Piperea și Asociații, despre loialitate: "Avocatul trebuie să găsească echilibrul deplin între respectarea legii și urmărirea interesului clientului"

Avocatura.com: Cum vă manifestaţi loialitatea faţă de clienţii Dvs., ca avocat?

Iustin Armașu: Din punct de vedere moral, loialitatea față de client se manifestă sub mai multe aspecte. În primul rând, o relație de succes între avocat și client pornește de la sinceritate. Această calitate conduce la câștigarea încrederii clientului și la o colaborare de lungă durată. În al doilea rând, loialitatea față de client se manifestă prin devotament. Devotamentul nu se rezumă la simpla îndeplinire a obligației (de mijloace) stipulate în contract. Avocatul trebuie să aibă un rol activ în relația cu clientul, pornind de la informarea continuă și sinceră, continuând cu inovarea pe tot parcursul litigiului și terminând cu respectarea confidențialității. După cum se menționează și pe site-ul SCA Piperea și Asociații, pentru mine, fiecare caz încredințat (începând de la cazurile pro bono și terminând cu cele cu un mare impact pe piața avocaturii din România) reprezintă o provocare. Și nu, nu este un deziderat, ci un principiu pe care încerc să îl respect întotdeauna, empatia față de client nezdruncinând profesionalismul cu care tratez cauza.

Altfel spus, sfera noțiunii de loialitate, sub aspect moral, o depășește cu mult pe cea prevăzută de profesia de avocat, relația dintre ele fiind de la întreg la parte.

Probabil că tentația de a încălca unele dintre atributele loialității (îndeosebi sinceritatea) sau, și mai grav, prevederile legale, pentru a obține foloase imediate, mai mult sau mai puțin juste, se manifestă și în această profesie. De aceea spunea ilustrul avocat Hurmuz Aznavorian că "marii avocați se recrutează din rasa celor mai de seamă oameni. Ei trebuie să fie elitele generației lor". Poate că nu orice persoană are tăria de caracter să reziste acestor tentații și, de aceea, fără să îmi doresc să supăr pe cineva, opinez că ar trebui să se orienteze către alte profesii sau … meserii.

Simina Popescu: Relația avocat client se bazează pe loialitate, atât din partea avocatului, cât și a clientului. Numai astfel se poate dezvolta o legătură strânsă între avocat și clientul său în vederea derulării unei colaborări bazate pe încredere și respect reciproc.

Întreaga activitate a avocatului desfășurată pentru un anumit client este rezultatul devotamentului său față de acel client și, de ce nu, chiar față de profesia sa. De altfel, ansamblul legislației care guvernează profesia de avocat cuprinde reglementări menite să insufle avocatului sentimentul de loialitate în relația cu clientul, precum și să garanteze că exercitarea profesiei se bazează pe devotamentul față de client. Cu toate acestea, loialitatea față de client nu este numai o obligație legală, ci o trăsătură de caracter a avocatului pe care acesta o dobândește odată cu experiența.

În ceea ce mă privește, loialitatea față de client este o trăsătură naturală fără a fi neapărat o obligație și cred că acesta este secretul practicării cu plăcere a acestei profesii. Așa cum am învățat în cadrul Piperea și Asociații, pentru mine, fiecare client este la fel de important, indiferent de complexitatea cazului său, astfel încât fiecare dosar trebuie tratat cu aceeași implicare.

Astfel, fidelitatea mea față de client se manifestă, în primul rând, prin desfășurarea competentă și profesionistă a tuturor activităților pe care le implică fiecare caz, orientate spre realizarea interesului clientului. Interesul clientului se confundă cu interesul meu în calitate de avocat al acestuia, fără ca urmărirea interesului clientului să depășească limitele legale și exercitarea cu bună-credință a profesiei mele.

În concret, încerc să tratez fiecare speță ca și cum eu aș fi persoana implicată și să fac tot ce îmi stă în putință pentru rezolvarea situației sau câștigarea litigiului, după caz. Loialitatea mea față de client se regăsește în fiecare activitate pe care o desfășor pentru acesta.

Informarea corectă și completă a clientului, discutarea strategiilor procesuale, găsirea celor mai bune soluții, efectuarea tuturor demersurilor prevăzute de lege, asigurarea confidențialității, evitarea conflictului de interese sunt tot atâtea fațete ale devotamentului față de client.

"Manifestarea loialității față de client trebuie să îmbrace întotdeauna haina legalității"

Avocatura.com: La Congresul Avocaţilor din acest an, preşedintele Traian Băsescu declara că cel mai spectaculos conflict din Justiţie este dualismul între loialitatea faţă de client şi respectul faţă de lege. Cum comentaţi?

Armașu: Cel mai probabil, afirmația pornește de la concepția, eronată în opinia mea, potrivit căreia clientul și, într-o oarecare măsură, avocatul se află într-un etern conflict cu legea. Deși nu sunt avocat de penal, cred că, în principiu, clientul apelează la serviciile unui avocat pentru a afla care este procedura legală care trebuie urmată într-o anumită situație (consultanță), să își valorifice drepturile într-un mod cât mai profesionist, fie ca reclamant, fie ca pârât (litigii).

Demersurile avocatului trebuie să se circumscrie întotdeauna dispozițiilor legale, aspect care, cel puțin în spiritul în care m-am format în cadrul SCA Piperea și Asociații, este lesne de îndeplinit. Poate și din prisma imaginii pe care o are dl. profesor Gheorghe Piperea, unul dintre cei mai integri oameni pe care i-am întâlnit (colaborez cu dumnealui din anul 2009), clienții nu mi-au solicitat niciodată să încalc legea sau să efectuez demersuri la limita legii. Anumite întrebări de-ale anumitor clienți, poate cauzate de necunoașterea legii, au primit întotdeauna un răspuns care respectă dispozițiile legale. Și, întotdeauna, soluția oferită a fost suficientă pentru client, care nu a dorit încălcarea legii, situându-mă în categoria avocaților norocoși din acest punct de vedere.

În orice caz, legislația profesiei îl protejează pe avocat de anumite intenții ilicite ale clientului, acesta putându-se retrage, fără obligații suplimentare, din raportul contractual. Dar nu cred că o astfel de ipoteză a fost avută în vedere de către dl. Traian Băsescu.

Popescu: Avocatul este dator ca, în exercitarea profesiei sale, să îi prezinte clientului situația sa și să îi ofere sfaturi juridice în conformitate cu legea. De asemenea, în cazul în care dorințele sau interesele clientului nu se încadrează în limitele legale, avocatul trebuie să își avertizeze clientul și să îi explice care sunt demersurile legale în cazul respectiv. În măsura în care clientul insistă în adoptarea unei strategii pentru care nu este prevăzută o cale legală, deontologia profesională îl determină să își îndrume clientul spre adoptarea soluțiilor legale și să refuze prestarea serviciilor juridice în cazul în care clientul insistă în afacerea respectivă.

De altfel, legislația profesiei de avocat reglementează, spre exemplu, obligația avocatului de a se retrage din cauză de îndată ce suspectează în mod serios că respectiva operație ar avea drept rezultat o spălare de bani și când clientul nu înțelege să renunțe la respectiva operațiune.

În opinia mea, acest presupus conflict nu poate fi generalizat. Gestionarea raportului dintre loialitatea față de client și respectul față de Justiție ține de conștiința fiecărui avocat.

Așa cum obișnuiește domnul profesor Gheorghe Piperea să îl numească, "avocatul este apărătorul cetății", ceea ce implică existența unui echilibru deplin între respectarea legii și urmărirea interesului clientului. Or, avocatul care își încurajează clientul să încalce legea își depășește menirea de avocat. Exercitarea profesiei de avocat presupune până la urmă aplicarea legii în vederea atingerii interesului superior al clientului, fără a se înțelege că interesul clientului primează față de respectarea legii.

Avocatura.com: Cum gestionaţi o situaţie în care sunteţi prins între exercitarea cu bună-credinţă a profesiei şi manifestarea loialităţii faţă de client (printr-o activitate speculativă precum cererea unui nou termen de judecată, tergiversarea procedurilor etc.)?

Armașu: Exercitarea cu bună-credință a profesiei de avocat presupune, inter allia, valorificarea drepturilor clientului și respectarea dispozițiilor legale. Or, în situația în care interesul clientului este acela de a obține un nou termen de judecată, fapt care este posibil și legal, o urgentare inutilă a soluționării cauzei ar fi absurdă. Ceea ce nu trebuie omis în nicio situație este că avocatul este un profesionist al Dreptului și, de ce nu, trebuie să fie un model de conduită în fața instanței. Chiar și la o abordare superficială asupra profesiei de avocat, se poate constata că imaginea avocatului este principalul său asset. Așadar, ca să răspund la întrebarea dvs., manifestarea loialității față de client trebuie să îmbrace întotdeauna haina legalității, și, nu în puține rânduri, legislația îi conferă posibilitatea clientului de a-și valorifica drepturile fără a exista un abuz de drept sau o încălcare a legii.

Popescu: Aș vrea să menționez încă de la început faptul că imaginea avocatului, respectiv a formei de exercitare a profesiei de avocat, are o importanță majoră în ceea ce privește pretențiile clienților. Astfel, în cadrul SCA Piperea și Asociații, am avut ocazia să observ activitatea colegilor mei mai experimentați și să dobândesc eu însămi experiență în ceea ce privește gestionarea situațiilor de acest tip, astfel încât să evit de fiecare dată adoptarea unei atitudini șicanatoare sau abuzive.

Totuși, această așa-numită activitate speculativă la care faceți referire nu vine neapărat în contradicție cu buna credință în exercitarea profesiei. Avocatul trebuie să aleagă cea mai bună strategie procesuală pentru clientul său, putând să valorifice în acest scop mijloacele legale puse la îndemână de legiuitor.

"Piața avocaturii este guvernată de concurență"

Avocatura.com: Avocaţii, în general, se declară loiali faţă de clienţi, loiali faţă de breaslă dar şi faţă de statul de drept. În plus, cel puţin teoretic trebuie să respecte şi concurenţa loială. Cum credeţi că îşi face aceasta loc printre valorile enumerate anterior şi cum pot fi respectate toate fără a se anula una pe cealaltă?

Armașu: Un rol important în asigurarea concurenței în domeniul avocaturii este deținut de publicitatea formei de exercitare a profesiei de avocat. Publicitatea întreține concurența în piață. Bineînțeles că statutul avocatului și principiile care guvernează profesia, limitează de la sine publicitatea în această materie.

Ținând cont de acest aspect, legislația profesiei de avocat trasează liniile directoare ale publicității, precum și limitele acesteia. Modificările recente ale statutului profesiei de avocat, intervenite prin Hotărârea nr. 852/2013 au adus noi limitări în materia publicității formelor de exercitare a profesiei de avocat. Dacă aceste norme legale sunt sau nu ancorate în realitatea socială a anului 2014 rămâne de analizat în timp.

Concurența loială contribuie pozitiv la desfășurarea unei activități de valoare a avocatului. Totuși, îngrădirea excesivă a publicității determină, implicit și limitarea concurenței. De aici am putea spune că se creează un context favorabil pentru un potențial conflict între respectarea unei concurențe loiale și a loialității față de client, stat de drept și breaslă, de vreme ce avocatul este nevoit să se descurce mai greu în lipsa unei publicități adecvate pentru a-și exercita profesia. Dar, în același timp, trebuie să recunosc că nu există o publicitate mai bună sau mai frumoasă decât recomandarea clienților mulțumiți.

Cred că aspectele prezentate demonstrează că toate valorile enumerate și concurența loială nu se exclud una pe cealaltă, ba chiar există un raport de coordonare și de stimulare între acestea.

Pe de altă parte, probabil că un veritabil conflict între avocați va subzista cu privire la publicitatea formei de exercitare a profesiei.

Popescu: În primul rând, concurența loială poate fi respectată cu un efort minimal din partea avocaților. Tocmai trăsătura acestei concurențe de a fi loială asigură îmbinarea perfectă între valorile în discuție. Astfel, atât timp cât concurența se încadrează în limitele loialității, așa cum prevede legea, nu poate fi generat un conflict între aceste valori. Odată ce aceste limite ale loialității concurenței sunt depășite am putea vorbi despre un astfel de conflict.

În al doilea rând, loialitatea față de clienți, față de breaslă și față de statul de drept nu vine în niciun caz în contradicție cu respectarea concurenței loiale. În opinia mea, tocmai concurența este cea care determină exercitarea de către avocat a profesiei sale cu dedicare și profesionalism din dorința de a deveni din ce în ce mai bun și de a-și face un nume pe piața avocaturii. Avocatura este o profesie liberală, iar piața avocaturii este guvernată de concurență.

Or, în acest context, concurența apare ca un coercitiv pentru avocat de a-și manifesta devotamentul față de toate valorile menționate de dumneavoastră. Pentru a se face cunoscut și a practica profesia la cel mai înalt nivel, interesul avocatului este să nu greșească, să aibă o reputație nepătată. Concurența elimină de pe piață avocatul care nu respectă valorile și principiile după care se ghidează această frumoasă profesie.

Astfel, în opinia mea, concurența loială este benefică pentru exercitarea profesiei de avocat și are un rol hotărâtor în dezvoltarea armonioasă a muncii avocatului și a profesionalismului cu care acesta își desfășoară activitatea.

Avocatura.com: Vă poate determina loialitatea faţă de client să blocaţi o tranzacţie? Iar dacă clientul participă la toate negocierile, dvs. ca avocat îl reprezentaţi sau îl asistaţi? Şi care este situaţia care vă poate face să abdicaţi de la interesul clientului Dvs.?

Armașu: În situația în care clientul este asistat de către avocat, în conformitate cu dispozițiile Codului deontologic, discuțiile se vor purta, în principal, între avocați. Dar, nimic nu împiedică clientul să intervină ori de câte ori este necesar și mă refer la aspecte care țin de oportunitatea deciziilor și de situația de fapt. În orice caz, cred că ar fi trebuit să menționez încă de la început că fiecare întâlnire, indiferent dacă reprezint clientul sau doar îl asist, este pregătită minuțios, fiind elaborată o strategie la care lucrează mai mulți avocați. Avantajul meu este că întotdeauna mă pot baza și pe experiența și pe cunoștințele avocaților din cadrul SCA Piperea și Asociații, consolidându-mi încrederea că interesele clientului sunt protejate la cel mai înalt nivel.

Am arătat, chiar dacă succint și pragmatic, că loialitatea față de client este un concept complex, depășind cu mult sfera prevederilor legale, conținând și principii morale, însușiri de caracter și nu numai. De aceea, orice tranzacție va fi blocată dacă interesele clientului sunt în acest sens, iar legislația o permite.

Așadar, avocatul nu trebuie să abdice de la interesul licit al clientului său în nicio situație, fiindu-mi aproape imposibil să îmi imaginez o excepție. Înainte de a prelua un caz, verific temeinic dacă în cazul încredințat poate exista o situație care m-ar împiedica să îmi desfășor activitatea cu profesionalism (exempli gratia un eventual conflict de interese) și elaborez strategia procesuală în conformitate cu dispozițiile legale și cu interesul clientului.

Popescu: Referitor la prima întrebare, cred că trebuie să pornim de la noțiunea de tranzacție. Mă gândesc la două sensuri ale acestei noțiuni.

Pe de o parte, am în vedere noțiunea de tranzacție ca afacere, business, între profesioniști. În acest caz, apreciez că loialitatea pentru client se poate opune încheierii tranzacției respective în cazul în care apreciez că aceasta nu este avantajoasă pentru clientul meu.

Pe de altă parte, am în vedere tranzacția și ca mijloc de stingere pe cale amiabilă a diferendului dintre părți.

Cu privire la acest sens al noțiunii de tranzacție, precizez că, aceasta are la bază ideea de compromis. De regulă, în situația în care se întrevede posibilitatea încheierii unei tranzacții, clientul prezintă așteptările sale cu privire la eventuala tranzacție și trasează niște limite în cadrul cărora să se poarte negocierile, respectiv dimensiunea concesiilor sale și ce dorește în schimbul renunțărilor sale.

În ceea ce mă privește, față de poziția clientului, analizez consecințele juridice, economice și morale pe care le determină încheierea tranzacției în oricare dintre formele prezentate de client. De asemenea, am în vedere șansele pe care le are speța clientului meu prin apelarea la forța coercitivă a statului sau prin continuarea litigiului, în cazul în care acesta este deja început.

Apoi, de comun acord cu clientul meu, stabilesc strategia negocierilor.

Avocatul cunoaște interesele clientului său și se orientează spre direcția care oferă șansele cele mai mari pentru rezolvarea totală a problemei clientului.

Bineînțeles că, în măsura în care negocierile nu se îndreaptă în direcția dorită de client sau constat că nu există nicio șansă în vederea încheierii tranzacției în vreuna dintre formele pe care le-am stabilit de comun acord cu clientul, apreciez că negocierile au eșuat, iar încheierea tranzacției nu este posibilă.

Este, de asemenea, posibil ca, pe parcursul negocierilor, să constat că intențiile părții adverse nu sunt tocmai sincere, iar încheierea tranzacției ar putea avea consecințe negative pentru clientul meu.

În aceste condiții, cred că tocmai loialitatea față de client impune blocarea tranzacției dacă îmi dau seama că există posibilitatea ca tranzacția să îi dăuneze acestuia.

În cazul în care clientul participă la negocieri, acestea se poartă tot prin intermediul avocatului. Desigur, clientul intervine în cazul în care această intervenție este necesară, însă totul se derulează după o strategie bine stabilită dinainte.

Cu privire la a treia întrebare, o ipoteză care m-ar putea determina să abdic, dacă putem spune astfel, de la interesul clientului ar fi aceea în care constat că acest interes nu corespunde deontologiei mele profesionale. Bineînțeles că, în această situație sunt datoare, așa cum am arătat anterior, să îi prezint clientului consecințele încheierii tranzacției și să încerc să îl determin să ia o decizie corectă.

"Incriminarea unor fapte nu duce la eliminarea lor"

Avocatura.com: Ce credeţi că s-a întâmplat cu loialitatea în avocatură, astfel încât legiuitorul s-a simţit obligat să sancţioneze, în noul Cod Penal, asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284)? A apărut această infracţiune ca urmare a unui comportament neloial al avocatului sau a intervenit legiuitorul preventiv, cunoscut fiind că societatea evoluează în sensul denigrării valorilor?

Armașu: Nu pot prezenta date statistice cu privire la astfel de înțelegeri frauduloase în dauna intereselor clientului, dar, probabil, din moment ce legiuitorul a înțeles să introducă o astfel de incriminare a faptei, nu erau de neglijat.

Din păcate, nu în puține rânduri, am auzit de la clienți plângeri cu privire la avocații angajați înainte de a apela la SCA Piperea și Asociații, fiind făcute diverse speculații privind legăturile dintre foștii avocați și partea adversă. Nu știu cât erau de întemeiate, dar, la acel moment, soluția practică era exclusiv formularea unei revizuiri pe motivul că partea a fost apărată cu viclenie, fapt ce constituia o veritabilă probatio diabolica. Altfel spus, din păcate, efectele acestor înțelegeri frauduloase, dacă existau, produceau efecte ireversibile. Am întâlnit cazuri, îndeosebi în materia drepturilor reale, în care, într-adevăr, s-ar fi putut naște serioase suspiciuni cu privire la intențiile avocatului (neachitarea onorariului de expert în condițiile în care partea susținea că i-a înmânat avocatului suma de bani necesară, neexercitarea căii de atac în termen etc.). În alte cazuri, neglijența avocatului era mai subtilă (neinformarea clientului cu privire la posibilitatea angajării unui expert consilier, urmată de neformularea unor obiecțiuni la un raport de expertiză care prezenta erori vădite în defavoarea părții pe care o reprezenta etc.). În orice caz, refuz să cred că aceste cazuri reprezentau un modus operandi, fiind probabil cazuri izolate care nu fac cinste profesiei.

Noua reglementare, cel mai probabil, va avea un rol preventiv. Așadar, dacă astfel de înțelegeri frauduloase existau, numărul lor se va reduce.

Totuși, organele de cercetare penală au la îndemână suficiente mijloace pentru a putea dovedi înțelegeri efectuate în frauda intereselor clienților avocaților și, în consecință, relațiile sociale privind înfăptuirea Justiției, precum și cele privind ocrotirea dreptului la apărare vor fi mai puțin vătămate.

Pentru a vă oferi un răspuns la întrebarea dvs., având în vedere și mediul în care lucrez, nu cred într-o deteriorare a loialității față de client. Dimpotrivă, concurența din piața avocaturii, precum și mijloacele restrânse de publicitate a formei de exercitare a profesiei au obligat avocatul să aibă o abordare customer – oriented și, în egală măsură, să câștige încrederea și respectul clienților și pentru propriul prestigiu.

Atât realitatea socială, cât și evoluția legislativă sunt în sensul oferirii unei protecții sporite și speciale clienților. Așadar, indiferent de cauzele care au stat la baza noii reglementări, cred că scopul preventiv al incriminării va fi îndeplinit.

Popescu: Cred că nu putem nega realitatea reprezentată de faptul că, din păcate, există și situații de tipul celor la care se referă art. 284 Cod penal. Este datoria legiuitorului, determinată de evoluția/involuția societății, să incrimineze faptele care prezintă pericol social și a căror producere este constatată la un moment dat în societate. Sigur că incriminarea unor fapte nu va duce la eliminarea acestora, ci la estomparea unui fenomen care nu face cinste profesiei de avocat.

Avocatura.com: Consideraţi că articolul 266 din NCP (nedenunţarea) şi articolul 284 din NCP (asistenţa şi reprezentarea neloială) vin în contradicţie în ceea ce-i priveşte pe avocaţi? Cum pot fi respectate ambele articole?

Armașu: Apreciez că ne aflăm în fața unei foarte mici scăpări a legiuitorului și, fără a intra în detalii, cred că va prevala dreptul la apărare. Nu sunt de acord cu cei care susțin pe site-urile de specialitate că avocatul are prea multe drepturi. De fapt, drepturile avocatului sunt drepturile justițiabilului.

Oricine (inclusiv un ucigaș) are dreptul la apărare și la respectarea tuturor dispozițiilor prevăzute de lege, orice îngrădire contravenind drepturilor omului. De aceea, avocatul trebuie să îi fie loial, iar clientul va trebui să aibă încredere deplină în el.

Mai mult, conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 284 este destul de bine conturat, fiind necesar să existe o înțelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare clientului. De aceea, nu cred că ar putea fi aplicabile dispozițiile art. 284 din Codul penal chiar și în ipoteza absurdă a unui denunț formulat de către avocat împotriva propriului client.

Totuși, mă bucur că nu sunt un avocat de penal pentru că nu am aceste conflicte (cu principiile mele morale, cu nedenunțarea infracțiunilor contra vieții etc.). Cred că practica judiciară, dacă va exista, va fi în același sens cu cele descrise anterior, iar o clarificare adusă de către legiuitor ar fi utilă.

Popescu: Infracțiunea de asistență și reprezentare neloială, așa cum este reglementată de art. 284 Cod penal, nu vine în contradicție cu nedenunțarea. Fără a provoca la acest moment o analiză a acestora, apreciez că faptele incriminate prin cele două texte nu se exclud neapărat una pe cealaltă.

Avocatul are un statut special, astfel încât nu cred că nedenunțarea poate fi incidentă în cazul său. În caz contrar, persoanele care au săvârșit infracțiuni contra vieții nu ar mai beneficia de plano de dreptul la apărare garantat de lege.

Avocatura.com: Rămâneţi loial clientului, dacă acesta este de rea-credinţă?

Armașu: Prima îndatorire a avocatului este să încerce să îi explice clientului prevederile legale și riscul acționării cu rea-credință. Avantajul avocatului în fața clientului, în afara cunoștințelor sale juridice, este faptul că este străin de conflictul părților, chiar dacă face tot ceea ce îi stă în putință pentru valorificarea intereselor clientului și chiar dacă empatizează cu acesta în situația încredințată.

În cazul în care se acționează cu rea-credință, colaborarea avocat – client nu mai este o soluție pentru niciuna dintre părți, fiind necesară încetarea raporturilor contractuale sau neîncheierea încă de la bun început a contractului de asistență juridică, după caz.

Popescu: Răspunsul la această întrebare este oferit, pe de o parte, de legislația profesiei de avocat, iar pe de altă parte de conștiința avocatului. Nu cred că este nevoie de o prevedere legală pentru a ști cum să gestionezi o astfel de situație.

Avantajul, dacă îl putem încadra astfel, al profesiei de avocat ca profesie liberală este posibilitatea avocatului de selectare a clientelei.

Avocatul poate refuza un caz și se poate retrage dintr-un caz deja început în ipoteza în care acesta nu (mai) corespunde crezului său profesional așa cum îl numește statutul profesiei. În calitatea de practician al Dreptului, pe de o parte, și de om, pe de altă parte, sunt datoare să încerc să abolesc eventuala rea-credință a clientului prin explicații juridice și de ordin etic. Implicarea într-un anumit caz nu ține numai de partea juridică, ci și de cea morală, socială și economică. Totodată, trebuie ținut cont de faptul că avocatul trebuie să fie independent și să nu se lase influențat de factorul emoțional în relația cu clientul.

Legislația profesiei de avocat conferă dreptul avocatului de a denunța un contract de asistență juridică în situațiile în care consideră că dorințele clientului nu sunt conforme cu prevederile legale.

Prin urmare, devotamentul față de client nu se manifestă prin sprijinirea clientului în cazul în care acesta este de rea-credință.