Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Anticorupţie
Anterior, inculpatul Horobeț Neculai a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare
facebook

Avocat trimis în judecată și reținut pentru 24 de ore din cauza "influenței pe care a pretins că o are asupra polițiștilor din cadrul I.P.J. Vaslui - Serviciul Rutier"

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2018, a inculpatului HOROBEȚ NECULAI, avocat în cadrul Baroului Vaslui, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență, ambele în formă continuată.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 14 aprilie 2018, față de inculpatul
 
BÎCU FLORIN-IOAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- trafic de influență în formă continuată,

- complicitate la trafic de influență în formă continuată.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie – octombrie 2017, inculpatul Horobeț Neculai în calitate de avocat în cadrul Baroului Vaslui, a pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), direct sau prin intermediul celuilalt inculpat, în mai multe tranșe, suma  totală de 1.500 euro, pentru a-și trafica influența pe care a pretins că o are asupra polițiștilor din cadrul I.P.J. Vaslui – Serviciul Rutier. Concret, inculpatul a promis persoanei respective, care era cercetată cu privire la săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere, că-i va determina pe polițiști să-i restituie permisul de conducere. 

Într-un context asemănător, în perioada decembrie 2017 - aprilie 2018, cei doi inculpați au pretins de la o altă persoană (martor în cauză) suma totală de 2.400 euro și au primit, în mai multe tranșe, suma totală de 1.900 euro și 400 lei, pentru a determina pe lucrătorii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui să elibereze pe numele acesteia din urmă un permis de conducere, fără susținerea examenului auto.

Inculpaților Horobeț Neculai și Bîcu Florin-Ioan  li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 14 aprilie 2018, inculpatul Horobeț Neculai a fost prezentat judecătorilor din cadrul Curții de Apel Iași care au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

In comunicatul remis Avocatura.com se mai arat că, anterior, inculpatul Horobeț Neculai a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (comunicat nr. 1216/VIII/3 din 19 decembrie 2017).

DNA face precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Cuvinte cheie: dna, anticoruptie, avocat baroul vaslui, trafic de influenta, infractiune forma continuata, politisti, ipj vaslui, serviciul rutier, fapte penale, retinere, control judiciar
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020