29.07.2014 | Teodor BURNAR
Confraternitatea, onorata la Bulboaca & Asociatii: "Avocatii stagiari sunt viitorul. Sprijinul seniorilor - una dintre cele mai frumoase exteriorizari ale confraternitatii"
Dupa ce am vazut cum este respectata confraternitatea la Voicu & Filipescu, Piperea & Asociatii, Tuca Zbarcea & Asociatii si NNDKP, dar si la unul dintre Barourile importante din tara, astazi a venit randul celor de la Bulboaca & Asociatii sa ne impartaseasca viziunea lor despre aceasta valoare fundamentala a profesiei. Am discutat cu avocatul Cosmin Stavaru, Partener in cadrul Bulboaca & Asociatii, respectiv cu stagiarul Alexandru Asaftei, despre leadership, tradare, cultura organizationala, mentorat si forme fara fond in avocatura.
 
 

Avocat Cosmin Stavaru, Partener Bulboaca & Asociatii

Avocatura.com: Ce inseamna sa fii sef? Ce responsabilitate aveti fata de cei pe care ii conduceti?
   
Stavaru: Nu intamplator termenul cel mai frecvent folosit pentru a desemna conducatorul unui departament sau al unei firme de avocatura este acela de "avocat coordonator". Si aceasta deoarece coordonatorul este liantul principal al echipei care imprima o directie de evolutie, stabileste si supervizeaza obiective, genereaza business si nu in ultimul rand, care vegheaza la bunastarea echipei. Cu alte cuvinte, coordonatorul este un lider si un model profesional pentru ceilalti.

Grija ca fiecare avocat sa aiba o dezvoltare profesionala adecvata, incurajarea descoperirii si exersarii aptitudinilor diferite ale fiecaruia, preocuparea de a asigura un volum de munca sustinut, necesitatea unei evaluari corecte a contributiei fiecaruia si deschiderea catre opiniile si dorintele membrilor echipei sunt doar cateva dintre responsabilitatile pe care le are in mod inerent un coordonator de departament.

Avocatura.com: Cum gestionati conflictele / ambitiile / progresul unui neofit fata de un avocat mai experimentat, dar care stagneaza?

Stavaru: Intr-un asemenea caz e importanta o solutie diplomatica, eleganta, care sa raspunda interesului de stabilitate si progres al firmei. Toti avocatii firmei trebuie sa se simta apreciati, intrucat ei formeaza un corp comun. Atunci cand un organ nu e in buna regula, tot organismul sufera. Nu este benefic sa existe in interiorul organizatiei oameni care nu isi simt locul acolo.

Realizarea acestei armonii poate fi insa dificila. Trebuie sa actionezi cu tact ca sa aplanezi orgoliile aflate in opozitie, mai ales ca multi avocati au o personalitate canalizata pe un spirit competitiv. Probabil cel mai benefic este sa incerci sa eviti asemenea conflicte prin pozitionarea diferita a avocatilor in functie de aptitudinile fiecaruia.

Revenind la raportul talent - experienta, chiar daca un tanar avocat are un potential exceptional, arderea etapelor trebuie sa fie de asemenea o situatie exceptionala. In avocatura talentul si experienta merg mana in mana. Firma noastra a facut multiple promovari in ultimii ani in functii de parteneri si avocati seniori a unor colegi tineri, dar care au dobandit si experienta necesara pozitiei.

Avocatura.com: Care sunt relatiile cu avocatii din celelalte case de avocatura? In afara mediului profesional exista relatii amicale cu "tabara adversa"?

Stavaru: De regula, relatiile cu ceilalti avocati sunt excelente. Multi dintre avocatii cu care ne intalnim in diverse dosare sunt fosti colegi alaturi de care am lucrat in alte circumstante sau colegi de facultate. Relatiile personale bune intre avocati ajuta foarte mult o tranzactie, deseori usurand comunicarea si increderea intre parti sau dezamorsarea unor conflicte artificiale.

Avocatura.com: Daca un avocat de la casa Dvs. de avocatura se transfera la o alta casa, calificati asta drept tradare?

Stavaru: Este optiunea fiecaruia. Cum spuneam, nu toti isi gasesc locul in organizatie. Important este ca despartirea sa fie una amiabila si interesele firmei sa nu fie afectate de avocatul care pleaca.

Avocatura.com: Ce valori li se transmit stagiarilor? Cum li se transmite cultura organizationala a casei Dvs.?

Stavaru: Avocatii stagiari reprezinta viitorul firmei. Cu acest gand in minte, am acordat mereu importanta cuvenita formarii lor profesionale si personale. De regula, un stagiar vine in firma cu un bagaj de cunostinte solid din facultate si eventual cu experienta altor stagii pe care le-a efectuat in timpul facultatii. Aceasta este fundatia, peste care noi construim profilul sau de avocat al firmei, un profil bazat pe excelenta juridica, seriozitate, probitate, pragmatism.
 
Pe langa training-uri interne, avocatii stagiari sunt implicati din prima zi in proiecte, iau parte la intalniri, incep sa redacteze documente variate si primesc mereu sfaturile si raspunsurile de care au nevoie in plan profesional de la avocatii seniori. Fiecare stagiar este alocat unei echipe si are un partener responsabil de integrarea si dezvoltarea sa profesionala. Exista si intalniri periodice la nivelul intregii firme, in care se discuta atat aspecte de business, cat si administrative si in care fiecare este binevenit sa isi exprime opiniile.  

Avocatura.com: Au existat cazuri cand stagiarii pe care i-ati avut in firma nu s-au adaptat?

Stavaru: Stagiarii sunt selectati dintre cei mai buni studenti sau absolventi, de regula inca din timpul sau imediat dupa terminarea facultatii. De aceea, adaptarea lor nu a fost in general o problema, mediul de lucru prietenos si relaxat din firma contribuind si el cu succes la acest proces. In plus, in ultimii ani pare sa existe in randul studentilor care aleg cariera de avocat o mai mare constientizare cu privire la cerintele unei firme de avocatura.

Imi aduc aminte totusi de un caz in care adaptarea a esuat, insa era vorba de un avocat care venea de la o alta firma locala (una foarte mare, de altfel) si care nu a putut face fata ritmului de lucru si calitatii impuse. Dar acest exemplu reprezinta un caz izolat.


Avocat Alexandru Asaftei, stagiar Bulboaca & Asociatii

Avocatura.com: Cum va simtiti perceput, ca stagiar, la casa de avocatura la care activati in acest moment?

Asaftei: Mediul in care lucrezi reprezinta un element esential in orice profesie, dar mai ales pentru un avocat stagiar. Din fericire, am norocul de a face parte dintr-o echipa minunata care si-a asumat rolul de ma indruma si sustine neconditionat in vederea dezvoltarii mele profesionale si chiar personale. Spre surprinderea mea, inca de la inceputul activitatii am primit sarcini importante care m-au responsabilizat si, in acelasi timp, m-au facut sa realizez ca munca mea chiar conteaza.

Niciodata colegii mei nu m-au facut sa ma simt inferior din cauza statutului meu de stagiar, desi unii au o experienta in plus de 5, 7 sau chiar 10 ani. Din contra, discutam in cadrul echipei orice speta problematica care apare in activitatea de zi cu zi, mi se cere parerea de fiecare data, iar impreuna luam cea mai buna decizie pentru clientul nostru. Recunosc ca atunci cand unele din ideile mele sunt implementate in materialul final, efectul direct este ca ma indragostesc fatal de aceasta minunata profesie.

Avocatura.com: Ce parere aveti despre avocatii mai varstnici? Cat va ajuta experienta lor si cum va este transmisa?

Asaftei: A devenit deja cliseica ideea ca facultatea iti asigura mai mult o baza teoretica nepunandu-se foarte mare accent pe partea practica. Asadar, sunt sigur ca orice avocat stagiar, cel putin o data, s-a simtit ca un invalid care are solutia dar nu cunoaste instrumentele necesare pentru implementare ei. In acest context, experienta colegilor mai in varsta apare ca fiind deosebit de importanta ea reprezentand puntea dintre teorie si practica. Totusi, o problema poate sa apara in momentul in care nu exista disponibilitate din partea avocatilor mai in varsta, din varii motive: timp, personalitate sau chiar din cauza asa-numitului conflict intre generatii.

Personal, am norocul de a ma afla printre niste profesionisti desavarsiti care inteleg totodata importanta investirii cunostintelor si experientei lor in cei care au cea mai mare nevoie. In fiecare zi acestia ma ajuta si ma sprijina total si neconditionat in orice situatie, ei reprezentand pentru mine o gura de aer in marele ocean al incertitudinilor. Cred ca acest sprijin din partea colegilor mai in varsta reprezinta una dintre cele mai frumoase exteriorizari ale confraternitatii.

Avocatura.com: Ce este mai importanta pentru Dvs., transmiterea cunostintelor sau a valorilor?

Asaftei: Cunostintele se transmit din generatii in generatii. Valorile nu intotdeauna. Acesta poate reprezenta un esec al umanitatii in genere, nu doar al breslei avocatesti. Exista biblioteci pline de carti, cunostinte si cunoastere cat pentru mai multe vieti de jurist, insa avocatul superior are stiinta transpunerii in practica a cunostintelor filtrate printr-un sistem de valori bine inradacinat.

Asadar, desi cunostintele teoretice si practice reprezinta baza exercitarii profesiei de avocat, in lipsa directionarii lor pe baza unor principii morale sanatoase nu facem decat sa devenim niste forme fara fond.

 
SURSA: https://www.avocatura.com/stire/11120/confraternitatea-onorata-la-bulboaca-amp-asociatii.html