06.08.2014 | Avocatura.com
Tuca Zbarcea & Asociatii, in tranzactia prin care UniCredit Tiriac Bank preia integral portofoliul de clienti corporate ai RBS Romania
Firma de avocatura a asistat UniCredit Tiriac Bank, in continuarea rolului avut in achizitia portofoliului de retail si private banking al RBS Romania din aprilie 2013.

 

Echipa de consultanti care a asistat UniCredit Tiriac Bank in ambele proiecte a inclus opt avocati specializati in drept financiar-bancar, fuziuni si achizitii, dreptul concurentei, dreptul muncii, precum si consultanti fiscali, care au acoperit toate aspectele juridice si fiscale aferente proiectului.

Tuca Zbarcea & Asociatii va continua sa asiste UniCredit Tiriac Bank pe parcursul implementarii tranzactiei.

Achizitia portofoliilor RBS Romania urmeaza unei serii de proiecte din domeniul bancar, in care avocatii Tuca Zbarcea & Asociatii au fost implicati in ultimele 12 luni. Este vorba de proiecte prin care institutiile de credit si financiare isi redimensioneaza prezenta pe piata locala prin achizitii sau transferuri de portofolii.

In acest context, avocatii departamentului de drept financiar-bancar al Tuca Zbarcea & Asociatii au acordat asistenta Piraeus Bank in legatura cu preluarea unei parti din activele ATE Bank in cadrul unei proceduri de divizare partiala, precum si Getin Holding in achizitia Romanian International Bank (RIB) sau a diviziilor de leasing ale Volksbank din Romania si Polonia (VB Leasing Romania si VB Leasing Polonia).

Recent, presa romaneasca mentiona faptul ca Tuca Zbarcea & Asociatii fusese implicata, de partea cumparatorilor, si in recentele tranzactii cu portofolii de credite neperformante ale Volksbank Romania si Banca Comerciala Romana (BCR), totalizand peste 800 milioane de euro.

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/11156/tuca-zbarcea-amp-asociatii-in-tranzactia-prin-care-unicredit-tiriac-bank-preia-i.html