Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Anticorupţie
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză
facebook

Avocat din cadrul Baroului Vaslui, trimis în judecată pentru cinci infracțiuni de trafic de influență

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Horobeț Neculai, avocat în cadrul Baroului Vaslui, sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru următoarele infracțiuni, astfel: 

HOROBEȚ NECULAI, avocat în cadrul Baroului Vaslui, sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată,

STĂNESCU DANIEL sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada iunie – iulie 2013, inculpatul Horobeț Neculai, în calitate de avocat în cadrul Baroului Vaslui, a pretins de la patru persoane, printre care și inculpatul Stănescu Daniel, suma totală de 5.050 lei, din care a primit 3.050 lei, pentru a-și trafica influența pe care a pretins că o are asupra unor magistrați, asupra unor persoane din conducerea Primăriei Municipiului Vaslui și asupra unor comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Judeţului Vaslui. 

În cazul inculpatului Stănescu Daniel, de la care a pretins suma de 1.700 lei și a primit 1.250 lei, inculpatul Horobeț Neculai i-a promis acestuia că va interveni pe lângă comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Judeţului Vaslui și-i va determina pe aceștia să finalizeze mai repede un control ce se desfășura la o societate administrată de  primul inculpat, fără a dispune poprirea pe conturile firmei respective.

De asemenea, inculpatul Horobeț Neculai a lăsat să se creadă că are influență și asupra unui procuror și că-l va determina să dispună, într-un dosar în care Stănescu Daniel avea calitatea de învinuit, o soluție de scoatere de sub urmărirea penală.

În cauză s-a dispus poprirea sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților, de către terțe persoane fizice sau juridice (unități bancare/instituții publice/societăți comerciale etc.) și respectiv instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile deținute în proprietate de inculpații Horobeț Neculai  și  Stănescu Daniel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Cuvinte cheie: dna, avocat, baroul vaslui, trafic de influenta, infrcatiune in forma continuata, cumparare de influenta, procuror, autoritati publice, unitati bancare, sechestru asigurator
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020