 |
|
Doamna Ana Diculescu-Sova, unul dintre cei mai reputati avocati din Romania, vede in carte `perfuzia de care avem nevoie cand suntem in stare critica` Foto: Bogdan Lecca
Avocat Ana Diculescu-Sova: 10 carti care mi-au marcat viata
Pentru mine cartile reprezinta, cred, perfuzia de care are nevoie omul cand e in stare critica. Ma salveaza. Pentru avocatul din mine, cat il pot eu disocia de om, reprezinta avertismentul ca ce stiu e ca nu stiu nimic. Avertismentul ca, daca le las din mana, daca nu le deschid continuu si la timp, in sensul timp de caz, si continuu in sens de pregatire sustinuta, risc ca profesionist sa intr-u intr-o improvizatie extrem de daunatoare si regresiva. Pentru ele impreuna, Ana Diculescu-Sova, om si avocat, cred ca reprezinta comoara pe care n-am cautat-o foarte mult, si care cu generozitate mi-a fost pusa la dispozitie. Intai cu recomandari, apoi prin usurinta cu care am accedat la ele.
Sa va spun o mica poveste. Eram in anul I de avocatura, si inca parintii mei ma sustineau material. Si eram acasa, aveam cu tatal meu o treaba, mergeam la un notariat in Slatina, iar dupa ce am terminat ce aveam de facut, am vazut o librarie. Si am vrut sa intru. Tatal meu stia ca, daca intru intr-o librarie, cheltui niste bani, care puteau sa fie o valoare insemnata. Si tata a glumit cu mine si mi-a zis: "Tata, acolo nu intram. E babau`!". Eu, copil bun si intelegator, si intelept, am zis: "Bine tatule". Numai ca am mers acasa si i-am zis mamei: "Uite mama ce mi s-a intamplat. Am vrut sa intru in librarie, sigur ca tata stia ca va trebui sa iau bani de la dansul. Si mi-a spus ca e babaul, si eu nu m-am mai dus. Dar sa stii ca pentru mine cartile sunt precum sunt uneltele pentru tata!" Tatal meu a fost unul dintre cei mai buni meseriasi din zona respectiva. Si cand lucra, parca oficia. Iar dupa ce termina de lucru, isi stergea uneltele cu care lucrase, si le aseza, asa, aproape ritualic. Si pe mine ma impresiona lucrul asta. Si am spus: "Pentru mine cartile sunt precum uneltele de care tatal meu are grija." Mama i-a spus: "Ce-ai facut ma? Uite, fata a vrut sa-si cumpere carti, si tu i-ai spus... In gluma, in gluma, dar ea a inteles ca nu e cazul sa cumpere!" Si tata a zis: "Nu-i mai spun niciodata lucrul asta." Si pana dupa Revolutie m-au subventionat, si buna parte din banii pe care-i primeam de-acasa... evident, si castigam... Eu i-am investit in carti. Asa incat n-as putea sa fac foarte mare diferenta intre ce inseamna pentru omul si avocatul din mine. Eu cred ca o carte buna, sau o pagina buna dintr-o carte, poate schimba un om, poate un destin, oricum o constiinta.
Atunci cand ati evocat posibilitatea unui astfel de interviu, de demers, m-am gandit, primul lucru: "E imposibil sa spun ceva". Si atunci nici nu m-am mai gandit la 10 carti care mi-au marcat viata. Pretentios spus, din punctul meu de vedere. Care m-au indrumat, care m-au trezit. Care m-au trezit fie dintr-un moment prea entuziast al vietii, poate dintr-un moment prea trist, depresiv, al vietii. Dintr-un moment in care poate eram foarte superficiala, dintr-un moment in care poate eram prea exaltata. Si-atunci am zis: "In functie de ziua in care voi fi intrebata, voi stabili si cartile". Am fost la targul de carte, la Bookfest. A fost acolo o carte scrisa despre sotul meu (poetul Coman Sova, n.r.), si evident am trecut prin targ. Si am revazut o carte gandita si coordonata de Dan C. Mihailescu: "10 carti pe care le recomand spre citire". Foarte interesant sa vezi jocul de la Jules Verne, pana la Biblie, in intelegerea fiecaruia dintre oamenii de cultura intervievati. In ce ma priveste, cum v-am mai spus si in alte imprejurari cand ne-am intalnit, eu ma consider un om care continua sa se formeze. Si, in afara de exemplul viu al celor care au avut intelegerea sa se aplece asupra mea, sigur ca biblioteca a fost cea care mi-a fost cel mai bun dascal. Si-o sa va spun atunci cartile care de-aseara, de ieri, de astazi, gandindu-ma ca va-ntalnesc, mi-au venit cu pregnanta in minte. Si nu carte in sensul de coperta si autor, ci carte in sensul de idee formatoare, preluata din ceea ce altii s-au invrednicit sa transmita. Si-am sa va spun ca prima poate, si cea mai puternica influenta, aplicata firii mele - cu inconstantele ei teribile - a fost Ecleziastul. Este cartea care, in familia noastra, intre mine si sotul meu, creeaza punte fericita. Pentru ca nu o data, cand suntem nemasurati, intr-o pornire, intr-un gand sa facem, intr-un gand sa nu facem, intr-un gand sa sanctionam pe cineva, intr-un gand sa laudam pe cineva, intr-un gand care, in general, ne scoate din noi, cei care ar trebui sa fim profunzi, Ecleziastul ne aduce acasa. Si, de cate ori nu decidem impreuna, uitandu-ne unul la altul, ca totul e vanare de vant, si totul e zadarnicie! Si foarte interesant: dupa ce spunem lucrul acesta, sa nu ne vedeti cazand in vreo depresie. Ne linistim, devenim senini, si fericiti sa facem ce avem de facut. Din anul in care am inceput sa fac lecturi importante, Ecleziastul m-a marcat. Si continua sa fie o lectura de baza.
Cartea lui Iov este una dintre cele mai tulburatoare - nu lecturi, ci invataturi. Si nu o data, am indurat lucrurile care altfel ar fi trebuit sa ma arunce in vreo depresie - ca tot e la moda, sa nu rezisti la nici o incercare - si cartea lui Iov mi-a aratat calea. Si tot, ca suntem in aceasta parte a scrierilor pe care eu le apreciez ca formatoare pentru mine, m-am oprit la Cartea Suzanei, pe care o dau mereu exemplu ca prima lectie de procedura civila, de audiere a martorilor in mod separat. Dar e mai mult decat atat. Asta o spun tinerilor mei confrati, ca sa-i indemn sa caute aceasta lectie de drept procesual, si in felul acesta sa se duca si spre cartea mare. Dar acolo e mai mult decat o lectie de procedura civila, este mai mult decat intelepciunea lui Daniel, tanarul devotat cetatii si gandului just. E si cat de jos poate cobori omul in partea lui primara. Cei doi judecatori ai comunitatii, care se considerau puternici, si in nimicnicia lor au facut ce au facut Suzanei. Va spuneam ca sunt impregnata, poate, de starea in care m-ati intrebat. Si tot in starea asta, gandindu-ma si uitandu-ma in biblioteca, intrebandu-ma: "Ce-as citi acum, ca sa imi revin in firea buna a lucrurilor?", mi-am amintit ca ani de zile, in primii ani de stagiu, am purtat in geanta cele patru volume - erau scoase in colectia "Biblioteca pentru toti" - din Don Quijote, de Cervantes. Dar nu le purtam numai pe ele. Purtam Miguel de Unamuno - marele, inteligentul, subtilul interpret al cartii. Eseistul, filosoful, numiti-l cum vreti, nu categorisesc eu. Dar citita cartea, cu Unamuno in mana dreapta, este fabuloasa. Si deseori mi-am spus: "Uite cum acum esti Don Quijote, uite cum acum esti Sancho Panza, uite cum acum esti mai mult Sancho Panza, ia mai fii tu putin Don Quijote!". Deci mi-a permis sa ma joc cu luminile si griurile din stelele mele.
Tocmai pentru tendinta de a merge spre usorul vietii - o avem, din instinct de conservare, daca nu din altceva - o carte pe care am citit-o chiar cu creionul in mana a fost Marc Aureliu - Despre sine. Sau vad o varianta noua, "Ganduri catre sine, despre sine". Si mi se pare esential spus, acolo, tot ceea ce i se poate intampla, nu unui om care este capacitat de viata sociala cum era el, ci oricarui om care are de facut ceva in viata. Si continua sa ma impresioneze. E una din cartile la care revin. Nu o caut in biblioteca, in mod ciudat. Imi apare in functie de stare, intre cartile pe care trebuie sa le citesc. Am ramas si raman, sa nu spun in vraja, sa spun sub influenta - e mai putin spectaculos cuvantul - Poeziei. Sa nu ma intrebati de o anumita carte. Pentru mine Poezia toata este o carte. Ca incep cu Emily Dickinson, termin cu [Jorge Luis] Borges... Ca ma emotionez citind Eminescu ca atunci cand aveam 15 ani... Ca ma intorc la Arghezi, minunandu-ma ca parca nu l-am citit niciodata... Ca pe Rilke si Blaga, as putea spune, nu ii pot citi unul fara celalalt... Ca legendele populare, Miorita sau Mesterul Manole sunt lucrari la care revin periodic... La mine acasa, lucrurile acestea se intampla foarte, foarte des. Niciodata nu retin versuri. Uneori retin un vers sau o maxima spusa, dar de fiecare data sunt bucuroasa ca nu stiu pe dinafara, ca sa pot sa reiau lectura. Deci Poezia, pentru mine, este carte mare. Si este carte mare, pentru ca imi produce emotia de care am nevoie in ariditatea vietii in care traim, sau traiesc, uneori. M-am apropiat, aproape cu entuziasm, si-asa am ramas, de Jorge Luis Borges. Cartea de Nisip a lui Borges mie mi se pare ca, oricand, poate reveni in lecturile unui om cu spirit deschis, si in orice caz care mai crede in continuare in magia Cuvantului. Si, dintre toti sud-americanii, literatura pe care in anii `80 am citit-o aproape absorbind-o, pe mine Borges m-a impresionat cel mai mult. O alta carte pe care o consider carte de capatai, si iarasi provocata de stare... M-a impresionat teribil! La peau de chagrin, de Balzac. Am ramas... nu impresionata. E putin spus. Am vazut, sigur, undeva, un Goethe dezvoltand altfel, in Faust, tema. Dar acolo am vazut asumarea constienta, apropo de Ecleziast, a zadarniciei vietii pe care ti-o asumi, cu pretul vietii. Exceptionala carte! Carte mica asa, aparent nesemnificativa ca volum, dar esentiala pentru oricine isi vinde sufletul sau crede ca, vanzandu-si sufletul, are o fericire chiar si pentru moment. Pentru ca presiunea care era exercitata dupa fiecare implinire a unei dorinte, a unei desertaciuni din viata cu pretul micsorarii zilelor lui, al strangerii pielii de chagrin - intr-o traducere, pielii de magar. Eu o spun in franceza, pentru ca mi se pare ca acopera ce a vrut Balzac sa spuna. Este exceptionala. Si chiar o recomand, pentru ca dupa ce-o citesti, simti nevoia sa ceri timp lui Dumnezeu sa te dezmeticesti. Ce vrei de fapt? De ce vrei de fapt atatea lucruri?
Va repet, nu fac un inventar neaparat. Pentru ca 10 carti... Ar fi bine ca cineva sa se poata opri la ele. M-a impresionat, si cred ca oricand a relua Divina Comedie a lui Dante, asa cum am intalnit-o eu la 27-28 de ani, este o idee inspirata... Primul impact pe care l-a produs asupra mea nu face decat sa isi dezvolte efectele. Este absolut senzationala. Si o recomand cu toata bucuria pentru ca, din cand in cand, avem nevoie de spiritul Renasterii in noi. Si faptul ca cineva ne ia de mana atat de destept, de inteligent, de frumos, si ne poarta prin cele trei mari Vami, asa cum a reusit s-o faca divinul Dante, este extraordinar. Ma gandeam de ce nu-mi vine sa spun nimic despre carti care m-au impresionat, din literatura rusa. Si ma gandeam ce ma impiedica sa imi reiau lectura din Dostoievski. Mi-am dat seama ca am trait atat de intens primele invatari din Dostoievski, cand am citit Fratii Karamazov, si apoi cand m-am apropiat de Umiliti si obiditi si din perspectiva profesiei, incat nu mai pot sa mai traiesc, inca o data, zguduitor cum am trait atunci lectura. In schimb mi-am amintit, si asta-vara in vacanta am recitit, si am tacut cateva ore dupa ce am recitit... Asta a fost semn ca chiar m-a marcat, Tolstoi - Moartea lui Ivan Ilici. Intotdeauna, apropierea de magia scriitorilor rusi nu poate sa faca altceva decat sa te izoleze un timp. Altceva sa nu mai vrei. Nici sa citesti, nici sa reflectezi la altceva, decat la ce te-au indemnat. Am incercat sa vad daca pot sa ma despart, macar pret de o jumatate de ceas, dintre cartile pe care le consider puternic formatoare pentru mine, care imi marcheaza, daca vreti, incercarea mea de a evolua ca om, si - sigur - m-am oprit la Platon din nou. Este foarte greu sa renunt, o singura clipa, la ideea ca este una dintre cele mai puternice inrauriri. Prima si cea mai impresionanta, sigur ca profesional a fost Apararea lui Socrate. Dar Phaidon. Despre suflet si Phaidon. Despre frumos sunt intr-adevar impresionante. Nu neaparat Banchetul, unde mi se pare o mai mare joaca.
Daca ar fi sa iau pe literaturi, si as alege din literatura romana, Sadoveanu. Tutea spunea: "Sa fie asa de mare povestitorul asta?". Mie mi se pare coplesitor. Si cand am descoperit Creanga de Aur era foarte tarziu. Cred ca a aparut inainte de Revolutie, dar asa mai ocult, cum chiar oculta era povestea, sau mesajul de-acolo era o incifrare... Dupa aia am inteles de ce - era francmason, et caetera. Nu conteaza pentru mine, cand citesc o carte, apartenenta la o credinta, ideologie... Nu. Iau cartea umanista, formatoare de gandire, de filosofie. Dar tot ce citesc, si-acum, din Sadoveanu ma impresioneaza. Este un colos. Nu stiu daca am spus zece carti. Dar daca ma provocati, probabil ca abia de-acum incolo nu ma mai opresc! Si ma opresc intr-un mod in care nedreptatesc propriile mele optiuni. Pentru ca nu voi fi niciodata linistita sau fericita, asa, ca cititor, daca nu ma din cand in cand, de pilda, la Ovidiu - Ars Amandi. Din cand in cand, ma intorc acolo. Sigur ca m-a impresionat, teribil, Lucian din Samosata. Poate nu e de consistenta, sau nu este in literatura majora din epoca. Dar pentru mine este o lectura exceptionala. Mergand asa, din literatura in literatura, tragicii greci. V-am mai spus, cand ne-am intalnit, un lucru pe care maestrul meu mi l-a spus: "Dupa ce-i citesti, ai sa vezi ca ce urmeaza e un deja vu. Rar vei mai intalni teme pe care sa nu le fi tratat cineva dintre ei." Dar, in orice stare, in orice moment, in orice ipostaza m-as afla in viata, Shakespeare e marea carte pe care o deschid fericita oricand. Si cand plang, si cand imi arde sufletul, citesc Shakespeare. Si poate, in ordinea starilor pe care mi le produce, vine dupa Ecleziast. Nu ceva anume. Shakespeare mie mi se pare ca e un extraterestru. Am fost extrem de impresionata cand Marina Constantinescu, un reputat critic de teatru si film, prin anii `90 si ceva sau 2000 mi-a dedicat un gand. M-a comparat cu Portia. Probabil spusesem ceva intr-o emisiune, si i-a placut ce am spus. Sau modul in care am spus. Am fost foarte flatata. Vedeti orgoliul? Vedeti zadarnicia? Vedeti cum joaca Ecleziastul? Dar am urmarit personajul, de data asta, ca pe o reprezentare a ceea ce se intampla in viata noastra juridica.
S-a scris si o carte, pe care eu o recomand colegilor mei, despre Negutatorul din Venetia. Despre modul de executare a contractelor in care, sigur, Portia este personajul principal, in interpretarea asta. Despre executarea obligatiilor imposibil de executat. Pentru ca ea asta a demonstrat - obligatii imposibil de executat. Si cu cata maiestrie l-a condus pe Shylock spre disperarea de a constata ca excesivitatea lui, pana la urma, in a-si cere dreptatea prin acel contract, l-a dus la pierderea a mai mult decat se putea pierde. Am trei editii de Shakespeare. Peste tot in casa unde ne ducem, noi avem un volum din Shakespeare. Si este, cred, cartea cu care as pleca mai mult timp izolata. Carte insemnand, repet, integrala Shakespeare. Din literatura franceza, m-am oprit la Balzac si "La peau de chagrin" pentru ca, in rest, poate unde sunt si mai apropiata de tara respectiva, mie imi par foarte apropiati. Si deci nu ma schimb din cauza lor. Prefer sa evoc cartile care imi provoaca schimbarea. Care imi provoaca tulburarea. Care ma reasaza. Care ma disciplineaza. Cu ajutorul carora imi pot inventaria trasaturile negre, negative. Si cu care dupa aceea, impacandu-ma, le pot si prelucra. Doamna avocat Ana Diculescu-Sova, Partener senior NNDKP, a discutat cu Teodor Burnar, redactorul-sef Avocatura.com. |