Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Justiţie
Judecătorul Eugen Crișan a fost speaker la o conferință profesională, lucrarea magistratului avânt titlul: `Libera circulație a persoanelor, efectele sale negative asupra procesului penal și eficiența mecanismelor de cooperare judiciară internațională pentru înlăturarea acestora`
facebook

Justiție "upgradată"?: Un judecător din Cluj a dispus trimiterea unei citații pe Facebook

Un judecător din Cluj a dispus trimiterea unei citații către un bărbat prin contul acestuia de Facebook, însă din motive tehnice nu s-a putut realiza asta. Intenția contează până la urmă, nu?

Judecătorul Eugen Crișan de la Judecătoria Cluj-Napoca a judecat o cerere a autorităților elene, care doresc să-l audieze pe un clujean prin comisie rogatorie. Acesta este judecat în Grecia pentru violență în familie. 

Instanța din Cluj a încercat pe toate căile posibile să-l aducă pe cel vizat la audiere. Astfel că judecătorul a emis o adresă către compartimentul IT din cadrul Tribunalului Cluj cu solicitarea de a-i trimite intimatului citația pe adresa de Facebook a acestuia.

La următorul termen de judecată, instanța a luat act de poziția oficială a Compartimentului IT: "Nu se poate crea o pagină de facebook a Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea transmiterii actelor de procedură prin intermediul aplicației Facebook", potrivit Clujust.ro.

Prin urmare, judecătorul a constatat imposibilitatea comunicarii actelor judiciare transmise ca urmare a cererii de asistenta judiciara internationala, deoarece cel citat nu a fost găsit acasă, fiind angajat ca șofer de TIR, "iar pe alte cai electronice de comunicare nu a putut fi contactat".

Soluția pe scurt: 

"În temeiul art. 1 alin.1 lit. f, art.171 alin.1 lit. a, art. 173, art. 174 alin 1 lit. c, art. 197 si urm. din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 264 CPP constata imposibilitatea comunicarii actelor judiciare transmise ca urmare a cererii de asistenta judiciara internationala nr. 092.22/6090 din 06.09.2017, Protocol A16/1479 (A/523), formulata de autoritatile judiciare din Republica Elena, respectiv de catre Parchetul de pe lângă Tribunalul de Primă Instanță Katerini, ca urmare a neprezentarii persoanei destinatare si anume STANISLAV C. din actele de cautare efectuate rezultând ca aceasta persoana locuieste la adresa indicate de catre autoritatile judiciare grecesti, dar este angajat ca sofer pe camion (TIR) în afara României, iar pe alte cai electronice de comunicare nu a putut fi contactat si retransmite actele judiciare împreuna cu cele efectuate în îndeplinirea cererii catre Parchetul de pe lângă Tribunalul de Primă Instanță Katerini, Republica Elenă."

Sentința putea fi atacată cu contesție, dar nu s-a întâmplat asta.

Articolul 257 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că "citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate."

Judecătorul Eugen Crișan este șeful secției penale de la Judecătoria Cluj-Napoca și are o vastă experiență în domeniu, fiind anterior procuror și chiar șef al Parchetului Judecătoriei Cluj-Napoca.

Recent, acesta a fost speaker la o conferință profesională, lucrarea magistratului avânt titlul: "Libera circulație a persoanelor, efectele sale negative asupra procesului penal și eficiența mecanismelor de cooperare judiciară internațională pentru înlăturarea acestora".

"De când România a depășit anumite bariere de natură economică, socială, de dezvoltare și statele europene au pus bazele comunității europene prin Tratatul de la Roma, ceea ce a adus un element nou în discuție și anume cetățenia europeană, în sensul că fiecare cetățean al unui stat membru poate să circule liber și nestingherit, poate să se așeze, să aibă o locuință și o ocupație, să mai păstreze sau nu legătura cu statul de origine. Pentru noi penaliștii asta înseamnă o mică problemă", a spus judecătorul.

Problema vine de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai exact de la articolul 6, despre care Crișan spune că "este invocat și răsinvocat pe toate planurile, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței."

Citește  mai multe pe Clujust.ro!


Cuvinte cheie: spete, instanta, citatie prin facebook, parte in dosar, instanta cluj, cod de procedura penala, citatie, conventia europeana a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020