» Exclusiv

Adrian Toni Neacșu: În instanțe se petrec procese logice, psihologice, care pot fi înțelese de orice avocat pentru creșterea performanței lui profesionale

În a doua parte a interviului nostru cu fostul judecător și membru CSM, avocatul Adrian Toni Neacșu, discutăm despre lipsa de metodă - și de concizie - a avocaților români, felul în care acestea le frânează dezvoltarea profesională, și modul în care respectivele goluri pot fi umplute apelând la ajutorul unui expert. Venind în sprijinul nevoii existente pe piață, Avocatura.com va organiza curând o serie de ateliere de dezvoltare personală pentru avocați, în care unul dintre traineri va fi chiar Adrian Toni Neacșu, autorul best-seller-ului juridic "Convinge judecătorul".

(continuare)

Avocatura.com: Vorbeşti în carte inclusiv despre elemente care ţin de productivitatea avocatului. Din experienţele tale cu ei, sunt avocaţii conştienţi de necesitatea unei metode de time management, şi aşa mai departe?

Adrian Toni Neacşu: În general, viaţa de avocat este extrem de agitată. Trebuie fugi de la o instanţă la alta, de la un dosar la altul, trebuie să fii un manager bun şi din păcate foarte puţini avocaţi ştiu să fie manageri buni ai propriului lor timp. Și, dacă eu spuneam în carte că există foarte mici şanse să găseşti judecători care au timp, care nu sunt grăbiţi, cu atât mai mult trebuie spus şi despre avocaţi că e foarte greu să găseşti un avocat care să nu fie tot timpul pe fugă, să nu fie grăbit, să nu fie în alergătură.

Cred că fiecare avocat are, de fapt, să descopere metoda pe care el o va folosi în activitatea lui profesională. Și mai cred că aceasta nu e aceeaşi pentru toţi. (Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

Da, cred că e o mare nevoie de organizare în jurul unor reguli, metode, a unui management general al timpului, al propriei activităţi şi până la urmă al propriului efort pe care îl depui în dosarele respective. Faptul că poţi folosi o metodă cu nişte reguli, nişte principii pe care le aplici mereu în relaţia cu instanţele, îţi asigură în cele din urmă şi folosirea unui minim de mijloace. 

Pe când, în momentul în care improvizezi de fiecare dată, consumul tău de energie e mult mai mare. Este firesc să fie aşa. Şi atunci, cu atât mai mult, cred eu că este nevoie de foarte multe rigoare în metodele şi comportamentul pe care-l ai ca avocat în relaţia cu instanţa şi nu numai.

Avocatura.com: Cred că există un proverb Zen, care spune că maestrul apare atunci când învăţăcelul resimte nevoia de călăuzire. În avocatură se aplică, dacă ne referim la partea asta de dezvoltare personală? Cu alte cuvinte, se vor naşte aceste activităţi de coaching, training, tocmai pentru că există o nevoie pe piaţă?

Neacşu: Da şi cred că nevoia e mare, se vede, se simte. În avocatură, maeştrii se nasc ceva mai uşor, sau sunt deja născuţi, însă, categoric, nu numai tinerele generaţii au nevoie de ei. Repet, este foarte mare nevoie de mai multă rigoare, şi se simte acest lucru.

"Instanța e imprevizibilă. Dar, cu metoda corectă, incertitudinea poate fi redusă și controlată"

Cred că marea problemă a avocaturii este, de fapt, imprevizibilitatea a ceea ce se întâmplă în instanţă. Nimeni nu poate şti exact ce se întâmplă, nimeni nu poate să proiecteze exact ceea ce se va întâmpla într-un dosar sau într-o instanţă. Cu mai multă rigoare, gradul acesta de incertitudine cred eu că poate fi scăzut. Sau ţinut sub control.

Avocatura.com: Napoleon spunea că pe câmpul de luptă câştigă cel care controlează haosul. Aşa e şi în sala de judecată?

Neacşu: Da, categoric da. Sigur n-a spus-o în legătură cu o sală de judecată? Se potriveşte perfect gândindu-te mai ales pe relaţia aceasta extraordinar de imprevizibilă cu judecătorul. Şi dacă îţi creşti şansele de a înţelege ce se întâmplă cu adevărat în mintea, sufletul judecătorului într-un moment sau altul, îţi creşti, într-adevăr şansele de a deţine controlul, ceea ce este esenţial.

Avocatura.com: Te-aş mai întreba ce face diferenţa între un avocat mediocru, hai să-i zicem obişnuit, si un avocat remarcabil? Tocmai această conştiinţă a nevoii sale de dezvoltare permanentă?

Neacşu: Da, fără îndoială! Eu cred că nu poţi să fii un avocat foarte bun dacă nu eşti capabil să te pui în locul celui din faţa ta. Nu poţi să fii, dacă nu eşti capabil, cel puţin pentru un moment, să te proiectezi în locul judecătorului, la un moment dat, pentru a-l înţelege, pur şi simplu. Pentru a înţelege, mai exact, care sunt aşteptările lui de la tine. 

Dacă îţi creşti şansele de a înţelege ce se întâmplă cu adevărat în mintea, în sufletul judecătorului într-un moment sau altul, îţi creşti, într-adevăr şansele de a deţine controlul. (Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

Există, din păcate, o zonă din avocatură în care lucrurile au încremenit din punct de vedere al formării acum mulţi, mulţi ani. E valabil şi în magistratură lucrul ăsta. Pe de altă parte, în mod clar există un dinamism foarte mare şi o presiune a unor nevoi, care sunt din ce în ce mai conştientizate. Presiune care vine chiar dinspre avocaţi, dinspre mediul profesional. Este, repet, presiunea unor nevoi din ce în ce mai bine conştientizate.

"Adaptarea se învață. Nu o poți face doar din talent"

Avocatura.com: Şi, în acelaşi timp, e şi această evoluţie a societăţii, care ne surprinde şi ne bulversează pe noi toţi. Cine se adaptează cel mai bine...

Neacşu: Da! Cine se adaptează cel mai bine, supravieţuieşte. Ca avocat, trebuie permanent să te adaptezi, locului în care te afli, contextului, momentului, omului din faţa ta. Cred că până la urmă reuşita ţine de adaptare, iar adaptarea nu o poţi face doar din talent interior, o faci prin studiu, o faci înţelegând o metodă, o faci în mod tehnic, învăţând cum să te adaptezi.

Avocatura.com: Îmi mărturisea domnul Piperea într-un interviu recent că avocaţii seamănă de multe ori cu nişte oameni pe o plută, în mijlocul unui ocean de vaiete. O imagine extrem de expresivă. Te-aş întreba dacă avocaţii despre care vorbim - şi care resimt această nevoie de dezvoltare personală - au nevoie de nişte oameni care să-i îndrume, de un cârmaci?

Neacşu: Oricine doreşte mai mult de la propria sa persoană, oricine doreşte o performanţă mai mare de la el însuşi, trebuie, mai devreme sau mai târziu să apeleze la ajutor din afară. Resursele interne de dezvoltare, de a ajunge la un punct, sunt limitate. Mai devreme sau mai târziu trebuie să apelezi la cineva sau la ceva din afara ta. 

Există în momentul de faţă în avocatură o foarte mare nevoie de informaţie, în primul rând, şi de înţelegere a mecanismelor reale care au loc într-o instanţă în momentul luării deciziei. Cred că este un lucru esenţial. Nevoia aceasta există. Desigur că aceste informaţii nu pot fi găsite în interiorul fiecăruia, ci undeva în afară. 

Şi cred că aşa aş explica în primul rând succesul cărţii mele, în sensul în care pur şi simplu am ridicat puţin cortina şi am arătat că ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise, în instanţe, nu e deloc ceva senzaţional, e ceva cât se poate de firesc. Sunt procese logice, în primul rând, foarte normale, sunt procese psihologice la fel de normale care pot fi înţelese de orice avocat şi care, sigur că da, pot fi folosite pentru creşterea propriei performanţe profesionale. 

Avocatura.com: Voiam să-ţi spun că, din punctul meu de vedere, ăsta e şi marele tău merit, faptul că, aşa cum spuneai şi tu, ai ridicat cortina, ai democratizat o informaţie care la un anumit nivel era monopolizată.

Neacşu: Nu numai că era monopolizată, dar era, în primul rând, deformată. Deci percepţia asupra instanţelor, asupra judecătorilor, asupra modului cum ei funcţionează, interacţionează şi iau deciziile era deformată. 

Nu cred că cineva neapărat deţine aceste informaţii şi nu vrea să le dea. Pur şi simplu, aşa se întâmplă. Efectiv, aşa se întâmplă. Există un hiatus între instanţe şi lumea din afară şi e oarecum firesc să fie aşa. Pe de altă parte, ceea ce e în interior nu e neapărat ceva senzaţional. E ceva cât se poate de normal, e un "ceva" ce poate fi controlat,  e un ceva ce funcţionează pe baza unor stimuli. O parte din aceşti stimuli sunt cei pe care îi poate da, îi poate oferi chiar avocatul.

Ce a spus Napoleon, că triumfă cel care controlează haosul, se potrivește perfect în sala de judecată. (Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

"Sunt avocați care scriu cereri kilometrice, plecând de la premisa că judecătorul e obligat să le citească. Fals!"

Avocatura.com: Deci judecătorii nu sunt zei, ca să invocăm clişeul ăla, cum că judecătorii sunt, se cred nişte zei, sunt formaţi la INM...

Neacşu: Judecătorii sunt zei, sunt Dumnezei doar în plângerile la CSM, adică atunci când persoanele nemulţumite se plâng de comportamentul lor, în rest nu! Nu sunt, şi cred că cel mai mult suferă din percepţia aceasta că ar avea o super putere, chiar ei. 

Cel mai mult chiar ei au de suferit. Prin faptul că nu sunt percepuţi la nivelul de umanitate pe care-l au, au cel mai mult de suferit. Gândiţi-vă la un exemplu cât se poate de simplu: am văzut avocaţi, am vorbit cu avocaţi, care scriu cereri de chemare în judecată, sau alte cereri, kilometrice, pe zeci de pagini. Şi le-am spus: "Domnule, faceţi-o mai scurtă!" "Păi, de ce?" "Pentru că n-o va citi." "Cum să n-o citească? E judecător!" Nu există așa ceva! Judecătorul are şi el limite, oboseşte. Mai mult, poate să-i placă sau să nu-i placă. Poate să fie descurajat când vede o cerere atât de lungă. Poate să aibă chef sau poate să nu aibă chef s-o citească. 

Şi atunci, sigur că trebuie să-l ajuţi să aibă chef, sigur că trebuie să-l ajuţi să-i placă ceea ce-i oferi, pentru că, până la urmă de la el poţi obţine răspunsul dorit, şi anume acea soluţie pe care tu o aştepţi în cele din urmă. Şi atunci e normal să te adecvezi lui şi aşteptărilor lui. Dacă nu eşti conştient de asta, te împuşti singur în picior. Tocmai pentru că el nu e Dumnezeu. Nu este. Oboseşte, nu poate. 

Acelaşi lucru la concluzii orale, în sala de judecată. Acelaşi lucru le spun: "Domnule, vorbiţi cât mai puţin." "Păi trebuie să asculte, că e judecător!" Nu, n-ascultă. Ca orice alt om, are şi el o limită biologică a atenţiei la speech-ul cuiva din faţa lui. Care, oricum, nu este peste zece minute, categoric. Tot ce e peste zece minute, deja intră în zona aceasta în care nu mai reţine nimeni nimic şi, de fapt, se vorbeşte de dragul de a se vorbi.

Şi atunci e absolut firesc să fii pragmatic, să-ţi urmăreşti acel scop de care spuneam şi să nu rişti contrariul. În situaţia noastră, să nu rişti să-l enervezi, vorbind prea mult şi să trebuiască să trântească el dosarul, să-ţi dea de înţeles că e momentul să termini.

Avocatura.com: Parcă Voltaire spunea că secretul de a fi plictisitor este să spui tot, nu? Ştiu că şi eu, la un moment dat, ridiculizam tendinţa asta a avocaţilor de a scrie pomelnice. E o expresie care spune că "un câine bătrân nu mai poate fi învăţat trucuri noi". În cazul avocaţilor se aplică, sau constaţi o disponibilitate şi din partea avocaţilor din generaţii de vârsta a doua să înveţe? Pentru că atunci când te duci să te înveţe cineva, clar trebuie să-ţi laşi un pic garda jos...

Neacşu: Aşa este. Pe de altă parte, am fost foarte surprins, în mod pozitiv, de reacţiile unor avocaţi cu experienţă de încurajare la adresa demersurilor mele, inclusiv a cărţii. Pe ideea că "Sigur că informaţiile pe care le-am găsit în carte, pe care tu ni le dai, nu sunt noutăţi. În schimb, sistematizarea este. Adică, sunt toate grămadă." 

Sigur că, în zece ani de zile ca avocat, cam ăsta e nivelul de cunoştinţe, de experienţă la care ajungi, cel pe care eu l-am descris în lucrarea mea. Pe de altă parte, aşezate toate aşa bine şi împachetate, nu le găseşti laolaltă. Trebuie să le iei pe bucăţele. Şi, din punctul ăsta de vedere, repet, am primit un feedback extrem de pozitiv din partea unor avocaţi cu experienţă. Şi încurajări, până la urmă.

Există, din păcate, o zonă din avocatură în care lucrurile au încremenit din punct de vedere al formării acum mulţi, mulţi ani. Avocații resimt nevoia de îndrumare și dezvoltare personală. (Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

"Îi pot ajuta pe avocați să-și descopere și dezvolte metoda"

Avocatura.com: Eu ştiu cât de greu este să scrii o carte şi să ai viziune. Viziunea e totul. Nu mai spunem să-ţi iei timpul să scrii, să-ţi aduni gândurile, să le aşterni pe foaie. E extrem de complicat, pentru că intervin lucrurile din viaţa de zi cu zi care ne deraiază. N-avem privilegiul unui Tolstoi care era conte şi îşi permitea să stea şase luni sau un an să scrie o carte. Te-aş întreba, în final, ce consideri că poţi aduce nou pentru avocaţii care simt nevoia să-ţi ceară sfatul?

Neacşu: Cred că-i pot ajuta să descopere în ei şi în propria lor experienţă profesională şi în propriile lor calităţi o metodă. Cred că fiecare avocat are, de fapt, să descopere metoda pe care el o va folosi în activitatea lui profesională. Și mai cred că aceasta nu e una egală, aceeaşi pentru toţi. Cred că fiecare trebuie să o găsească. Pentru asta pot fi îndrumaţi, pentru asta au nevoie de anumite informaţii, la care nu au acces decât fie fragmentat, fie nu au deloc. Şi cred că până la urmă acesta este principalul lucru pe care eu aş putea să-i învăţ. Să-i ajut să găsească în ei o metodă. O metodă de lucru care să fie adecvată lor, personal.

"Un sfat gratis pentru avocați? Să se adapteze"

Avocatura.com:  Mi-am adus aminte de graţierea lui Miron Cosma. Imediat după ce a ieșit, l-au găsit jurnaliştii şi l-au rugat să le dea un interviu. Şi el a zis "Regret, suntem în capitalism, primul interviu costă". Cu un umor cinic, o să te întreb dacă poţi să le dai un sfat gratis avocaţilor?

Neacşu: Sunt atât de multe, chiar şi gratis, pe care aş vrea să le dau, dar cred că până la urmă linia roşie a discuţiei noastre e aceasta: Adaptează-te. Permanent trebuie să te adaptezi celui din faţa ta. De cele mai multe ori avocaţii au în faţă un judecător de care depinde succesul lor, şi atunci sfatul meu acesta este: adaptează-te judecătorului pe care-l ai, pe care-l întâlneşti.

Avocatura.com: Pentru că nu toţi judecătorii sunt la fel.  

Neacşu: Nu. Nu există o fabrică de judecători, nu există nici măcar doi judecători care să fie identici prin modul în care se comportă în sala de judecată sau în dosar, efectiv, şi atunci fiecare avocat trebuie să facă şi un efort de cercetare şi de înţelegere foarte bine a celui pe care îl are în faţa lui. 

Oricine doreşte mai mult de la propria sa persoană, oricine doreşte o performanţă mai mare de la el însuşi, trebuie, mai devreme sau mai târziu să apeleze la ajutor din afară. (Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

Avocatura.com: E mai simplu să trăieşti după stereotipuri, în lumea asta?

Neacşu: E extraordinar de simplu să trăieşti aşa, însă e total ineficient. Avocatura, prin excelenţă, este o profesie pragmatică. Avocatura nu o practici pentru succesul nematerial, ci o practici pentru a câştiga bani, pentru a câştiga procese, pentru a avea o reputaţie, pentru a avea succes, în cele din urmă. Dacă nu eşti pragmatic, nu ai cum să le ai pe toate acestea. Şi atunci a scăpa de stereotipuri este principala obligaţie pentru a avea succes. 

Avocatura.com: Ca să conchidem, sper să faci un modul la cursul tău din cadrul atelierelor Avocatura.com, şi despre relaţia cu presa a avocaţilor. Cred că acolo chiar trebuie învăţaţi să fie mai flexibili, pentru că ne lovim de extrem de multe idei preconcepute despre munca noastră. 

Neacşu: Probabil că ei nu fac diferenţa dintre jurnalism, comunicare şi promovare. Adică, ori de câte ori în discuţie a fost promovarea profesională, implicarea a fost maximă din toate punctele de vedere. E foarte multă promovare profesională. Din păcate, e foarte puţină comunicare. 

 

Vrei să îți dezvolți cariera și să dobândești noi abilități pentru a-ți spori șansele de succes în profesia de avocat, una tot mai dinamică? Vrei să fii un avocat de secol XXI, și nu unul de secol XX? Urmărește Avocatura.com și înscrie-te la cursurile susținute în cadrul atelierelor de dezvoltare personală pentru avocați, pe care le vom găzdui în parteneriat cu experți reputați.