 |
|
Avocatul Secret, Episodul 20: Ce-i reproşez "confratelui" Victor-Viorel Ponta. Şi de ce nu votez cu el
Știţi cum se spune? Că este important, când vrei să-i comunici, unei persoane, un reproș, să poți să-l formulezi în așa fel încât el să fie receptat ca un mesaj just. Dar, pe lângă formularea reproșului, cred că este important și momentul în care te adresezi persoanei respective.
Trebuie să alegi momentul în care acea persoană este dispusă să te asculte. Cu toții refuzăm să fim atenți la reproșurile care ne sunt făcute, iar când vine vorba de laudă reacționăm întotdeauna pozitiv și suntem deschiși, vrem să aflăm cât mai multe. Când ni se fac reproșuri, în schimb, devenim defensivi, opaci și încercăm să limităm discursul celui care face reproșuri. Cert este că la momentul de față, probabil că rezultă din toate materialele care au fost publicate pe site, avocații sunt extrem de nemulțumiți de statutul pe care îl au. Și eu consider că este justificată această nemulțumire. Pentru că avocatura a pornit de la un anumit statut în anii de dinainte de `90, a sperat la recâștigarea unei poziții în sfera Justiției, nu de auxiliară a Justiției, ci de participantă activă la implementarea Justiției în țară, iar acum asistăm la o dezamăgire. Tot mai mulți avocați conștientizează - de fapt, părerea mea este că toți avocații conștientizează - că nu suntem participanți la înfăptuirea Justiției în România, și că, în continuare, suntem considerați auxiliari ai Justiției, persoane lipsite de utilitate, deși, în teorie, toți recunosc că fără avocat, Justiția nu poate fi implementată.
Mai cred că, ceea ce-și doresc conducătorii țării, conducătorii Justiției și poate chiar și ceilalți participanți la înfăptuirea actului de justiție, este ca rolul avocatului să fie unul pur formal. Părerea lui să nu conteze, în realitate, dar să i se permită să stea, să fie implicat în procesul de implementare a Justiției, mai mult ca observator, și nu ca participant activ. Toți avocații sunt supărați și dezamăgiți că, după 24 de ani de la Revoluție, n-a fost și nu s-a dorit, practic, recunoașterea statutului de participant activ la înfăptuirea Justiției, în România, pentru avocat. Lucrul ăsta are și un preț. Eu cred că tocmai lipsa aceasta de recunoaștere este capabilă să afecteze chiar statutul de stat de drept al României. Întotdeauna - și am mai spus-o - avocatul este cel care mediază relația Justiției cu societatea. Pentru că avocatul face parte din societate și, dacă s-ar bucura de un statut adecvat în relația cu Justiția, la momentul la care se înfăptuiește actul de justiție, ar fi capabil să aducă nevoia socială chiar în interiorul actului de justiție. Și atunci statul de drept, guvernarea statului prin legi, asigurarea respectării literei și spiritului legii s-ar putea realiza mult mai adecvat. Nu s-a dorit lucrul acesta. "Avocatul european este mai puţin valorizat ca cel din SUA" La întrebarea "De ce?" este greu de răspuns. Pentru că orice răspuns este valabil. S-a plecat cu ideea greșită a înțelegerii statului de drept. Iar avocații au plecat cu o așteptare, dar nu cu una naivă, ci cu o așteptare pe care o are avocatul din perspectiva comparării avocaturii din România cu ceea ce reprezintă avocatura din statele civilizate. Și atunci este firesc să ai aceleași așteptări față de poziția pe care o au confrații tăi ca avocat din alte țări civilizate. Dacă stăm și comparăm drepturile, poziția, respectul, importanța și eficiența activității avocaților din Germania, Italia, Franța, Spania, cu toate aceste elemente care țin de activitatea avocaților din Statele Unite, constatăm că Europa este în urma utilității avocatului ca participant la actul de implementare a Justiției. Avocatul american este mult, mult mai valorizat, mai important, in întregul proces, chiar decât avocații din statele Europei Occidentale. Acum, în România, este foarte rău. Pentru că - cel puțin în ultimii doi, trei ani - sentimentul de inutilitate în demersul întreprins de către avocat îl putem citi pe chipul fiecărui avocat, când iese din sala de judecată. Îl putem afla de la avocați, atunci când intră în relație cu autoritățile statului, fie că sunt autorități administrative, fie că sunt organe ale Poliției sau Parchetului. În funcție de cum suntem tratați în școli - ce li se spune judecătorilor, la INM, despre utilitatea avocaților. Cum suntem tratați de gardian, de cel care asigură ordinea și solemnitatea ședinței de judecată, unde avocații nu se bucură de nici un respect; de cele mai multe ori sunt apostrofați. Cum suntem tratați, de exemplu, de către grefieri - dacă vor să te respecte, bine, dacă nu, nu... Oricum, grefierul are mai multe drepturi și mai multă autoritate decât poate să aibă un avocat. În realitate, eu sunt de acord să acord drepturi și respectul cuvenit fiecărei persoane, și grefierului. Consider că este foarte important în înfăptuirea actului de justiție, dar cum este grefierul important, este și avocatul important. Și n-aș spune că e chiar mai important, este la fel. Cât de important este judecătorul în administrarea actului de justiție, la fel este și avocatul. Cât este procurorul de important în implementarea actului de justiție, la fel este și avocatul.
Eu consider că între avocat, judecător și procuror ar trebui să punem semnul de egalitate, când vorbim despre importanța funcțiilor în implementarea actului de justiție, și nu sunt de acord cu ierarhizarea. Pentru că ierarhizarea duce în derizoriu activitatea celorlalți, iar cel care plătește pentru această ducere în derizoriu este, până la urmă, justițiabilul. Dacă justițiabilul este reprezentat de către avocat, întregul lui demers va fi perceput prin poziția derizorie în care se află avocatul. Dacă justițiabilul este reprezentat de procuror, cum este cazul unei părți vătămate într-un proces penal, va fi perceput cu gradul de derizoriu, de care se bucură procurorul. Pentru că acest grad de derizoriu întotdeauna afectează interesele celui pe care îl reprezintă. E adevărat că, preponderent, procurorul reprezintă interesul Statului, și atunci este greu să duci în derizoriu interesele Statului. Dar, în raportul din fața judecătorului, dacă punem, pe de-o parte, interesul Statului, reprezentat prin procuror, nu putem să-i acordăm întâietate față de cetățean, care este reprezentat de avocat. Ambele valori sunt importante; și Statul e important, dar și cetățeanul. Pentru că, în lipsa cetățeanului, Statul nu poate exista, iar în lipsa Statului, cetățeanul nu se poate manifesta. Ce ne dorim noi, avocații, nu este o poziție superioară; noi ne dorim o poziție de egalitate cu ceilalți participanți la implementarea actului de justiție, bineînțeles, respectând specificul poziției fiecăruia. Procurorul este foarte important, pentru că este titularul acțiunii penale; avocatul nu poate ajunge niciodată la egalitate cu procurorul, pentru că nu se află în situația și nu va fi niciodată în situația în care să poată exercita o acțiune penală. Dar păstrând proporțiile, păstrând atribuțiile fiecărui actor din jocul care presupune implementarea actului de justiție, trebuie să-i situăm la același nivel de importanță, fie și numai o importanță academică, ca să-i spunem așa, sau o importanță la nivel de principiu. Neacordarea acestei importanțe, ceea ce se recunoaște, cum am spus, duce în derizoriu și condamnă la injustiție, de fapt. "Ponta permite să existe această dezordine în sistemul judiciar, care afectează direct avocaţii" La început spuneam că este important și momentul. Momentul pe care l-am ales ca să vorbesc despre nevoile avocaților ține de perioada în care ne aflăm, pentru că suntem în campanie electorală, când domnul avocat Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al României, candidează la funcția de președinte în stat. Este, probabil, cea mai mare recunoaștere de care se poate bucura. Deși, și până acum s-a bucurat de o recunoaștere a importanței politice pe care o are.
Ce aș vrea să-i reproșez domnului avocat Victor-Viorel Ponta este că permite ca, în România, să existe această dezordine din sistemul judiciar, care afectează direct avocații. Să existe, într-o țară, un barou oficial reglementat printr-o lege, care este continuatorul activității avocațiale în România de peste 200 de ani, probabil, și să permiți să existe acele barouri paralele, cele conduse de Bota, de Botomei, reprezintă un deranj în ordinea de drept dintr-o țară. Lucrul acesta este evident. Impactul asupra activității avocaților și, mai ales, contribuția acestui deranj social la bagatelizarea importanței avocatului în implementarea actului de justiție este covârșitor. Apariția acestor barouri ilegale, care funcționează în afara legii, dar cărora li se permite să funcționeze în afara legii, reprezintă, practic, o plată pe care noi - avocații care am ales să ne exercităm profesia în conformitate cu legea și, ce este mai important, în conformitate cu valorile profesiei de avocat - o suportăm cu toții. Este o chestiune de nedreptate și consider că această situație reprezintă o dezordine socială. Ca avocat, Victor-Viorel Ponta trebuia să fie conștient de acest mare neajuns și ar fi trebuit, din poziția de prim-ministru, și de conducător al partidului care are majoritate în Parlamentul României, să fi rezolvat această situație. Gradul de nepăsare pe care l-a manifestat, gradul de dezinteres pe care l-a manifestat legat de problema avocaților - căci și el face parte din tagma avocaților, și el și-a exercitat profesia cu respectarea valorilor profesiei de avocat - îl obligau să rezolve această problemă până la momentul de față. Faptul că nu s-a implicat, că a refuzat să rezolve această problemă, eu consider că este o expresie a nepăsării și totodată o expresie a modului cum vede ordinea de drept din țară, situație care este inacceptabilă pentru un conducător și de Guvern, dar care este inacceptabilă pentru un conducător de stat - poziția Președintelui. Îl fac vinovat și responsabil pentru situația în care ne aflăm, deși aceste barouri constituționale - cum își spun dânșii, dar, în realitate, barouri ilegale - au fost înființate înainte de a căpăta funcția de demnitate publică, respectiv cea de prim-ministru a dânsului, eu consider că atunci când prim-ministrul unei țări este un avocat, în primul rând trebuia să se preocupe de ordinea de drept care reglementează profesia dânsului de avocat. Este un reproș și totodată o caracteristică ce nu-l reprezintă sau nu conferă încredere avocaților, celor ca el, celor cu aceeași profesie ca el, să-l recomande. Eu nu votez cu Ponta, pentru că este incapabil. Dacă la conducerea Guvernului ar fi fost un medic, la fel n-aș fi votat cu medicul respectiv, dacă n-ar fi făcut ordine în sistemul de sănătate, în momentul în care candida la funcția de Președinte. Este o responsabilitate socială. Se presupune că domeniul organizării Justiției este domeniul pe care-l cunoaște cel mai bine. Are experiența și expertiza cea mai vastă, pentru că înainte de a fi prim-ministru, înainte de a fi activist de partid, sau, eu știu, ce-o mai fi fost, a fost avocat. A fost procuror și știe exact cât de important este avocatul în implementarea actului de justiție. Este inacceptabil că a lăsat lucrurile să avanseze și să ajungă în situația în care sunt acum. Iar eu ca avocat mă consider trădat de confratele meu, avocat Victor-Viorel Ponta, care nu s-a implicat în rezolvarea acestei probleme. Pentru că este vorba doar de o soluție legislativă. Nimic altceva. Pur și simplu legislativă, această problemă de dezordine socială. Nu poți să menții dezordinea la tine în casă și să spui că ești bun gospodar. Pentru că asta a făcut Victor-Viorel Ponta, a menținut dezordinea în propria tagmă, între propriii-i confrați, și apoi vine și pretinde că este gospodar.
Avocatul Secret este omul din interiorul sistemului, care dezvăluie pentru Avocatura.com secretele justiţiei si atacă tabuurile acesteia.
Sfârşitul sezonului 1 |
Victor-Viorel Ponta permite ca, în România, să existe această dezordine din sistemul judiciar, care afectează direct avocații. Gradul de nepăsare pe care l-a manifestat, gradul de dezinteres pe care l-a manifestat legat de problema avocaților - căci și el face parte din tagma avocaților - îl obligau să rezolve această problemă până la momentul de față. 