14.10.2014 | Teodor BURNAR
Fostul judecător Adrian Toni Neacșu a discutat cu Avocatura.com despre nevoia de dezvoltare personală a avocaților, una care își spune cuvântul în relația acestora cu instanțele // Foto: Cristina Ghenea
Ești avocat? Adrian Toni Neacșu și Avocatura.com te învață să comunici cu instanțele!
Pe avocatul Adrian Toni Neacșu trebuie să îl crezi pe cuvânt că știe unul sau două lucruri despre relația cu instanțele. Fostul judecător, autor al unui best-seller juridic pe această temă, a acceptat invitația Avocatura.com de a discuta despre felul în care avocații își pot maximiza șansele de câștigare a unui proces. Și cum teorie știm cu toții, dar practica ne omoară, Avocatura.com va organiza curând o serie de ateliere de dezvoltare personală pentru avocați, în care unul dintre traineri va fi chiar Adrian Toni Neacșu.
 
 

Avocatura.com: Aş începe de la ceva ce se spune mai în glumă, mai în serios: faptul că avocaţii buni cunosc legea şi avocaţii extraordinari îl cunosc pe judecător. Cât adevăr este în această frază?

Adrian Toni Neacşu: În primul rând îţi mulţumesc pentru invitaţie. Mă bucur să văd că nu eşti atât de înspăimântător cât pare a arăta scrisul tău uneori. Sigur că o doză de adevăr în butada asta există, cel puţin în sensul în care, neputând cunoaşte toţi judecătorii cu care avem de-a face în cariera noastră de avocaţi, e bine să ştim măcar modul în care se poziţionează, modul în care gândesc şi mai ales, poate cel mai important, modul în care ne percep pe noi.Modul în care ne văd, cât de mult ne plac, cât de puţin, în anumite situaţii...Mai exact care este efectul pe care noi îl avem în mod profund asupra lor. Deci, din punctul ăsta de vedere, într-adevăr este foarte important să cunoşti judecătorul, să-l cunoşti, însă, din interior. Altfel spus, să ai o privire foarte clară asupra modului în care el este construit.

Avocatura.com: Tu poţi vorbi din ambele calităţi, prin prisma experienţei tale şi a carierei pe care ai avut-o şi o ai în sistemul judiciar. Ai scris şi o carte pentru care te felicit. De unde a venit ideea acestei cărţi şi care este, până la urmă scopul ei, ce-şi propune?

Neacşu: Da, într-adevăr, am o dublă perspectivă, să spunem aşa. De fapt, nu ştiu dacă m-am mutat cu toate bagajele din fosta mea profesie, respectiv nu ştiu dacă am desfăcut chiar toate valizele în noua profesie, cea de avocat. Am încercat cu această carte un demers de introspecţie. Mi-era foarte uşor în ce priveşte persoana mea, însă am încercat ceva mai mult. Am încercat să văd în ce măsură pot extrapola şi la alţi judecători, ajungând, să spunem, în cele din urmă la judecătorul oarecum abstract, la ideea de judecător şi de a-l arăta aşa cum este el în realitate.

Cât timp am fost judecător, alături de colegii mei, simţeam o foarte mare presiune. Dinspre mediu, în general. Presiunea pusă pe judecători e fantastică. Şi presiunea asta cred că are principala cauză faptul că el este perceput ca fiind ceva care funcţionează mecanic, ca ceva lipsit de prea multă umanitate, ca un mecanism.

Demersul meu exact asta a vrut să fie, să-l arăt pe judecător exact aşa cum este el, cu bune şi cu rele, dar în primul rând ca om, cu aşteptări, cu oboseli, cu limite, cu lucrurile bune şi lucrurile rele, specifice omului şi nespecifice automatonului, cum este el adesea văzut.

Unul dintre instrumentele de bază ale avocatului, de când e lumea, este vorbitul. Deprinderea unui vorbit în public - convingător, în primul rând, atrăgător în al doilea rând - este esenţială pentru succesul lui profesional.

(Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

"Există un blocaj între avocat și instanță"

Avocatura.com: Dacă vorbim de faptul că ai vrut să ne prezinţi judecătorul aşa cum este, te-aş întreba de partea cealaltă a avocatului, cum este avocatul?

Neacşu: Încă nu am cunoscut atât de mulţi avocaţi încât să pot scrie o carte în oglindă, "Convinge avocatul", sau "Ce vrea avocatul". Sigur, mă cunosc pe mine şi îmi dau seama că e foarte greu, dar e greu tocmai întrucât există un blocaj între avocat şi partea cealaltă, instanţa, judecătorul. Pur şi simplu comunicarea nu se finalizează niciodată. Nu ştii care este impresia pe care tu ca avocat o laşi judecătorului, iar din lipsa aceasta de finalizare a comunicării se naşte o foarte mare –putem să-i spunem - frustrare, uneori, în sensul în care nu ai răspuns la stimulii cu care tu te duci în sala de judecată, în primul rând.

Şi din acest deficit de feedback al comunicării cred că se naşte şi o foarte mare tensiune între cele două profesii de avocat de instanţă şi judecător, tensiune care din păcate e din ce în ce mai vizibilă în zilele noastre.

Avocatura.com: Concret, în spaţiul public am avut tot felul de incidente...

Neacşu: Exact la ele mă refeream, şi eu sunt convins că acolo pur şi simplu este vorba de o lipsă de comunicare, sau de o comunicare nefinalizată, o comunicare începută, care nu primeşte răspuns.

Avocatura.com: Spuneai de faptul că avocaţii, uneori, nu sunt prea conştienţi de bagajul, chiar şi emoţional, cu care intră în sala de judecată. Cine se face vinovat de asta?

Neacşu: Eu aş zice că avocatul se uită foarte mult înspre el şi mult mai puţin înspre finalitatea activităţii lui. Altfel spus, nu-şi vizualizează permanent scopul. Dacă şi-ar vizualiza scopul, care măcar ca exerciţiu în discuţia noastră nu poate să fie decât cel de a câştiga procesul, de a i se da dreptate în cele din urmă, dacă ar vizualiza mereu această finalitate, şi-ar adecva mijloacele şi comportamentul locului în care se află, sala de judecată, dar şi persoanei în faţa căreia se află, şi anume un judecător.

"De prea multe ori, avocatul se comportă la fel în situații diferite. Cheia este adaptarea"

De prea multe ori, cel puţin din experienţa mea şi din analiza pe care am făcut-o, de prea multe ori avocatul se comportă în mod egal în situaţii diferite. Pur şi simplu nu ţine cont de context. Şi poate că ăsta e unul dintre sfaturile cele mai importante şi cu greutate pe care le-am dat în carte, pe lângă acela că judecătorul nu este robot, nu este automat.

Deci judecătorul nu este robot, nu este automat, trebuie să te adaptezi permanent, ca avocat, locului, momentului şi persoanei pe care o întâlneşti în instanţă. Aşa cum un judecător nu este la rândul lui egal în fiecare moment, în sensul în care citeşte cu mai multă plăcere sau mai puţină plăcere două texte diferite, în sensul în care acordă mai multă încredere unui avocat care-l convinge cu argumentele lui, decât altuia, la fel şi avocatul, din păcate, nu poate fi egal permanent.

Nu există două cereri de chemare în judecată la fel de valoroase din punct de vedere strict al caracterului formal. Altfel spus, capacitatea de adaptare, de adecvare a avocatului la mediul în care se află, cred eu că este principala cheie spre realizarea acelei finalităţi, care ar trebui permanent să fie vizualizată, şi anume câştigarea procesului.

Avocatura.com: Dacă vorbim de adaptabilitate, mulţi avocaţi mi s-au plâns de faptul că Facultatea de Drept nu le oferă instrumentele care le-ar trebui în exercitarea profesiei, atunci când intră în această realitate a lumii juridice. Se plângeau de faptul că nu se fac mai multe cursuri de psihologie, sau se fac doar la suprafaţă. Chiar şi cursuri care ţin de o paletă mai largă, de ceea ce se numește dezvoltare personală. Cum vezi acest lucru? Cum pot deveni avocaţii conştienţi de aceste lipsuri?

Neacşu: Eu cred că avocaţii sunt foarte conştienţi. În momentul în care ei intră în profesie, intră, din păcate, fără minimul instrumentar de supravieţuire în această profesie. Fiecare avocat nou intrat este, practic, pe cont propriu, îşi dă seama că ceea ce a învăţat, bagaj cu care vine din facultate, este unul pur teoretic şi că, de fapt, nu l-a pregătit nimeni pentru viaţa extrem de practică, viaţa profesională extrem de practică în care s-a angajat.

Avocatura.com: Care ar fi domeniile în care ar trebui să se autoactualizeze?

Neacşu: E vorba pur şi simplu de o experienţă care îi poate fi predată într-un mod structurat. Orice avocat, în timp, va căpăta o anumită experienţă. Se va lovi cu fruntea de pragul de sus de multe ori, va avea diferite dificultăţi, diferite probleme. În cele din urmă se va adapta mediului în care tocmai a intrat. Însă o astfel de experienţă nu i s-a oferit în mod formativ, într-un mod structurat.

Cred că e nevoie de o abordare extrem de practică, extrem de pragmatică, legată strict de lucrurile care ţin de exerciţiul profesiei de zi cu zi şi care exced cu siguranţă simplei teorii. Faptul că eşti foarte bun teoretician, faptul că ai avut note foarte mari la discipline în facultate, nu-ţi garantează că vei reuşi din punct de vedere al activităţii profesionale în care intrii. O astfel de formare, extrem de pragmatică, lipseşte din păcate în România în momentul de faţă şi cred că este unul dintre motivele pentru care perioada de adaptare a avocatului după ce a intrat în profesie este foarte lungă.

"Este vital ca avocații să învețe să scrie și să vorbească bine, să deprindă tehnicile specifice"

Există un blocaj între avocat şi partea cealaltă, instanţa, judecătorul. Pur şi simplu comunicarea nu se finalizează niciodată. Nu ştii care este impresia pe care tu, ca avocat, o laşi judecătorului.

(Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

Avocatura.com: O colegă de breaslă spunea la un moment dat că în România majoritatea avocaţilor sunt doar avocaţi, altceva nu ştiu şi în acest context, ea vrea să introducă coaching-ul în lumea avocaturii. Cât de important vi se pare ca avocaţii să fie învăţaţi de către cineva şi cât de mare crezi că va fi receptivitatea lor?

Neacşu: O să dau un citat din mine, deşi nu e prea politicos, şi anume "Deşi nu o ştie, avocatul este deja un scriitor profesionist. Prin frecvenţa cu care scrie şi prin faptul că scrisul este principalul instrument prin care îşi câştigă existenţa, el se comportă exact ca un scriitor profesionist".

Plecând de aici, este evident că este esenţial pentru succesul lui în profesie să capete deprinderi tehnici şi metode specifice unui scris de calitate. Este vital. De asemenea, celălalt instrument de bază al avocatului, de când e lumea, este vorbitul. În aceeaşi măsură. Deprinderea unui vorbit în public, convingător, în primul rând, atrăgător în al doilea rând, este esenţială pentru succesul lui profesional. Eu sunt convins că avocaţii vor înţelege foarte repede aceste lucruri şi cred că sunt deja conştienţi, în mare măsură, că îmbunătăţirea exerciţiului celor două instrumente fundamentale, care le susţin viaţa profesională, este vitală pentru ei.

Avocatura.com: Este o meserie mai complexă decât s-ar aştepta ei pe băncile facultăţii? Având în vedere că implică atât de multe...

Neacşu: Este o meserie mai complexă, sigur că da, inclusiv prin implicaţiile sociale. Dar, dincolo de asta, reducând la esenţă, mie mi se pare că e una dintre profesiile cele mai simple. Repet: nu ai decât două arme: ai verbul scris şi cuvântul. Cuvântul aşternut pe hârtie, respectiv cuvântul vorbit. E foarte simplu. Nici nu ai nevoie de mai mult să fii un foarte, foarte bun avocat. Ai nevoie de elocinţă, ai nevoie să ştii ce trebuie să faci pentru a-l convinge pe cel din faţa ta, ai nevoie să ştii ce se cere de la tine pentru asta, ai nevoie să ştii care este acel tip de comportament pe care trebuie să-l ai în instanţă ca să creşti şansele de a fi în primul rând înţeles.

Avocatura.com: Discutam la un moment dat cu domnul Călin Zamfirescu şi îmi spunea că din punctul dumnealui de vedere, epoca aceea romantică a avocaţilor interbelici care atunci când ţineau pledoaria fermecau o sală şi poate chiar o ţară întreagă, prin intermediul reportajelor publicate de jurnaliştii prezenţi, a apus. Tu cum vezi acest lucru?

Neacşu: Nu pot să-l văd decât în acelaşi sens, într-adevăr, a trecut. În momentul de faţă procesele sunt extrem de tehnicizate...

Avocatura.com: Dar există în acelaşi timp nişte principii care, să spunem, sunt perene în această meserie?

Neacşu: Sigur că da, oarecum în sensul în care retorica, până la urmă, urmărea convingerea cuiva. Elementele de retorică, respectiv acele pledoarii foarte ample, nu aveau decât un singur scop, şi acelaşi scop din ziua de astăzi, şi anume convingerea judecătorului, în cazul nostru, să-ţi dea dreptate, în poziţia procesuală pe care o aveai.

Nu ştiu dacă m-am mutat cu toate bagajele din fosta mea profesie, respectiv nu ştiu dacă am desfăcut chiar toate valizele în noua profesie, cea de avocat.

(Adrian Toni Neacșu, fost judecător, avocat, scriitor)

"Avocatul trebuie să fie în ton cu timpurile. Doar așa își va atinge scopul: câștigarea procesului"

Însă, dincolo de asta, procesul în România se desfăşoară la o viteză mult mai mare decât acum 50 de ani, cu atât mai mult acum o sută de ani. Instanţele, judecătorii nu mai au timp, dosarele sunt foarte multe, nu mai este timp efectiv pentruo prezenţă verbală extrem de amplă în pretoriu. Din punctul acesta de vedere, instrumentele şi metodele pe care avocaţii sunt nevoiţi să le folosească în ziua de azi diferă de cele folosite de bunicii sau străbunicii noştri avocaţi, şi iarăşi este o problemă de adecvare. Avocatul trebuie să se adecveze exact spaţiului din sălile de judecată de astăzi, şi să nu trăiască doar în lumina amintirilor unor vremuri demult apuse.

Avocatura.com: Pentru că vorbeam acum câteva zile cu un regizor şi îl întrebam daca e mai important să convingi uneori publicul, decât judecătorul. Există cazuri în care poţi să pierzi procesul, dar să câştigi pentru că ai captivat publicul.

Neacşu: Abordarea mea este mult mai pragmatică. Scopul avocatului este să câştige procesul. Procesele nu pot fi câştigate decât dacă judecătorul îţi dă dreptate. Nu există o altă modalitate prin care tu, ca avocat, să câştigi procesul pe care îl ai. Sigur că sunt situaţii în care avocatul renunţă la a convinge judecătorul, renunţă deci la a-şi realiza acest scop, de câştigare a procesului, şi vorbeşte pentru sala de judecată. În modalitatea aceasta, probabil că îşi poate construi o notorietate, eventual o reputaţie.

Însă, din punctul meu de vedere, repet, esenţială este vizualizarea scopului, pentru că odată ce ţi-ai stabilit care este scopul, mijloacele ca să-ţi atingi acel scop ies foarte clar în lumină. Dacă scopul este să convingi judecătorul, apoi trebuie să foloseşti acele mijloace tehnice de convingere a lui. E simplu. Trebuie să vorbeşti pe înţelesul lui, trebuie să te faci înţeles, tocmai pentru a putea să scrii acea soluţie care îţi dă ţie dreptate.

Aş spune, mai degrabă, că tipul acesta de abordare teatrală este utilă, dar doar în măsura în care o poţi folosi pentru a convinge judecătorul. În rest, orice alt fel de succes, din punctul meu de vedere, nu este decât unul iluzoriu, care va trece foarte repede în timp. În cele din urmă, şi notorietatea şi reputaţia profesională a unui avocat se construieşte având în vedere portofoliul de dosare câştigate.

Va urma

 

Vrei să îți dezvolți cariera și să dobândești noi abilități pentru a-ți spori șansele de succes în profesia de avocat, una tot mai dinamică? Vrei să fii un avocat de secol XXI, și nu unul de secol XX? Urmărește Avocatura.com și înscrie-te la cursurile susținute în cadrul atelierelor de dezvoltare personală pentru avocați, pe care le vom găzdui în parteneriat cu experți reputați.

 
SURSA: https://www.avocatura.com/stire/11432/esti-avocat-adrian-toni-neacsu-si-avocatura-com-te-invata-sa-comunici-cu-instant.html