Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Actualitate
Prima măsură după activarea Articolului 7 se rezumă la un avertisment prin care se cere revizuirea în termen de trei luni a modificărilor legislative care au afectat statul de drept
facebook

Booom! Comisia europeană a lansat procedura de activare a art. 7 al Tratatului UE contra Poloniei, după reformele controversate în justiție

Comisia Europeană a activat miercuri, după luni de avertismente, Articolul 7, o procedură fără precedent împotriva Guvernului polonez, care a rămas surd la cererile acesteia vizând modificarea reformelor ei judiciare controversate. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

Pentru moment, prima măsură după activarea Articolului 7 se rezumă la un avertisment prin care se cere revizuirea în termen de trei luni a modificărilor legislative care au afectat statul de drept.

În urmă cu zece zile, camera inferioară a parlamentului polonez a adoptat două legi prin care se sporeşte controlul puterii executive asupra sistemului judiciar şi care au provocat îngrijorare la nivelul instituţiilor europene, potrivit Agerpres.

Legile respective se referă la Curtea Supremă şi Consiliul Superior al Magistraturii şi forma în care au fost adoptate este cea prezentată în septembrie de preşedintele Andrzej Duda, care s-a opus prin veto, în luna iulie, versiunilor lor iniţiale. Duda criticase rolul important pe care forma iniţială a celor două legi îl acorda ministrului justiţiei, care în Polonia este şi procuror general.

Imediat ce a preluat puterea, în octombrie 2015, Partidul Lege şi Justiţie a întreprins reforme în sistemul judiciar considerate de Comisia Europeană o ameninţare pentru statul de drept.

"Aplicarea literii de lege este esențială pentru statele cooperante. Nu e doar despre Polonia, ci despre cine suntem. Toate statele membre ar trebui să își rezolve aceste probleme. De aceea sperăm într-un dialog constructiv cu autoritățile din Polonia. Aplicarea acestei decizii este în interesul Poloniei, ai cetățenilor săi și ai Uniunii Europene.

Facem asta pentru Polonia și pentru cetățenii ei. Fiecare cetățean al UE are nevoie de independența justiției. Puterea UE și a pieței libere stă în egalitatea în fața legii. Judecătorii trebuie să fie capabili să lucreze independent de politică. Sistemele juridice care funcționează astfel fac statele mai puternice.

Știu cum vor încerca unii să facă din această decizie un atac asupra Poloniei. Dar cred că drept gardieni ai Comisiei, responsabilitatea noastră este să acționăm, dacă știm că sunt amenințate legile și independența statelor.

CE a acționat în interesul Uniunii Europene. În cele din urmă, ce se va întâmpla în Polonia nu va fi decis la Bruxelles, oamenii din Polonia vor decide. Și au toată susținerea noastră. Este de o importanță existențială să rezolvăm aceste probleme", a declarat Frans Timmermans.


Cuvinte cheie: comisia europeana, polonia, tratatul ue, articolul 7, masuri legislative, decizie istorica, uniunea europeana, legile justitiei, reforme controversate, cetateni europeni
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020