Scrisoare deschisa adresata doamnei avocat Ana Diculescu-Sova

Stimata doamna,

Acum exact o luna, pe 3 iunie 2014, mi-ati acordat un frumos interviu despre Carte, la finele caruia mi-ati daruit doua carti. Una dintre ele, o antologie de poezie intitulata "Paharul cu ingeri", purta semnatura sotului dumneavoastra, domnul Coman Sova. Dupa ce v-am oferit eu insumi o carte de-a mea, ne-am despartit, doi straini mergand pe doua drumuri atat de diferite. Unul, avocat, celalalt, jurnalist, separati de o infinitate de lucruri, insa uniti, am simtit asta, de ceva intangibil.

Proces civil

Sa judece ei,

judecatorii,

erorile noastre.

Azi

ne-am dus

sa hotarasca ei

ceva in legatura

cu un dor

care ne sfasie.

Si ne-au amanat.

Cand am plecat din birourile Dvs., banuiam diamantul pe care-l port in geanta, dar n-am apucat sa-l descopar decat putin mai tarziu. Viata si-a urmat cursul: frenezia, goana dupa nimicuri au continuat. E nevoie de momente precum o discutie cu un om ales, sau de o calatorie aparent banala cu trenul, pentru ca timpul sa stea in loc. Nu sunt teolog, dar cred ca i se spune hierofanie.

Prima oara cand am citit "Paharul cu ingeri" a fost in tren. Trenurile au ceva magic. Trenurile sunt pentru indragostiti ceea ce sunt cinematografele pentru singuratici. In tren, ca si-n cinematograf, n-ai unde sa fugi. Esti confruntat cu tine insuti. Cu temerile tale, cu melancoliile tale, cu sperantele tale. Cu dorul tau. Cu mortalitatea ta.

Pe mine cel adevarat

Pe mine cel adevarat de nimeni cunoscut

cauta-l.

Fara reazem sunt daca nu ma gasesti.

Sunt in aripa muntelui de gheata,

sunt in umbra cuvantului

in toate zilele rostit

si in toate vietile stiut.

Nu ma cunosc daca nu ma cunosti.

Pe mine cel adevarat de nimeni cunoscut

cauta-l.

Din acea calatorie cu trenul nu retin decat ca am citit Coman Sova si ca m-a atins pana la lacrimi. Poeziile nu-mi erau adresate, dar erau, curios lucru, despre mine. Despre locul de unde veneam, despre locul unde trebuia sa ajung. Despre ochii pe care ii iubesc, despre suferintele prin care am trecut, despre incercarile care vor mai veni. Erau niste poezii atat de intime, incat m-au lasat fara grai. Reactia instinctiva a fost sa inchid ochii si sa dau drumul lacrimilor in interior. Si nu pentru ca mi-era rusine sa-mi arat emotia in fata unor straini, calatori si ei spre gari nebanuite. Ci pentru ca atunci cand te rogi, cand faci dragoste si cand traiesti Poezia, o faci cu ochii inchisi. Te inchizi unei lumini pentru a face loc alteia.

Destainuire

(varianta)

Sunt vulnerabil ca o ninsoare.

Ma pot cuceri o strada, un zgomot,

o liniste in plus.

Ma poate cuceri privirea unei trecatoare,

padure subtire de fum si apus.

Ma pot cuceri fantomele toate,

lumini si atractii,

erorile sute,

un zbor fara aripi,

pierzanii si raset,

caii de ceata ai noptilor mute.

Nu ma pot feri de pericole,

ele ma asteapta oriunde,

in vina, in alb, in umbra, in hau,

nu ma pot feri de ele, iubito.

S-ar putea sa poarte chipul tau.

Poezia lui Coman Sova te face sa te simti mic. Gol. Insignifiant. Cel mai mare. Te invata tot ce e de stiut despre viata, despre dragoste, despre moarte. Te atinge, te raneste, te face bine fara bisturiu. Ii multumesc sotului dumneavoastra pentru toate durerile si bucuriile pe care mi le-a provocat, intr-o memorabila calatorie cu trenul - si mai apoi.

Sa nu uiti

Si daca o sa ne mai intalnim

cand eu voi fi aer

si tu ploaie,

sau eu piatra,

si tu pasare,

daca o sa ne mai intalnim, zic

sa nu uiti

ca ne-am spus adio,

Dragostea mea.

Sa ma ierte Nichita Stanescu, dar a citi Coman Sova este ca o duminica. Mai mult. Ca un week-end petrecut cu fiinta iubita, ad infinitum.

Invitatie

Iubito, vino si ramai pe maine,

tot vino, vino si ramai de tot,

fii vis si fructe si alcool si paine

si tot ce nu se poate, tot.

Darul lui Dumnezeu

Dumnezeu, vrand sa-mi faca un dar,

a smuls din sternul meu o coasta

si, urandu-mi sanatate,

a facut-o hotar intre mine si singuratate.

Era un balcon, era o durere,

o luna mare, umbra, prihana

cand am soptit cantare coastei mele

si-o oblojesc de-atuncea ca pe-o rana.

Naste-ma

De pe unde ratacesc - striga-ma,

de pe unde innoptez - lumineaza-ma,

de pe unde nu vin - atrage-ma,

de pe unde ma duc, cheama-ma,

de pe unde visez - trezeste-ma,

de pe unde nu sunt - naste-ma.

A citi poezie fiintei dragi, intr-o noapte de vara, este a face dragoste fara a face dragoste. A-ti uni spiritul cu al ei, fara a-ti uni carnea. Sigur, epicurienii vor spune ca nici sexul langa geamandura nu e rau. Da. Numai ca cine se rezuma la asta rateaza un ocean de sentimente.

Ocroteste-ne iubirea

Trimite, Doamne, intr-o noapte,

un pumn de-al Tau de perle si de aur

in camaruta noastra

(din rue de la Felicite)

sau, daca nu, trimite-ne

un fel de a fi,

un magnet gandit de Tine

care sa atraga bogatii.

Vrem, Doamne, un mercedes ultimul tip,

o casa la Paris, alta la Londra,

o vila in Thailanda,

un iaht pe Marea Neagra,

o sanatate de metal inoxidabil,

dar, mai ales,

ocroteste-ne iubirea, Doamne,

si nu ne mai da nimic.

(Paris, 1994)

Frumoasei mele ii spun ca tentatii vor exista mereu - dar fidelitatea, poate cea mai grea lupta din razboiul asta nemilos numit iubire, merita. Ca fidelitatea e o podoaba pe care n-o etalezi, ci o porti la interior, pentru ca e intre voi doi si Dumnezeu. Vorba lui Lacan, "Ce conteaza cati iubiti ai, daca nici unul dintre ei nu-ti ofera Universul?".

Numai Poetul... iti poate oferi Universul.

Se inclina in fata sotului dumneavoastra si va multumeste, cu umilinta,

Teodor Burnar

Redactor-sef Avocatura.com

Post-scriptum

Daca nici azi

nu poti sa vii,

te mai astept

o singura

viata.

Al tau.