Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Justiţie
Întreaga ședință de judecată a durat puțin peste 5 ore
facebook

"Dosarul transferurilor de fotbaliști" - "Modele" de pledoarii ale avocaților din lumea penală

Miercuri, 7 februarie, la ÎCCJ s-au pus concluzii pe fond în cauza instrumentată de către DNA împotriva Geaninei Terceanu, fost judecător al Curții de Apel București, acuzată ca a primit 195.000 de euro mită de la trei oameni de afaceri pentru a dispune achitarea acestora într-un dosar penal cunoscut în spațiul public sub numele de "Dosarul transferurilor de fotbaliști". În cauză fiecare avocat a încercat să-și scoată clientul cât mai "basma curată". S-au invocat dispozițiile legii penale mai favorabile, pâra între inculpați sau amintirea unor mari profesori de Drept.

Intreaga sedinta de judecata a durat putin peste 5 ore. Geanina Terceanu a urmarit prestatia procurorului DNA, a criticat usor ce a pledat unul dintre avocatii sai si a comentat procesul alaturi de un prieten, potrivit Ziare.com.

In spatele salii de judecata, ea a citit de mai multe ori un memoriu, scris in nume personal, pe care a vrut sa-l inmanaeze instantei.

Geanina Terceanu a fost condamnata la 5 ani si 6 luni in prima instanta, dupa ce a recunoscut toate faptele, dar procurorii DNA au contestat sentinta. Inalta Curte urmeaza sa se pronunte definitiv in acest caz pe 20 februarie.

Soarta Geaninei Terceanu urmeaza sa fie decisa de un complet format din trei femei: Lavinia Lefterache, Lucia Rog si Luciana Mera.

Dupa cinci ore, in care a urmarit pe nerasuflate procesul, Terceanu a reusit sa spuna cateva ceva in ultimul cuvant, ca a colaborat cu procurorii si a recunoscut acuzatiile. Cerea sa i se admita apelul si sa primeasca o condamnare mai mica, cu suspendare.

Judecata a inceput la ora 14:00, atunci cand procurorul DNA a cerut Inaltei Curti sa-i dea fostei judecatoare Geanina Terceanu pedeapsa maxima prevazuta de lege, 8 ani de inchisoare. Pentru ca a recunoscut acuzatiile, in acest caz pedeapsa maxima s-a redus cu o treime.

Fosta judecatoare a fost condamnata in faza de fond la cinci ani si sase luni de inchisoare pentru ca a luat mita 195.000 de euro de la Cristian Borcea, Victor si Ioan Becali pentru a-i achita in Dosarul Transferurilor.

Procurorul DNA a aratat ca judecatoarea a dat dovada de indrazneala si usurinta cand a contactat inculpatii din dosar. Acest lucru ar dovedi ca nu era pentru prima data cand facea acest lucru. Procurorul a aratat ca initiativa in acest caz, de a cere si a primi bani, a apartinut Geaninei Teodorovici.

"Faptele de luare de mita sunt printre cele mai grave fapte de coruptie, in ierarhia faptelor de coruptie", a aratat procurorul DNA.

Avocatul Geaninei Terceanu a pledat in fata Inaltei Curti cu argumente privind legea penala mai favorabila. El a explicat mai multe circumstante atenuante in favoarea clientei sale: faptul ca a cooperat cu procurorii si judecatorii, ca a recunoscut acuzatiile, iar procesul s-a finalizat mai repede.

"Doamna Teodorovici Geanina este cea care a indicat procurorilor unde se afla obiectul mitei", a precizat avocatul. El a cerut instantei sa-i dea clientei sale o pedeapsa sub minimul de doi ani de inchisoare.

Avocatul lui Giovani Becali a avut o solicitare inedita. El a cerut instantei sa mentina liberarea conditionata a clientului sau. Fratii Victor si Giovani Becali au fost condamnati la 3 ani de inchisoare in acest caz.

Dupa contopirea cu pedepsele din Dosarul Transferurilor, Ioan Becali a fost condamnat la 7 ani si 4 luni inchisoare, iar fratele sau Victor Becali - la 5 ani si 8 luni de inchisoare. Decizia a fost data cand cei doi executau deja condamnarile in Dosarul Transferurilor. Dupa pronuntarea din faza de fond din acest caz, fratii Becali au fost liberati conditionat.

Aparatorul lui Giovani Becali cere mentinerea acestei decizii, iar clientul sau sa nu mai fie incarcerat.

Giovani Becali a recunoscut acuzatia, iar avocatul acestuia si-a dat seama ca ar putea urma reincarcerarea acestuia. Practic, procedurile de contopire a pedepselor ar fi de durata, apoi ar urma cele de liberare conditionata. Asa ca Giovani Becali ar putea sta cateva luni in inchisoare, situatie pe care avocatul incearca sa o evite, potrivit concluziilor sale.

Si avocatul lui Victor Becali a avut o pledoarie asemanatoare. "Nici Victor, nici Giovani Becali nu au initiat aceasta cauza", a spus aparatorul lui Victor Becali, aruncand intreaga vina pe Geanina Terceanu.

Avocata lui Cristi Borcea a aratat instantei ca fostul sef de la Dinamo nu a recunoscut acuzatiile in acest caz. "Fapta nu exista. Va rog sa-l achitati. Singurul mijloc de proba impotriva lui a fost declaratia Geaninei Terceanu. Ulterior, a mai venit cineva cu o declaratie. Ambii voiau sa beneficieze de articolul 19", a spus aparatoarea lui Borcea, care ar fi interesul acestora.

Avocata a mai facut trimitere la cazul "Retrocedarilor de pe litoral", in care Cristi Borcea a fost achitat in faza de fond a procesului. Aparatoarea a explicat ca Geanina Terceanu ar fi fost "fortata" de DNA sa dea declaratii impotriva clientului sau.

Celebrul avocat Ion Neagu a venit marti la Inalta Curte sa-l apere pe George Iorgovan si a spus ca a facut asta "in amintirea tatalui sau, Antonie Iorgovan. Eu m-am retras din avocatura. Am zis, hai, George, sa vad ce mai este prin instanta".

El a precizat ca probele aduse de DNA nu sunt concludente si a aruncat in derizoriu acuzatiile procurorilor. "George Iorgovan nu poate fi acuzat de marturie mincinoasa. Va rog sa dispuneti achitarea lui", a aratat Neagu. 


Cuvinte cheie: iccj, dosarul transferurilor de fotbalisti, avocati de penal, procuror dna, mita, anticoruptie, judecator geanina terceanu, pedeapsa cu inchisoarea
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020