Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
UNBR
`Hai să vedem ce-a zice instanța de contencios. Poate acolo cineva ne-a zice negru pe alb dacă avem dreptate noi sau mensieur el Prezidente`
facebook

AvocaturaAltfel: UNBR pârâtă, avocații reclamanți

Chiar dacă suntem în plină vară, se pare că instanțele nu iau vacanță chiar de tot. Printre dosare se numără și unul împotriva Uniunii Naționale a Barourilor din România...

Preluare de pe site-ul Avocatura Altfel:

Să vă spun o poveste. La un moment dat, niște avocați din Baroul Cluj, vreo 200, s-au plâns către Înalta Poartă aka UNBR că a dat, prin Consiliul ei, o hotărâre nelegală (asta de aici) și au majorat contribuția minimă la sistemul de pensii al avocaților fără a avea pe masă o propunere justificată economic și fără a urma procedura corectă. Asta se întâmpla undeva prin iarnă, când era mult mai răcoare ca acum.

No, și de atunci ăia 200 de avocați au contat atâta de mult în ochii lu’ Consiliul UNBR, că nici până după ce a trecut TIFF-ul, Ziua Copilului, 1 Mai, Înălțarea, Învierea, 8 martie, 1 martie și alte sărbători onomastice nu a catadicsit să ne comunice de ce ne-a respins plângerea prealabilă.

Că unii de treabă ne-au dat un live audio al dezbaterilor (gen ăsta) și ne-am lămurit cum domnul prezident a calificat 200 de avocați ca manipulați electoral nu face decât să ne aducă un argument în plus de ce ședințele organelor de conducere ar trebui înregistrate audio în mod oficial.

Măcar să știm cu toții care e părerea sinceră a conducătorilor față de cei a căror bani îi administrează.

No, și văzând noi ăștia de pe la Cluj cum scrisorile cu sigiliu de la cârmuire ne ocolesc, am zis: Hai să vedem ce-a zice instanța de contencios. Poate acolo cineva ne-a zice negru pe alb dacă avem dreptate noi sau mensieur el Prezidente. 

No, așa că de azi 8 iunie 2018, începând cu ora 10,30 A.M. noi, adică vreo 11 avocați din Baroul Cluj suntem reclamanți iar Onor UNBR e pârâtă. Cam ca-n poza de mai jos:


Cuvinte cheie: avocatura altfel, unbr, avocati, dosar unbr, instanta de contencios, avocati baroul cluj, consiliul unbr, sistem de pensii avocati, contributia minima
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020