Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Alegeri
Rezoluția ar trebui să conțină mai multe măsuri  care să garanteze rolului avocatului în orice societate democratică, a reputației sale profesionale și în interesul înfăptuirii actului de justiție
facebook

SOLIDARITATE AVOCAȚIALĂ: Avocații cer UNBR adoptarea unei Rezoluții la Congres care să garanteze rolul avocatului în înfăptuirea actului de justiție

După ce mai multe barouri au început să tragă de ureche UNBR cu privire la lipsa de implicare a organelor de conducere în "apărarea" profesiei de avocat, din ce în ce mai multe voci cer chiar adoptarea unei Rezoluții care să garanteze rolul avocatului.

Rezoluția ar trebui să conțină mai multe măsuri  care să garanteze rolului avocatului în orice societate democratică, a reputației sale profesionale și în interesul înfăptuirii actului de justiție.

Primii care au dorit să-și exprime sentimentul de confraternitate au fost avocații din cadrul Baroului București care, mânați de originalitatea avocaților francezi, printr-un anunț postat miercuri, 11 aprilie, anunțau:

"Decanul si Consiliul Baroului Bucuresti saluta si sustin orice efort, individual sau colectiv, al avocatilor din Bucuresti si din intreaga tara, pentru asigurarea, de catre autoritatile publice, a conditiilor necesare pentru buna infaptuire a actului de justitie, prin garantarea efectiva a dreptului la aparare si respectarea principiilor fundamentale ale profesiei de avocat.

Adoptarea unor pozitii publice ferme de catre avocati reprezinta  una din caile prin care posibilitatea unor abuzuri de catre participantii la procedurile judiciare este limitata sau eliminata.

Baroul Bucuresti a luat pozitie publica si sprijina demersurile confratilor francezi pentru protejarea justitiei si a drepturilor fundamentale, neputand fi imaginata o justitie fara drepturi."

Un alt Barou, la fel de activ, Baroul Cluj, prin proaspătul decan, avocatul Flavia Ioana Maier, au ținut să se alăture inițiativei colegilor bucureșteni: "Avocatii membri ai Baroului Cluj isi exprima pe aceasta cale sustinerea fata de demersurile Grupului de Initiativa al Avocatilor din Baroul Bucuresti in vederea adoptarii Rezolutiei avand ca scop luarea masurilor ce urmaresc garantarea rolului avocatului in orice societate democratica, a reputatiei sale profesionale si in interesul infaptuirii actului de justitie."

Avocatul Antonie Popescu, Delegat la Congres, a făcut publică o scrisoare prin care se solicită o "abordare serioasă" și niște "dezbateri efective" în Congresul ce va avea loc pe 20-21 aprilie.

"Catre

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR (Toate forurile de conducere democratica)

Consiliul UNBR

Congresul UNBR

Domnule Presedinte,

Avand in vedere audienta tot mai larga pe care acest tablou de revendicari nationale o are in randurile avocatilor, tablou confirmat prin semnaturi si prin validarea de Comitetele ad-hoc infiintate cu prilejul exprimarii in Palatul de Justitie din Bucuresti, a solidaritatii cu avocatii din Franta dar si sustinut de declaratiile  Baroului Cluj si Baroului Bucuresti,

Va rog sa declansati procedurile standard si exceptionale pentru includerea pe ordinea de zi a Congresului UNBR ca for suveran al conducerii activitatii organizatiei si reglementarii profesiei de avocat – inlesnind astfel o dezbatere adecvata in raport cu degringolada judiciara provocata de lipsa reformei sau rezistenta la o reforma reala, fiind in interesul exercitiului liber al activitatii avocatului in tara noastra si in respectul fata de drepturile omului si fata de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului!

In asteptarea unei abordari serioase (pe masura atacurilor fara precedent asupra profesiei noastre) si a unor dezbateri efective in Congres asupra acestei Rezolutii,

Cu aleasa consideratie,

Av. Antonie Popescu

Delegat la Congres"


Cuvinte cheie: solidaritate avocatiala, unbr, congresul avocatilor 2018, rezolutie, drepturile avocatului, garantul actului de justitie, baroul bucuretsi, baroul cluj, proteste avocati franta, avocatura din romania, barouri
COMENTEAZA

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020