveai ce să furi, furai de la Stat, în primul rând. Se fura și înainte, dar înainte nu era nici măcar conceptul de furat, că era fabrica ta cum ar veni, știți? Adică chiar nu era... Mai era așa, o semi-toleranță, de mai luai niște produse de pe la fabrică...

Avocatura.com: Deși vorbeam ieri cu un avocat și spunea că, potrivit legii, chiar dacă furi de la tine, tot furt este.

Bulai: Da, da, știu. Dar asta zic, era o toleranță... Gândiți-vă că erau balcoane închise cu cornier, că nu erau termopane pe vremea aia. Dar, în România, nimeni nu vindea cornier, că era produs industrial. Și totuși, toate orașele aveau balcoane închise, deci ăla era furat. Dar, atenție, Statul știa, doar că era tolerată povestea asta. Mă rog, sunt multe de spus... Copiii mergeau în agricultură, cu autobuzele, să culeagă fructe, toamna. Dacă la dus, mergea mașina ușor, la întors abia mergea. Că erau tone în plus de fructe, de legume. Copiii aveau 10 ani și - mă rog - știu povești în care cineva a făcut scandal și, prim-secretarul a dat cu ăla de pământ: "Lasă-i mă, după ce că-i exploatăm, lasă-i dreacu să ia..."

Adică erau mai nuanțate lucrurile, dar fenomenul exista, nu a apărut peste noapte. Dimpotrivă, putem spune că nu era atât de vizibil. Că era controlul social mai puternic, da, că era control comunist, nu era frecția de acum. Adică era cu totul alt gen de serviciu de informații... Repet, sunt tipuri noi de infracțiuni. Asta este cert. Și mai e o chestiune - să n-o uit! Datele statistice, în zona asta, te înșală perfect. Pentru că tu iei datele care sunt înregistrate. Întrebarea este cum s-au înregistrat și ce se înregistrează?

Eu știu un ministru de interne care și-a luat o papară extraordinară, că a dat sarcină la ăia să rezolve zeci de mii de cazuri nerezolvate. Și ăia nu le băgau în sistem. Adică, de ce să aibă A.N.-uri? Nu le băgau, dă-le dreacu! Or, ăla, când i-a pus să lucreze corect, a avut zeci de A.N.-uri. Și efectul a fost: "Bă, da` ce de rahat ministru... Fii atent câte cazuri are". Săracul încercând să-i pună pe ăia să lucreze, și făcându-i să lucreze mai bine! Adică, problema e cum sunt înregistrate cazurile. Și dacă toate cazurile sunt înregistrate bine, e una. De exemplu, eu am suspectat întotdeauna că ăștia de la Poliție, dacă i s-a furat lu` ăla ceva din mașină, nici nu se omoară. Și dacă dai o declarație să te simți tu bine, bravo ție! Pentru că nimeni sănătos la cap nu mai întreabă, pentru că cine știe din ce întâmplare o să dea peste ceva. Și te-ai obișnuit, nu mai faci.

E-adevărat că, din punctul ăsta de vedere, erau mai serioși la începutul anilor ‘90 sau în comunism. În comunism, am auzit că veneau cu amprente, că i-a furat lu` ăla... Nu știu ce putea să aibă într-o Dacie 1300! Dacă te împingeai în ușă se deschidea singură, vorba aia.

Avocatura.com: Și apropo de anomie, intervine și respectul mai mare față de autoritate, comparativ cu deziluzia față de autoritate din prezent.

Bulai: E foarte amestecată perioada asta. Nu știu dacă era respect, era frică în mai mare măsură. Era și respect, dar era frica aceasta că ești controlat. Acum, lucrurile sunt mai nuanțate, pentru că imaginea este că nu se face treabă, sunt mulți actori, în ultimii ani au intrat tot felul de ciudați... Mă refer la Poliție. Poliția locală, care nu știm ce dracu’ fac, că dacă îi întrebi, vor spune: "Nu noi facem aia, nu noi facem aia". Se plimbă pe străzi... Adică... E o oarecare confuzie.

Pe de altă parte, nu aș zice că e o decădere semnificativă. Că nu erau neapărat foarte bine priviți milițienii neapărat înainte de ‘90. Însă, în general instituțiile statului se bucură de mai puțin respect, pentru că sunt puse public sub semnul întrebării.

În general, să știți că în sociologie încrederea în instituții ține de cât de multe atacuri există împotriva unei instituții. Adică, cu cât e mai mare încrederea, cu siguranță există atacuri foarte puține. De-aia încrederea e mare în Biserică și în Armată. Că, uitați, în spațiul public nimeni nu înjură Biserica și Armata. De ce e încrederea cea mai mică în Parlament? Că toată lumea înjură Parlamentul. E cel mai la îndemână. E și cel mai transparent. Iar cu cât o putere este mai transparentă, cu atât încrederea în ea scade. Dacă Dvs. ați merge la Guvern să vedeți cum ăia mănâncă în timpul ședinței de Guvern, că vine masa, mai servesc o gogoșea, nu știu dacă v-ar cădea bine...

Avocatura.com: Apropo de putere, domnule Bulai, am avut o discuție cu domnul Cristian Pîrvulescu, pe tema "De ce corupe puterea". O să vă întreb și pe Dvs. cum se explică, sociologic, corupția.

Bulai: Pentru cazul societății românești, dar și în general, există în primul rând o presiune socială pentru a avea - în cazul României - bani. Poate să fie și putere, poate să fie și altceva. Când există o presiune socială foarte mare asupra ta, îți definește niște obiective, niște scopuri în viață. În viață însă, ca să ajungi la niște obiective, la niște scopuri, trebuie să ai niște mijloace. Există un mare decalaj, când ai o presiune mare, pe scopuri cât mai înalte - nu contează care sunt - și nu ai mijloace suficiente, atunci sigur că există presiunea, la rândul tău mare, să utilizezi alte mijloace, care nu sunt legale. Asta este universal.

Dacă peste chestia asta, intervin două lucruri: 1. Anomia despre care vorbeam, în sensul că nu prea crezi tu în valori și norme. De exemplu, nu mai crezi în principii, nu știu ce, atunci sigur că ești mai dispus. 2. Când anomia funcționează și în zona justiției, și pare că toată lumea face chestia aia, atunci parcă nu e chiar așa de grav. Ăsta este mecanismul la nivel social. Dar repet: cu cât ai presiunea mai mare, vrei mai mult. Gândiți-vă - Asta e valabil și pentru infracțiuni. Pentru orice fel de infracțiuni - la următorul aspect. Puștanului, la 20 de ani, i s-a băgat în cap că succesul social înseamnă ce? Femei, dar asta înseamnă mașină, casă, discoteci. Oricum, toate înseamnă mulți bani. El n-are nici un ban. Și trebuie să facă rost de ei.

I se spune să meargă la școală... Aoleu! Ce? Și cândva, peste 10 ani? "Bă, eu acum aș vrea să mă dau cu mașina, nu peste 10 ani!".

Adică, presiune foarte mare. Sau la o duduie. La o domnișoară. N-o să fie frumoasă 40 de ani de-acum încolo. Ea e presată să se îmbrace, să se aranjeze. Presiunile sunt uriașe. Să ai aia, aia, aia! Nu mai sunt presiuni să înveți. Să fie doamna inginer. Uitați-vă la revista "Femeia", revistă pentru femei. E, la origine, o revistă comunistă pentru femei. Și era pentru femei. Uitați-vă la ea. Ea a mers, culmea, până și prin ‘90 și ceva, 2000, ceva în genul ăsta. Modelele de femeie promovate erau oameni de succes. Care arătau și bine, gagicile, că nu pozau unele urâte acolo. Deci povești - doamna inginer, secretar de partid, ce dracu‘ era, artistă... Și cum tranziționează spre Miss. Dar asta înseamnă alt model social. Îți iei modelul ăsta social, care costă foarte mult, și te uiți în jur: mama, tata te ajută dacă pot. Dacă nu, ne gândim la altceva!